Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O stare de urgență urmează să fie introdusă în toate regiunile Ucrainei sub control guvernamental, a anunțat miercuri Consiliul Național de Securitate și Apărare al țării, relatează CNN și BBC.
Măsura este de așteptat să fie aprobată de Parlamentul ucrainean în termen de 48 de ore și ar dura 30 de zile, cu posibilitatea de a fi prelungită cu încă o lună.
„Pe teritoriul țării noastre, în afară de Donețk și Lugansk, va fi introdusă o stare de urgență”, a declarat miercuri Oleksii Danilov, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei.
„Scopul principal al Federației Ruse este de a destabiliza Ucraina din interior și de a-și atinge obiectivul. Pentru a preveni acest lucru, am decis astăzi și am luat această decizie astăzi”, a adăugat el.
Vorbind în timpul unei conferințe de presă la Kiev, Danilov a spus că starea de urgență va include „consolidarea ordinii și securității publice la infrastructura critică” și înăsprirea inspecțiilor asupra anumitor mișcări de transport.
Articolul continuă mai jos
„În funcție de circumstanțele locale, pot exista măsuri mai puternice sau mai blânde pentru a asigura securitatea țării noastre. Toate acestea sunt măsuri preventive, pentru a menține pacea și calmul în țară și pentru ca economia să continue să funcționeze”, a adăugat explicat oficialul ucrainean.
Anterior, Rada Supremă, parlamentul de la Kiev, a aprobat miercuri impunerea de sancţiuni împotriva a 351 de cetăţeni ruşi, printre care deputaţii care au votat pentru recunoaşterea independenţei teritoriilor controlate de separatişti şi trimiterea de trupe ruse în estul Ucrainei, informează Reuters, citată de Agerpres.
Sancţiunile vizează aproape toate tipurile de activităţi, interzicând intrarea pe teritoriul Ucrainei, accesul la bunuri, capital, proprietăţi, autorizaţii de afaceri.
Consiliul de securitate urmează să valideze sancţiunile.
De asemenea, Rada Supremă a votat, în primă lectură, proiectul de lege prin care civilii vor avea dreptul la autoapărare şi să poarte arme de foc.
Sursa foto: Twitter / Defence of Ukraine
Nu va fi nici o invazie . Putin si-a bifat casutele . A devenit cel care aduce (cu autobuzul ) cetatenii rusi la patria mama , cel care a speriat occidentul cu rachetele hipersonice , cel care a recuperat teritoriile mamei Rusia(dombasul) si cel care vorbeste , ore in sir, pe mai toate televiziunile din lumea larga .Ce isi poate dori mai mult un sef de Tara .
vezi sa nu te trezesti cu ei acasa, mai stii o fi lucrat vreun lipovean sau vreun popovici la casa ta
Cracanatul pitic, sef de tara cu budigăii rupți in koor 😂
De asemenea, Rada Supremă a votat, în primă lectură, proiectul de lege prin care civilii vor avea dreptul la autoapărare şi să poarte arme de foc.
Înțeleg că până acum civilii nu aveau dreptul la autoapărare mai serioasă. Statele mafioto-oligarhice își amintesc de nevoile subiecților săi doar când ajung la marginea prăpastiei.