Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Autorităţile sud-coreene au găsit miercuri aproximativ o tonă de marfă suspectată a fi cocaină la bordul unei nave acostate într-un port, a declarat un purtător de cuvânt al serviciului vamal, în ceea ce pare a fi cel mai mare transport de droguri de contrabandă din istoria ţării, transmite Reuters, conform Agerpres.
Serviciul Vamal din Coreea şi Garda de Coastă au găsit peste 50 de cutii cu ceea ce se suspectează a fi cocaină, fiecare cântărind aproximativ 20 de kilograme, pe o navă de transport în vrac andocată într-un port din oraşul Gangneung de pe coasta de est a Peninsulei Coreene, a declarat purtătorul de cuvânt.
Vameşii au percheziţionat nava după ce au primit informaţii de la Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi de la Departamentul pentru Securitate internă al SUA, au declarat autorităţile sud-coreene într-un comunicat emis separat.
Nava a plecat iniţial din Mexic şi a călătorit prin Ecuador, Panama şi China înainte de a ajunge în portul sud-coreean, se arată în comunicat.
Cantitatea de marfă bănuită a fi cocaină se preconizează că va depăşi recordul anterior al Coreei de Sud pentru droguri de contrabandă, de 404 kilograme de metamfetamină, găsite în 2021, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului vamal.
Coreea de Sud are legi aspre în ceea ce priveşte drogurile, iar încălcarea acestora este, de obicei, pedepsită cu cel puţin şase luni de închisoare, până la 15 ani, sau mai mult în cazul recidiviştilor şi al dealerilor.
Fiecare fată de pe MEDISIE21 e gata să fie luată tare.