G4Media.ro

Consiliul Audiovizualului din Turcia declanșează o investigație asupra Disney+ pentru că nu…

Foto: Twitter ANCA

Consiliul Audiovizualului din Turcia declanșează o investigație asupra Disney+ pentru că nu ar fi transmis în streaming serialul despre Atatürk la presiunea lobby-ului armean din SUA

Consiliul Suprem al Radioului și Televiziunii din Turcia (RTÜK) a lansat o investigație asupra Disney+ pentru că nu ar fi transmis în streaming serialul „Atatürk”, producție proprie, relatează Duvar English.

Măsura a fost luată în urma informațiilor conform cărora platforma digitală nu va difuza în streaming serialul său despre fondatorul Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atatürk, la solicitarea Comitetului Național Armean din America (ANCA). Serialul „Atatürk” urma să aibă premiera pe 29 octombrie, cu ocazia centenarului fondării Republicii Turcia.

„Mulțumim tuturor celor care s-au alăturat campaniei ANCA împotriva glorificării criminalului genocidar turc Kemal Atatür, împiedicând normalizarea crimelor în masă pentru audiențe de milioane de oameni din întreaga lume”, a declarat ANCA pe Twitter la 31 iulie.

Șeful RTÜK, Ebubekir Șahin, a anunțat la 1 august că a lansat o anchetă asupra Disney+ în legătură cu aceste reportaje.

„Pe baza informațiilor publice conform cărora Disney+ a decis să nu difuzeze «Atatürk» pe platforma sa, s-a decis să se ia apărarea organizației și să se inițieze o anchetă. Gazi Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Republicii noastre Turcia, este cea mai importantă valoare socială a noastră. Acuzațiile privind intervenția lobby-ului armean, care sunt reflectate în presă, sunt investigate meticulos”, a declarat Șahin pe Twitter.

Relatările au stârnit o reacție uriașă pe rețelele de socializare turcești și în rândul politicienilor.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), aflat la guvernare, Ömer Çelik, a declarat: „Este rușinos că o platformă de seriale/filme cu sediul în America a cedat presiunilor lobby-ului armean și a anulat serialul «Atatürk» fără a-l difuza”.

„Așa cum am mai declarat cu diferite ocazii, această așa-numită rețea de genocid din SUA folosește evenimentele istorice ca instrument pentru politica minciunii. Singurul scop al acestui lobby este de a împiedica normalizarea relațiilor dintre Turcia și Armenia, așa cum s-a văzut în repetate rânduri. Activitățile acestor rețele nu au niciun efect în fața lui Atatürk și a Republicii Turcia. Să le fie rușine celor care cedează în fața acestor rețele”, a declarat Çelik într-o serie de tweet-uri.

Deputatul Mustafa Sarıgül, din principalul partid de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP), a cerut „tuturor cetățenilor din Turcia și din lume” să boicoteze platforma de streaming.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...