Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns marți la întrebarea privind teritoriile separatiste din estul Ucrainei care au fost declarate independente de către Rusia, în contextul în care constituțiile celor două republici autoproclamate prevăd susțin că dețin suveranitatea asupra întregii regiuni Donbas, de trei ori mai mare decât zonele controlate de separatiști în prezent, relatează Interfax.
Întrebarea dacă vorbim de recunoaștere în interiorul granițelor actuale sau în cadrul fostelor granițe administrative ale acestor republici i-a fost pusă lui Peskov în timpul conversației sale cu reporterii de marți.
„( Recunoașterea are loc – n.r.) în limitele în care s-au proclamat. Când au fost proclamate aceste două republici”, a răspuns Peskov.
Jurnaliștii l-au întrebat dacă aceste frontiere includ și Mariupol, oraș asupra căruia separatiștii nu mai dețin controlul în prezent.
„Nu am nimic de adăugat. În limitele în care ele există și au fost proclamate. Au fost proclamate și există”, a spus oficialul de la Kremlin.
El a fost întrebat dacă asta înseamnă că Republicile Populare Donețk (DPR) și Lugansk (LPR) sunt recunoscute „în limitele actuale”.
„Nu am nimic de adăugat la asta”, a insistat Peskov.
Granițele în care au fost proclamate DPR și LPR
Constituțiile Republicilor Populare Donețk (DPR) și Lugansk (LPR) prevăd că teritoriul declarat al acestor republici corespunde teritoriilor regiunilor Donețk și Lugansk din Ucraina, care se întind pe un teritoriu mai vast decât cel controlat de separatiști.
Parlamentarul rus Leonid Kalașnikov a anunțat luni dimineață că Rusia va recunoaște independența întregii regiuni Donețk și Lugansk, deși separatiștii pro-ruși controlează doar o treime din ele.
Kalașnikov conduce Comisia pentru afaceri post-sovietice din cadrul Parlamentului.

Sursa foto: AFP / Patricio ARANA & Sabrina BLANCHARD
Parlamentarul rus Leonid Kalashnikov a menționat că „acum DPR și LPR ocupă mai puțin teritoriu decât a fost la referendum (privind autodeterminarea, care a avut loc în perioada în care erau alte decât cele ocupate în prezent de DPR – n.r.), dar (republicile – n.r.) cred că statalitatea lor se extinde și pe acel teritoriu”.
Rusia a recunoscut independența Republicilor Populare Donețk și Lugansk (DPR și LPR) în cadrul granițelor lor actuale, a declarat Andrey Klimov, șef adjunct al comisiei pentru afaceri internaționale a Consiliului Federației, în seara zilei de 21 februarie.
Ministerul rus de Externe a explicat că Rusia recunoaște DPR și LPR în limitele în care autoritățile lor își exercită competențele.
Sursa foto: AFP / Patricio ARANA & Sabrina BLANCHARD
E clar ca Putin a pornit deja razboiul mondial. Vom vedea acum cu ce resurse isi va mobiliza armata daca e ruinat economic.
Si acuma Ucraina trebuie sa se dea la o parte ca sa faca loc rusilor. Si maine Putin o sa vrea Moldova, dar nu cea mica, ci Moldova pana la Carpati. Pentru că poate!
Poate să s.u.g.ă p.u.l.a.
Și tu poți să îl ajuți, trolule.
Putin trebuie condamnat international si sanctionat violent
dar,Putin își va apăra țara și cetățenii ruși la de la ofensiva occidentului chiar cu riscul unui război nuclear.
Putin vrea să refacă ce a pierdut, pe idea asta dacă am începe toți să redesenat granițele ar ieși cum nu îmi pot imagina măcar cât grav ar fi.
Trebuie să i se dea o lecție, sanctiuni grave, izolarea lor, apoi poporul o să iasă în stradă, va fi sfârșitul lui Putin fără bani și cu oameni în stradă.
Ce au cautat americani în Vietnam??!! În numele democrației??!! Război pierdut!!
Bubi, americanii în Vietnam au vrut să ajute o jumătate de țară sa se apere de atacul celelalte jumătăți. Au încercat, au plecat, dar nu au anexat. Spre deosebire, cind vine rusul nu mai pleacă și îți modifica și granița. Și apoi mai pretinde să pleci mai în spate ca îl deranjezi cu garanțiile de securitate? Dar el cind vine cu armata la granita nu deranjează securitatea altora?