Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Ilie Bolojan a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu Péter Magyar, prim-ministrul ales al Ungariei, pe care l-a felicitat pentru rezultatul obținut la alegeri, atât în nume personal, cât și în numele Guvernului României, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.
În cadrul discuției, cei doi oficiali au abordat stadiul și perspectivele de consolidare a relațiilor dintre România și Ungaria. A fost evidențiat interesul comun pentru dezvoltarea cooperării economice, precum și pentru avansarea proiectelor de interconectare în domeniul energiei.
Prim-ministrul României a menționat, de asemenea, rolul important al comunității maghiare din România în consolidarea relației bilaterale.
La finalul convorbirii, premierul Ilie Bolojan i-a urat succes în exercitarea mandatului și i-a adresat invitația de a efectua o vizită oficială la București.