Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Liderii PNL se reunesc astăzi de la ora 19.00 în ședința Biroului Permanent Național (BPN), potrivit unui comunicat al partidului. La ședință, șefii liberali vor decide funcționarea partidului după ce tribunalele București și Ilfov au suspendat în timp record deciziile luate la congresul extraordinar al PNL, potrivit informațiilor G4Media.
De asemenea, la ședință va fi discutată și inițiativa puciștilor pro-PSD de a înființa în interiorul partidului o platformă care chestionează deciziile PNL de a nu mai colabora cu partidul lui Sorin Grindeanu.
În PNL a apărut o ruptură după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea premier, peste capul partidului.
Veștea nu a trecut de votul parlamentului, dar gruparea pro-PSD din partid continuă eforturile de a schimba decizia luată la inițiativa lui Ilie Bolojan.
Justiția română este o boarfă pe care se șterg de mizerie politicienii cu talpă roșie și serviciile.
Nicușor Dan e mulțumit de boarfă.
Iar noi, poporul român, se pare că ne dorim socialismul cu față umană al lui Iliescu, in care să incapă si ,,săracii,, de la Craiova si Buzău.