Home » Articole » Congresul american a respins un amendament care propunea reducerea finanțării NATO cu peste 480 de milioane de dolari / Totuși, 80 de republicani au votat „pentru”

Congresul american a respins un amendament care propunea reducerea finanțării NATO cu peste 480 de milioane de dolari / Totuși, 80 de republicani au votat „pentru”

28694
Congresul american a respins un amendament care propunea reducerea finanțării NATO cu peste 480 de milioane de dolari / Totuși, 80 de republicani au votat „pentru”
sursa foto: Captură video
Ascultă articolul

Optzeci de republicani din Camera Reprezentanților au votat vineri în favoarea unui amendament care ar reduce finanțarea destinată NATO cu 481 de milioane de dolari, informează Newsweek. Măsura a fost în cele din urmă respinsă, cu 333 de voturi contra și 80 pentru, dar tentativa rămâne îngrijorătoare.

Amendamentul a fost depus la dezbaterea unei legislații mai ample privind finanțarea Departamentului pentru Veterani și a proiectelor de construcții militare și a fost propusă într-un moment în care președintele Donald Trump și administrația sa au pus în repetate rânduri sub semnul întrebării apartenența Statelor Unite la alianță, precum și contribuțiile celorlalte state membre.

- articolul continuă mai jos -

Autorul amendamentului este reprezentantul Floridei, Greg Steube, un republican apropiat de mișcarea MAGA. El a declarat pe X că cei care au votat împotriva acestuia doresc „să continue să trimită banii contribuabililor către NATO, în loc să acorde prioritate propriilor noastre trupe și infrastructurii militare”.

Amendamentul lui Steube ar fi redirecționat fondurile NATO pentru a fi utilizate în schimb pentru construcții militare domestice. Fondurile totale se ridicau la 481.832.000 de dolari.

Congresmanul din Florida a spus că este vorba despre a pune America pe primul loc, „nu de a subvenționa apărarea țărilor NATO care ne țin prelegeri despre pace, ezită să ne susțină și, în unele cazuri, ne subminează activ eforturile de a ne confrunta cu regimul terorist din Iran”, a declarat el în fața Camerei Reprezentanților.

Steube a spus că SUA nu pot continua să subvenționeze NATO pe cheltuiala contribuabililor americani – un mesaj similar cu cel al lui Trump.

Republicanii care au votat în favoarea amendamentului sunt cunoscuți ca susținători ai mișcării MAGA și ai principiului „America first”, care și-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la eforturile SUA în străinătate, inclusiv războiul în curs cu Iranul, precum și apartenența SUA la NATO.

 

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole