Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Plata în rate a RCA și suspendarea poliței dacă mașina nu este folosită – propunerile ASF, după negocierile cu transportatorii
Polița RCA ar putea fi plătită în rate și suspendată pe durata în care autovehiculul nu este utilizat, a anunțat joi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), după discuțiile pe care le-a avut, pe parcursul ultimelor zile, cu reprezentanții transportatorilor din România și cu cei ai companiilor de asigurări.
În urma acestor discuții, ASF “are în vedere măsuri ce sunt incluse într-un plan de acțiune” care vizează diminuarea efortului financiar al posesorilor de polițe RCA. Printre aceste măsuri se numără
În urma discuțiilor avute a fost subliniată, de asemenea, necesitatea ca Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) să analizeze și să găsească soluții ce privesc statutul asiguratului cu risc ridicat. Din această perspectivă, analiza are în vedere, cu precădere, identificarea unor propuneri destinate transportatorilor de mărfuri pentru ca aceștia să aibă acces la un tarif de primă echilibrat în cazul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto, astfel încât valorile tarifelor recomandate să fie într-un interval mai apropiat de tariful de referință.
Discuțiile vor continua pe parcursul zilelor imediat următoare în vederea consolidării unui pachet de măsuri care să poată fi aplicat imediat pentru soluționarea problemelor ridicate de reprezentanții transportatorilor, arată ASF.
Anterior publicării comunicatului ASF, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu, a declarat că patronatele din transporturi și conducerea ASF au convenit ca valoarea poliţelor RCA la autovehiculele de peste 16 tone să se facă la tariful de referinţă, transmite Radio România. Acest lucru, dacă va fi pus în practică, va duce la o scădere a prețului RCA.
Nu e clar în acest moment cum va fi impusă această soluție companiilor de asigurări.
Vasile Ştefănescu a declarat că discuţiile vor continua şi în zilele următoare pentru toate categoriile de transport, astfel încât creșterile de preţ la RCA să fie oprite.
Conducerea ASF şi reprezentanţii transportatorilor au convenit, la discuţiile de ieri seară, ca poliţele RCA pentru autovehiculele de peste 16 tone să se încheie la tariful de referinţă.
De asemenea, el a precizat că ministerele implicate se vor întâlni, în regim de urgenţă, pentru a emite normele privind suspendarea poliţelor pe perioada cât autovehiculul este parcat mai mult timp din diferite motive.
Le „mulțumim din inimă” și transportatorilor, și Guvernului că s-au gândit la milioanele de autovehicule din RO care plătesc RCA-uri până la cer și că au negociat și pentru aceștia… nu de alta, dar suntem de câteva sute de ori mai mulți decât camioanele…
Dar măcar să fie cu dobânda ratele alea!!
ASF-IFN…ca să meargă primele!
Costurile se transfera la restul de fraieri , ca astia marii ajung sa plateasca asigurarea pe km la acelasi nivel cu trotinetele, doar pot sa produca aceleasi daune.
Adică să fie enorme, dar sa fie în rate!
Masina nu e folosita… ce prostie… nici nu au cum s-o aplice plus ca daca stai sa stai in afara drumului pentru ca altfel il strici si mai tare.
Pe saraci trebuie sa ii tii saraci!
N-are nici un sens sa le dai posibilitatea de a trai o viata decenta, cu venituri decente pentru ei si familii. Nu!
Trebuie sa ii tii saraci si sa le dai, din cand in cand daca se mai revolta, cate o scutire de taxe, impozite etc.
Prostii tot saraci vor fi, dar vor fi bucurosi ca au invins!
Noi am observat o anomalie in logica lor, motiv pentru care stiam de ce de data asta va fi altfel decat alte dati.
………..
E greu daca nu sunt bani la buget sa sustii proteste, sa cumperi sindicalisti, sa cumperi politicieni, sa platesti votanti, sa cumperi justitiari, sa platesti izmenari, sa cumperi huligani sabotori de prosteste si evident media pe care au obisnuit-o cu luxul ca numai de la milion in sus se mai uita la tine si sa mai sustii si toti prietenii de afaceri si sa iti mai raman si tie ceva bani de buzunar.
Exista totusi o salvare pentru ei, dar numai daca vor scoate bani din buzunarul lor adunat cu atata truda de la buget si dupa ce ii termina sa spere ca tot ei vor ajunge la putere sa ii recupereze, alta salvare nu vedem daca nu au bani la buget veniti dupa alte guvernari care le faceau bani ca sa poata sa arunce cu ei in toate partile fara numar.
Ce vream sa va spunem este ca daca nu vor face de data asta sacrificii din buzunarul lor ne este teama ca tot sistemul care l-au creat va sucomba dintr-o singura eroare de logica –> „NU MAI AU BANI LA BUGET SA ISI INTRETINA FABRICA DE ADUNAT VOTURI”.
Ca fapt divers va anuntam ca banuim ca atata de scartari sunt si atata de mult tin la banii lor incat ne este teama ca de data asta se vor baga in FALIMENT chiar si pe ei din simplu motiv ca atata de scartari sunt incat nu s-ar sacrifica nici pentru ei.
Parerea noastra personala este ca daca nu facem o cheta nationala pentru ei ne este teama ca o sa ii pierdem de data asta pentru totdeuna ca mai repede s-ar sacrifica pe ei decat banii lor, chiar si in puscarie ar sta doar sa isi salveze banii.
Într-adevăr, de data aceasta este altfel…mai rău !
De plătit vom plăti tot noi și copiii noștri care vor returna împrumuturile, ca de obicei.
Altfel decât până acum este faptul ca acest protest absolut fără sens este făcut chiar de politicieni pentru a obține mai mulți bani de la Buget (adică, de la mine) ei și apropiații lor.
https://romania.europalibera.org/a/32781960.html
Ce încredere se poate avea în ASF – 16 salarii?