G4Media.ro

UPDATE Polițiștii din Argeș au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă…

sursa foto: Pixabay

UPDATE Polițiștii din Argeș au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul copilului de 4 ani care a intrat în comă și a murit după o anestezie generală făcută la stomatolog

UPDATE ora 20:17 – Poliţiştii argeşeni efectuează cercetări pentru ucidere din culpă în cazul copilului în vârstă de 4 ani din Piteşti, care a murit în urma unei anestezii efectuate la o clinică stomatologică.

„Referitor la cazul copilului transportat la spital în urma unei proceduri medicale stomatologice, având în vedere modificarea situaţiei juridice, urmează a fi schimbată încadrarea juridică în cauză, noua încadrare fiind aceea de ucidere din culpă”, precizează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, citat de Agerpres.ro.

Conform aceleiaşi surse, încă de zilele trecute au fost luate măsuri pentru conservarea tuturor mijloacelor de probă, iar în prezent se aşteaptă concluziile de natură tehnică, în urma verificărilor efectuate de Direcţia de Sănătate Publică Argeş.

Cercetările în acest caz sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Știrea inițială:

Copilul de 4 ani, din Argeș, care a intrat în comă în urma unei anestezii generale făcută la o clinică stmatologică din Piteşti și a fost transportat apoi la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală a murit.

Miercuri dimineață, starea copilului era foarte gravă, după ce s-a înrăutățit peste noapte, iar în cursul zilei a intrat în moarte cerebrală.

„Din păcate, copilul de 4 ani şi 8 luni a pierdut lupta cu viaţa. În urmă cu jumătate de oră s-a produs stop cardiac ce nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare. S-a declarat decesul. Părinţii au fost lângă el”, a declarat Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”, citată de Agerpres.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că se fac verificări la clinica stomatologică din Piteşti, unde copilul a intrat în comă după o anestezie. Potrivit ministerului, la cabinetul stomatologic au fost făcute intervenţii cu nerespectarea obiectului de activitate.

Copilul a ajuns la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, după ce în urmă cu două zile a mers la dentist și i s-a făcut anestezie generală. Părinţii s-au prezentat cu copilul în data de 10 februarie pentru efectuarea unui tratament stomatologic la clinica din Piteşti. Copilului i-a fost făcută anestezie generală şi a intrat în stop cardio-respirator, fiind iniţial transportat la un spital din Piteşti.

DSP Argeş a făcut marţi verificări la clinica de stomatologie, care a fost sancţionată cu 20.000 de lei, întrucât, deşi are autorizaţie de funcţionare, nu are Secţie ATI.

Clinica stomatologică are autorizaţie sanitară de funcţionare (ASF) eliberată de DSP Argeş cu nr.170 din 28.07.2016 pentru obiectul de activitate consultaţii şi tratamente în specialităţile medicină dentară şi ortodonţie.

”Din ASF nu reiese că acest cabinet ar avea în structura de funcţionare o secţie de ATI. Inspectorii DSP Argeş au aplicat clinicii stomatologice o sancţiune în valoare de 20.000 lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în Autorizaţia Sanitară de Funcţionare”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

De asemenea, IPJ Argeş s-a autosesizat şi face cercetări pentru vătămare corporală din culpă în acest caz.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

19 comentarii

  1. Plecati dracu cu totii acasa!
    Asta e falimentul tarii,sa ti moara copiii la dentist.
    Cand se va umple paharul ve ti fi alergati cu pietre mai rau ca pe ceausescu!

    • Pamflet
      Asta e rezultatul scolii romanesti in care nu exista examene decat formale si in care toti prostii pot ajunge sa faca facultate.
      Bunatatea asta prost inteleasa si populista, gen andronescu, liviupop sau anisie, prin care sa ,,sa lasam toti copii sa treaca examenele cu note mari” chiar daca habar nu au materia, duce la asemenea rezultate. Cand se va stopa situatia asta si examenele vor fi examene, scoala scoala iar cine nu stie materia sa nu treaca clasa,pana atunci vom avea tot felul de incapabili si de nepregatiti, in tot felul de posturi si functii.

    • @ABC,in ciuda unor nefericite nepotriviri de opinie pe care le-am avut anterior,subscriu celor afirmate de tine,in acest caz.

  2. Afară cu jegosii care se dau drept medici. Borfasii dreacu. Ce hal de c@c@ți de medici sunt ăstia bă frate? Cât de retardați să fie încât să facă asa ceva?

  3. Nu spune nimeni că au cumulat anestezia generală cu anestezia locală?
    Dozajul l-a stabilit dupa greutate sau dupa ochiul specialistului?
    Ni se tot repeta ca parintii si-au dat acordul.
    Păi si care era alternativa? Sa-l lase pe copil sa urle pâna moare de durere?
    Sa ne dea noua manualele si instrumentele si substantele si ne tratam singuri fara nici o semnatura.

    Auzi… parintii au semnat pentru interventie. Așa și? Au semnat ca medicul dentist poata sa extraga si viața din el?

  4. Absolut deprimant. Iti duci copilasul la dentist si ti-l omoara. Fiecare face ce-l taie capul, intr-o lipsa colosala de responsabilitate, si nu exista niciun control. Sunt amenzi a posteriori, pentru a mai baga niste bani in visterie, bani dati apoi mafiei prin achizitii aranjate.
    Institutiile statului Roman sunt un pericol public.

  5. Statul care omoara copii nu are dreptul sa existe.
    Acest stat trebuie resetat de la zero. Iar impostorii care au consumat banii publici pana acum trebuie bagati la puscarie si munca silnica pe viata.

  6. L ati vazut o ala ce linistit da interviuri dupa ce a dat foc unei femei pe masa de opratie?
    Ce sa invete astia tineri? Da i ca merge,suntem la abator nu la spital.

  7. Intrebare pentru cretinii din pulitie(!): daca eu ma apuc sa-i fac stomatologului ala o operatie pe cord deschis, se cheama vatamare corporala din culpa sau tentativa de omor?
    Cred ca trebuie sa atingi un prag suficient de inalt de cretinatate ca sa poti fi admis in Politie!

    • Dupa criteriul mentionat,te poti considera deja pulitist.Problema reala nu este forma de vinovatie cu care a savarsit acel nefericit de anestezist fapta,ci este praeterintentia mamei tale.Ea, o fi vrut sa nasca un om normal,atunci cand s-a dus la maternitate,insa uite ce rezultat depasit a avut intentia sa! Sau,poate esti creat in vitro?!

    • @Vali
      1. Incearca sa vorbesti inteligibil, ai ceva sanse sa reusesti.
      2. Nu incerca sa pari destept, e inutil.

    • Tentativa LA infractiunea de omor.Tentativa de omor esti tu.Te consideri justitiarul universului ? Simpla afirmatie ca vrei sa-i smulgi inima acelui anestezist,doar pentru a-ti intari convingerea ca politistii nu stiu sa incadreze juridic o fapta,nu te poate scoate din zona cretinismului . Citeste,daca stii[?!],despre malpraxis,abjectule.Pune mana pe dreptul procesual penal,nu pe cutit,asa cum iti dicteaza instinctul,fa-te magistrat,si, dupa aceea ,ofera-ti vastele cunostinte.Semidoct ancestral.

    • Era sa uit.CRETINATATEA,o fi fost o afectiune a stramosilor tai.Pe tine,insa,te termina cretinismul.Desteptul […]!

    • @Vali
      Garcea, ia-o mai usor, ca-ti creste tensiunea de la efortul de a parea inteligent.
      Toti ratatii incearca sa intre in politie, dar numai spuma lor reuseste.
      Iar aia care reusesc au impresia ca Pamantul nu se mai roteste daca nu-s ei vigilenti.
      Garcea, vezi ca ‘prafurile’ din camera de corpuri delicte nu sunt pentru consumul propriu, ai grija.
      Daca pulitistii(!) prosti ar putea zbura, ar fi intuneric.

  8. Am tot sperat ca acest copil să își revină……… Dumnezeu să ii odihnească sufletul nevinovat și condoleante părinților….
    Îmi pare rău că nu se pot da si mesaje audio să ne putem urla durea față de ce naiba se întâmplă în țara ăsta și cu țara asta….
    RIP…..

    • Dumnezeu sa-i aiba sufletelul nevinovat in paza lui si condoleante familiei. Este strigator la cer asa cum bine sublinia predecesoarea mea. Resetat intreg sistemul public .

  9. Dumnezeu sa odihneasca sufletul nevinovat al copilului care s-a prapadit. Condoleante parintilor. Nu e vina parintilor, ei s-au dus la un cadru medical calificat, care ar fi trebuit sa stie care ii sun competentele si sa faca doar atat cat e calificat sa faca. Daca vedea ca e nevoie de anestezie generala ar fi trebuit sa indrume parintii catre spitalul de stomatologie. Cum ar trebui sa faca orice stomotolog de cabinet, chiar si atunci cand e vorba de o extractie de molar. Dar de facut nu face (aproape) nimeni asta.
    Este o eroare produsa in urma unei proaste invatari. Toti stomatoogii de azi fac ceea ce au invatat sa faca si cum au vazut pe altii inaintea lor facand. Timp de decenii s-a tot urcat pe scara depasirilor de responsabilitate. In aproape toate cabinelete s-au facut anestezii locale (fara specializare de anestezie), apoi s-au facut extractii complicate de molari (fara specializarea de chirurgie), apoi s-au facut anestezii generale (fara specializare de anestezie si fara sectie ATI). Toate aceste interventii ar trebui facute doar in spitale de stomatologie, cu medic stomotolog cu specializare chirurgie, cu medic anestezist si sectie de ATI. Aceste depasiri de responsabilitate din cabinete s-au impamantenit incat stomatologii care ies din facultate nici macar nu isi dau seama ca fac ilegalitati, pentru ca asa ii vad facand pe toti cei care practica, inclusiv pe profesorii lor. Colegiul medicilor dentisti inchide ochii, desi este principalul vinovat. Practica acestei meserii este responsabilitatea lor.

  10. Vad ca majoritatea comentariilor ingroapa cabinetul si medicul stomatolog. Anestezistul este unul dintr-un spital de stat, nu? Nu medicul stomatolog a facut anestezia.
    Mergand mai departe, acel anestezist putea sa faca aceasta eroare si in spital. Se inchidea spitalul?
    Si nu in ultimul rand, in Pitesti exista, la stat, unitate stomatologica cu ATI?