Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Unul dintre principalii consilieri ai lui Volodimir Zelenski a negat că Ivan Bakanov și Iryna Venediktova au fost concediați, declarând în schimb la televiziunea ucraineană că Bakanov a fost „retras temporar din funcție” în timp ce se efectuează „verificări și investigații”, iar Venediktova a fost suspendată, transmite The Guardian.
Bakanov fusese șeful agenției de securitate internă SBU, iar Venediktova a fost procuror general.
Potrivit Reuters, Andriy Smyrnov, șeful adjunct al biroului prezidențial, întrebat dacă cei doi se pot întoarce la posturile lor, a declarat: „Trăim într-o țară care respectă legea și, desigur, pot concepe (posibilitatea) acestui lucru” dacă investigațiile îi vor exonera”.
Președintele Zelenski a declarat duminică că i-a concediat pe înalții funcționari deoarece a ieșit la iveală că mulți membri ai agențiilor lor au colaborat cu Rusia.
Confuzia este un semn rău. Sfârșitul statului ucrainean este aproape.
Au primit un șut în fund, nu așa tare , mai moale să nu facă un pas înainte? Ține bine cerșinski de scaunul lui, cu sau fără laxative?