Home » Articole » Coreea de Sud afirmă că nord-coreenii au dărâmat Arcul Reunificării, simbol al reconcilierii/ Tensiunile din Peninsula Coreeană sunt în creştere

Coreea de Sud afirmă că nord-coreenii au dărâmat Arcul Reunificării, simbol al reconcilierii/ Tensiunile din Peninsula Coreeană sunt în creştere

Coreea de Sud afirmă că nord-coreenii au dărâmat Arcul Reunificării, simbol al reconcilierii/ Tensiunile din Peninsula Coreeană sunt în creştere
Sursa Foto: Wikipedia
Ascultă articolul

Coreea de Nord a dărâmat monumentul din Phenian cunoscut ca Arcul Reunificării, simbol al reconcilierii intercoreene, a anunţat joi o purtătoare de cuvânt a ministerului unificării de la Seul, citată de dpa, transmite Agerpres.

Ministerul a comunicat că nu poate da detalii despre informaţiile secrete pe care le deţine, dar presupune că monumentul nu mai există.

- articolul continuă mai jos -

Portalul de ştiri NK News, specializat în informaţii privind Coreea de Nord, a publicat în reţeaua X afirmaţia că analiza unor imagini din satelit arată că Arcul Reunificării a fost probabil distrus; se pare că liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat recent demolarea.

Arcul Reunificării a fost construit în 2001; în prezent, tensiunile din Peninsula Coreeană sunt în creştere.

Luna aceasta, Kim a cerut parlamentului de la Phenian să introducă în constituţie o prevedere potrivit căreia Coreea de Sud este principalul inamic al statului comunist nord-coreean. El a apreciat că Arcul Reunificării, numit oficial Monumentul Cartei în Trei Puncte pentru Reunificarea Naţională, este „oribil”.

Construcţia se afla deasupra unei străzi late de 60 de metri şi reprezenta două figuri feminine din piatră, înalte de 30 de metri, care susţineau o hartă a Coreei unite.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole