Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Comandanţii a două unităţi ucrainene care apără oraşul-port Mariupol, asediat de forțele militare, au emis miercuri seara o declaraţie video în care afirmă că au reuşit să îşi unească forţele, relatează news.ro, conform CNN. Anterior, Rusia informa că înregistrează progrese în demersul ocupării oraşului.
Declaraţia militarilor vine după ce forţele ucraine au stat blocate în interiorul oraşului Mariupol, supus timp de săptămâni întregi unui bombardament neîncetat. Armata rusă a afirmat în repetate rânduri că a ocupat poziţii strategice în oraş, dar s-a confruntat, de asemenea, cu o rezistenţă dură din partea forţelor ucrainene.
Denis Prokopenko, comandantul Regimentului ucrainean Azov, a declarat că unitatea sa s-a unit cu trupele Brigăzii 36 de puşcaşi marini, dar a recunoscut totodată că unii apărători ucraineni s-au predat.
„Nu faceţi eroi din dezertorii şi luptătorii care s-au predat de bunăvoie. Ei au ales calea ruşinii şi nu ar trebui să fie eroizaţi în niciun caz”, a mai afirmat acesta.
„Ştim ce facem, de ce ne aflăm aici. Vom face tot ceea ce este necesar pentru a ne îndeplini cu succes misiunea de luptă”, a declarat Serhii Volyna, comandantul Brigăzii de Infanterie Marină.
Anterior acestei declarații, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul-maior Igor Konaşenkov, a transmis că portul maritim comercial din Mariupol a fost capturat. CNN nu a putut verifica independent această afirmaţie, relatează news.ro
Șobolanii o fi fuging de hiene. Daca nu ar fi fost hidoasele carnivore bolșevice poate rozătoarele și-ar fi văzut de ronțănitul lor.
Nu zau, nu mai au nici un cuvant de spus? Atunci de ce orasul inca este in mainile ucrainienilot?
Cat despre «bucuria» civililor… s-a vazut peste tot ce «incantati» sunt de rusi.
Mai du-te dracului, Sputnik
@Ilie sau ILIEV. La noi in maghiara se spune „Du-te tu la matusa ta din Moscova“ si scrie acolo pe NET-ul controlat de KGB (FSB). Ca democratia vad ca nu-ti place…
tovarase Ilici, mai ia pwla la supt un pic ca prea ti-ai luat avant
Distrofic comunist ce ești, mai lasă postatul de căcaturi de propaganda și ieși afară la aer că te_ai încins prea tare.