G4Media.ro

Conflict deschis între Consiliul Rectorilor și Ministerul Educației: Rectorii propun oficial referendum…

Monica Anisie si Sorin Cimpeanu / Foto: gov.ro si Inquam Photos/Alexandra Pandrea

Conflict deschis între Consiliul Rectorilor și Ministerul Educației: Rectorii propun oficial referendum pentru a decide dacă elimină Ministerul din procesul de acordare a diplomelor de doctor și din abilitări

Rectorii vor să scoată Ministerul Educației din procesul de acordare a titlurilor de doctor și a atestatului de abilitare. Într-un demers fără precedent, Consiliul Național al Rectorilor condus de liberalul Sorin Cîmpeanu anunță oficial că le propune universităților să organizeze două referendumuri, prin care să stabilească dacă elimină Ministerul din procesul de acordare a diplomelor de doctor și din abilitări.

La exact o săptămână după ce ministrul Monica Anisie a anunțat componența forului de o importanță fundamentală în acordarea titlurilor de doctor și în acordarea atestatului de abilitare – abilitare care decide cine poate deveni conducător de doctorat, deci cine poate deveni profesor universitar și ce universități au suficienți conducători de doctorat pentru a înființa o școală doctorală și pentru a primi bani de la buget pentru acest ciclu -, Consiliul Național al Rectorilor (CNR) anunță într-un comunicat remis Edupedu.ro că propune referendum prin care universitățile să spună dacă vor să acorde singure titlurile de doctor și atestatele de abilitare.

Întrebările propuse de CNR a fi dezbătute în universități:

  • Sunteți de acord ca titlurile de doctor să fie acordate de universități, fără a mai fi necesar un Ordin de Ministru?”
  • Sunteți de acord ca atestatele de abilitare să fie acordate de universități?”

Propunerea de eliminare a Ministerului Educației din procesul doctoratelor și al abilitărilor vine după ce niciunul dintre cei 12 rectori despre care Edupedu.ro a scris pe larg că vor să controleze forul nu au reușit să facă parte din comitetele de selecție a noului CNATDCU, nu au intrat nici în comisiile la care parte din ei au fost propuși, iar alți 2 rectori au fost numiți de ministrul Monica Anisie în Consiliul General al CNATDCU. Potrivit surselor Edupedu.ro, unul dintre motivele de nemulțumire care au dus la acest atac împotriva ministrului a fost decizia Monicăi Anisie de a nu accepta în CNATDCU numele propuse de Mihnea Costoiu, rectorul Politehnicii București.

CNR anunță chiar din titlu că “susține reorganizarea CNATDCU și NU desființarea CNATDCU”, însă propunerea de eliminare a Ministerului Educației din procesul de acordare a diplomelor înseamnă desființarea rolului major al CNATDCU, care acum evaluează dosarul de doctorat și îi propune ministrului educației acordarea sau neacordarea titlului de doctor.

Monica Anisie si Sorin Cimpeanu / Foto: gov.ro si Inquam Photos/Alexandra Pandrea
Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Daca ar fi sa luam in calcul ministerul justiției unde,csm ar trebui să fie forul suprem privind profesionalizarea justitiei si,la invatamant ar trebui să fie la fel!Studentii ,sunt absolventi de facultăți și mastere pregătite tot în facultăți,nu în minister!!!Dar,acest lucru ar trebui sa il hotarasca studentii!

  2. Din pacate, unele lucruri nu pot fi decise in mod democratic, prin referendum. Asa, putem face un referendum in care intrebam studentii daca nu vor direct doctoratul imediat ce se inscriu in facultate, fara vreun examen si fara prezentarea vreunei lucrari, numai pe baza unei cereri semnate.
    Am fost membru in comisii CNATDCU desfiintate in 2012 si, din pacate, am vazut multe teze de doctorat care, chiar daca formal indeplineau criteriile privind numarul de publicatii sau comunicari la conferinte, erau in realitate sub orice critica (de exemplu prezentau ca „spectre” niste zgomot, iar singura concluzie era ca fiecare substanta are spectrul ei specific). Iar tezele in chestiune proveneau de la universitati serioase (UB, UPB), discipline „serioase”. Cand ma gandesc ce poate veni la CNATDCU in alte domenii si de la universitati mai „micute”, ma ingrozesc.
    Din pacate, Romania este mult sub orice alta tara din UE la capitolul nivel al universitatilor. Daca am avea vreo universitate in Top 100 (o suta), as fi increzator ca diplomele de doctor sau atestatele de abilitare provenind de acolo nu mai trebuie verificare si ras-verificate.
    Legal, acum: daca titlurile de doctor si atestatele de abilitare sunt acordate prin ordin de ministru, este firesc sa existe o comisie consultativa la nivel national. Altfel, ministrul ar trebui sa semneze ca primarul propunerile care-i vin direct de la universitati. Deci, CNR ar trebui sa faca demersuri pentru schimbarea unei legi organice.
    Are CNR dreptul de a organiza referendum? Si Senatele universitatilor ce spun?
    Cum ramane cu posibilitatea de a fi rector fara sa ai doctoratul? facem referendum si pentru asta?
    Din pacate, in Romania este nevoie de CNATDCU, cu atributiile lui de „supracontrol”. Altfel, desfiintam si DNA-ul, si DIICOT-ul, la urma urmei si procuratura, pentru ca marea majoritate a populatiei este cinstita. Si saraca.

    • Cine i-a tolerat pe impostori ani la rand? Nu tot voi care v-ati perindat prin cdnatcu? Cand ponta era acuzat de plagiat, era bine mersi primit de Haiduc la academie. Cand Oprea era mare tartore pe siguranta nationala nu ati cracnit ca era conducator de doctorate. De cate ori si-a dat Andruh demisia din cnadcu si a revenit ulterior in consiliu? Sper sa va iasa pe nas pactul facut cu impostorii politici atata amar de ani!

    • Marea problemă a învățământului este calitatea resursei umane dpdv profesional și moral. Contează portofoliul, în general hârtii neacoperite de cunoștințe, nu calitatea actului didactic. Cum arată școala azi, așa va arăta societatea mâine! Niciun Spiru Haret nu se arată, învățământul românesc trebuie înlocuit, nu reformat

  3. presedintele academiei romane, 500 000 de lei anual numai de la academie, a semnat diploma de neplagiator pentru iordache, unul din pionii in lupta pentru instaurarea domeniei infractorilor. apoi a spus ca e semnatura lui, dar n-a semnat el.

    ia publicati cat grebleaza casta universtarilor, alta secta de cumularzi.

    • Academia de militie are mai multi doctoranzi decat academia romana, iar ultima nu vede in asta nicio problema. Asta spune tot in privinta asa numitei academii romane.

  4. Cine i-a tolerat pe impostori ani la rand? Nu tot voi care v-ati perindat prin cnatdcu? Cand ponta era acuzat de plagiat, era bine mersi primit de Haiduc la academie. Cand Oprea era mare tartore pe „siguranta nationala” nu ati cracnit ca era conducator de doctorate. De cate ori si-a dat Andruh demisia din cnatdcu si a revenit ulterior in consiliu? Sper sa va iasa pe nas pactul facut cu impostorii politici atata amar de ani!

  5. Sunt multiple software-uri online, unele gratuite, care verifica autenticitatea unei lucrări si cât la suta este plagiat.
    Faptul ca sunt atât de multe persoane cu titlu de “doctori”/ PhD, experti in furt intelectual, indica lipsa de etica profesională nu doar a candidatului la doctorat dar si a profesorului coordonator si a comisiei de evaluare care nu au depus niciun efort in a evalua calitatea lucrării.

  6. Din pacate, CNATDCU e de mult o forma fara fond, in care au patruns multi impostori, iar cei care ar fi de cealalata parte au pactizat cu ei pentru a-si menaja interesele, pentru a face jocuri in nenumarate comisii si comitete. Cu CNATDCU, in ultimii 7 ani impostura a atins cote alarmante in mediul academic..

  7. Ce Reforma in Sistemul de Educatie sa faci cu acesti impostori care isi apara feudele, asa cum fac de 30 de ani, feude devenite adevarate fabrici de diplome de Doctorat pentru toata clientela politica analfabeta, clientela cu adevarate colectii de Licente, Masterate si Doctorate necesare pentru a ocupa cele mai inalte functii in Statul roman, desi NU stiu sa FACA #NIMIC!!!
    Nici o firma din privat NU i-ar angaja cu toata colectia lor de Licente, Masterate si Doctorate,
    daramite sa-i plateasca la salariile uriase pe care aceste Colectii de Diplome le asigura in cele mai inalte functii din Statul roman ajuns captiv acestor indivizi fara scrupule, care au transformat Instituţiile de stat de invatamant superior in adevarate feude personale si s-au imbogatit!
    In timp ce calitatea Invatamantului superior din Romania e la coada oricarui Clasament, exceptie UBB(Babes Bolyai) din Cluj Napoca si Universitatea Bucuresti!!

  8. Consiliul Rectorilor are state vechi în susținerea celor care au obținut doctoratul prin plagiat.Mihnea Costoiu,Sorin Câmpeanu au blocat excluderea lui Ponta și anularea diplomei de doctor a acestuia și cercetarea și a altor doctori cu lucrări plagiate sau cu diplome obținute dubios.Academia română este și ea compromisă în această problemă,actualul președinte susținându-l pe Ponta și alți falși doctori PSD.