Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) Iași a atribuit un contract de 64,12 milioane lei companiei Katar Conneg din Vaslui pentru consolidarea și modernizarea Casei Asigurării Meseriașilor – Policlinica stomatologică „La Boltă”, monument istoric de pe bulevardul Independenței, scrie ziaruldeiasi.ro.
Decizia vine după o licitație contestată, după ce, în primăvară (luna martie), Asocierea Conest – Mihul fusese desemnată câștigătoare. Firma Katar Conneg a contestat rezultatul, acuzând un potențial conflict de interese: administratorul Mihul ar fi participat, printr-o altă societate, la realizarea documentației tehnice preliminare pe care UMF a folosit-o la pregătirea procedurii. Contestația a dus la reevaluarea procedurii, iar atribuirea finală a contractului a mers, în cele din urmă, către Katar Conneg. Este aceeași companie care lucrează în prezent și la modernizarea Prefecturii Iași (Casa Pătrată).
Clădirea Casei Asigurării Meseriașilor, un reper al Iașului interbelic ridicat în 1929, se află într-o stare avansată de degradare. Expertiza tehnică realizată la comanda UMF a arătat că fațadele sunt afectate de un atac biologic masiv, bucăți de tencuială s-au desprins, iar acoperișul și fundațiile prezintă infiltrații severe. În plus, au fost semnalate degradări ale tâmplăriei, finisajelor și instalațiilor, iar fisurile vizibile afectează grinzi și alte elemente structurale ale clădirii. Chiar dacă structura a fost considerată în ansamblu „în stare bună”, specialiștii au avertizat că imobilul este expus riscului de prăbușire fără intervenții urgente. Clădirea are patru etaje, aproape 2.500 mp de teren, și peste 5.300 mp construiți, fiind una dintre cele mai valoroase proprietăți interbelice ale Iașului. Citește mai mult pe ziaruldeiasi.ro.