G4Media.ro

Comunitatea Evreilor din Spania protestează față de atacurile antisemite, în timp ce…

Sursa foto: captură video

Comunitatea Evreilor din Spania protestează față de atacurile antisemite, în timp ce un membru al guvernului de la Madrid cere suspendarea relațiilor cu Israelul în urma conflictului cu Hamas în Gaza

Federația Comunităților Evreiești din Spania (FCJE) a condamnat incidentele care au avut loc în fața sinagogii din Melilla, o enclavă spaniolă pe teritoriul Marocului pe țărmul de nord al Mediteranei, când un grup de manifestanți pro-palestinieni au încercat să ajungă la ușa sinagogii strigând „Israel criminal”.

„În plus, în timpul mitingului, mai multe persoane au pătruns prin efracție în magazine proprietate a evreilor, intimidându-i și insultându-i. Din fericire, incidentele nu au escaladat datorită intervenției rapide și eficiente a poliției”, se spune în comunicatul FCJE care mai enumeră și alte atacuri antisemite petrecute în ultima săptămână:

– Graffiti în cartierul evreiesc Besalú (Girona).

– Graffiti pe ușa unei sinagogi din Madrid

– Graffiti îndreptate spre casa unei familii evreiești din Madrid

– Un cuplu de evrei a primit o piatră aruncată prin fereastra casei lor

– Acte de vandalism la sediul Junts per Catalunya pentru susținerea poziției Israelului și într-un parc din Madrid cu svastici și stele ale lui David.

Din punct de vedere istoric, Melilla a fost cunoscută pentru populația sa evreiască considerabilă, iar aceasta a fost ținta protestatarilor în timpul frământărilor din trecut în Orientul Apropiat. Cu toate acestea, mulți dintre locuitorii Melillei se mândresc cu o cultură a coexistenței culturale și religioase pașnice între evrei, musulmani și creștini de peste un secol și jumătate.

În Spania trăiesc actualmente circa 45.000 de evrei. Pe 31 iulie 1492 regii catolici ai Spaniei Ferdinand și Isabella au semnat un decret prin care erau expulzați toți evreii spanioli (Sefarzi – Sfarda în ebraică în speamnă Spania), al căror număr a fost estimat între 40.000 și 200.000. Li s -a permis să rămână numai celor care s-au converit la catolicism – conversos sau marranos (care au fost persecutați în continuare). În 2015 Spania a adoptat o lege prin care descendenții celor expulzați în 1492 au primit dreptul de a solicita cetățenia spaniolă. Din cele 150.000 de cereri primite, mai puțin de 35.000 au fost acceptate. O lege similară există și în Portugalia (care a expulzat evreii în 1497) de care a beneficiat, printre alții, oligarhul rus Roman Abramovich. Prima sinagogă nouă a fost construită în Spania în 1968, Beth Yaakov din Madrid.

“FCJE își exprimă solidaritatea și sprijinul față de toți evreii spanioli care suferă din cauza a ceea ce se întâmplă în Israel, precum și față de familiile și prietenii lor care trăiesc acolo. Dorim o soluție la conflict care să implice sfârșitul grupului terorist Hamas, eliberarea ostaticilor în siguranță și stabilirea unei păci cu dreptate și securitate” se mai spune în comunicatul FCJE.

Foto: Facebook Ione Belarra

Între timp, Ione Belarra, ministra interimară a drepturilor sociale, a cerut „suspendarea urgentă a relațiilor diplomatice cu statul Israel”, citând răspunsul Israelului în Gaza la atacurile teroriste ale Hamas din 7 octombrie, care au ucis peste 1.400 de persoane.

„Îi cerem partenerului nostru ca, în calitate de guvern al Spaniei, să îl aducem pe Netanyahu în fața Curții Penale Internaționale pentru crime de război”, a declarat Belarra, care are funcția de secretar general al partidului Podemos, de extrema stângă, care face parte din guvernul condus de premierul și liderul Partidului Socialist (PS), Pedro Sanchez, la începutul săptămânii într-o înregistrare video postată pe X, platforma cunoscută anterior sub numele de Twitter.

Fără a folosi nume specifice, ambasada israeliană de la Madrid i-a cerut premierului Sanchez să condamne „declarațiile rușinoase” ale unor membri ai guvernului său care au ales să „se alinieze cu terorismul” Hamas.

Declarația a adăugat că unii membri ai guvernului au pus în pericol „securitatea comunităților evreiești din Spania, expunându-le la riscul unui număr mai mare de incidente și atacuri antisemite”.

Foto: Ambasada Israelului în Spania

Ministrul spaniol de externe, Jose Manuel Albares, l-a convocat luni după-amiază pe ambasadorul Israelului la Madrid, Rodica Radian-Gordon, exprimând nemulțumirea guvernului său față de declarația ambasadei israeliene, după cum a relatat El Pais. Albares a calificat declarația drept un „gest neprietenos”.

Ministerul de externe de la Madrid a emis, de asemenea, o declarație ca răspuns, afirmând că „respinge categoric falsurile exprimate în declarația ambasadei israeliene despre unii dintre membrii săi și nu acceptă insinuările nefondate despre aceștia”.

„În orice caz, poziția Guvernului Spaniei în ansamblul său față de atacurile teroriste comise de Hamas este clară: condamnare categorică, solicitarea eliberării imediate și necondiționate a ostaticilor și recunoașterea dreptului Israelului de a se apăra în limitele stabilite de dreptul internațional și de dreptul internațional umanitar”, continuă declarația.

În ciuda declarațiilor lui Albares, Yolanda Diaz, al doilea vicepremier interimar și lider al partidului de stânga Sumar, a declarat că recunoașterea unui stat palestinian ar trebui să fie una dintre primele măsuri ale următoarei coaliții politice a țării, pe care niciun partid nu a reușit să o formeze cu succes de la alegerile din iulie.

Interesant este faptul că balanța puterii în Congresul Deputaților (camera inferioară a parlamentului) este deținută de Junts, partidul separatist catalan al cărui sediu a fost vandalizat de antisemiți și care și-a declarat sprijinul pentru Israel. Junts care are șapte deputați a votat împotriva învestirii guvernului prezentat de liderul Partidului Popular (centru dreapta) condus de Albert Feijoo, care se bucură de sprijinul a 172 de deputați, față de PS și Sumar care contează pe 171 de deputați.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...