Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Comisia Europeană a anunțat miercuri peste o sută de companii sunt primii semnatari ai Pactului UE privind inteligența artificială (IA) și ai angajamentelor sale voluntare. Printre semnatari se numără corporații multinaționale și întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) europene din diverse sectoare, inclusiv IT, telecomunicații, asistență medicală, servicii bancare, autovehicule și aeronautică.
Anunțul Comisiei vine la câteva zile după ce un alt grup de companii, printre care Meta și Spotify, a criticat joi Uniunea Europeană pentru procesul său decizional „fragmentat și inconsecvent” privind confidențialitatea datelor și inteligența artificială (AI).
Pactul UE invocat de Comisia Europeană sprijină angajamentele voluntare ale industriei de a începe să aplice principiile Regulamentului UE privind Inteligența Artificială (adică legislația obligatorie a UE) înainte de intrarea sa în vigoare.
Angajamentele voluntare ale Pactului UE privind IA invită întreprinderile participante să se angajeze în cel puțin trei acțiuni principale:
Pe lângă aceste angajamente de bază, peste jumătate dintre semnatari s-au angajat să respecte angajamente suplimentare, inclusiv să asigure supravegherea umană, să atenueze riscurile și să eticheteze în mod transparent anumite tipuri de conținut generat de IA, cum ar fi deep fake.
Reamintim că legislația UE privind Inteligența Artificială a intrat în vigoare la 1 august 2024. Unele dispoziții ale Legii privind IA sunt deja pe deplin aplicabile. Întreaga Lege privind IA va fi pe deplin aplicabilă la 2 ani de la intrarea sa în vigoare, cu unele excepții: interdicțiile vor intra în vigoare după șase luni, normele de guvernanță și obligațiile pentru modelele de IA de uz general vor deveni aplicabile după 12 luni, iar normele pentru sistemele de IA încorporate în produsele reglementate se vor aplica după 36 luni.