G4Media.ro

Coldea, în ofensivă. A vorbit despre imposibilitatea SRI de a gestiona spionajul…

Coldea, în ofensivă. A vorbit despre imposibilitatea SRI de a gestiona spionajul şi trădarea şi a vorbit de trădători ai intereselor României, comparaţi cu Iuda

Florian Coldea, fostul prim-adjunct al directorului SRI, a ieşit joi public cu declaraţii extrem de dure la adresa celor care duc „un asalt fără precedent” la adresa SRI şi procurorilor, asemuindu-i cu personajul biblic, Iuda. Este pentru prima oară când Coldea iese public atât de ofensiv, o schimbare de tactică după asaltul mediatic şi politic la adresa SRI şi DNA din ultimii ani. De remarcat că Traian Băsescu a reacţionat imediat după declaraţia de presă a lui Coldea, referindu-se la comparaţia cu Iuda.

„Cred că e momentul potrivit să reamintesc un celebru personaj biblic, care în urmă cu circa 2000 de ani a trădat pentru 30 de arginţi. Ce dacă ulterior l-au apucat remuşcările? Lucrurile nu s-au putut repara şi răul făcut nu a putut fi reparat. Evident, ca orice trădător, destinul lui a sfârşit tragic. Din această perspectivă, constat cu îngrijorare faptul că unii, în mod vizibil, practică, astăzi, acelaşi lucru cu interesele statului român. O fac la vedere, extrem de vocal şi fără pic de ruşine. Ba mai mult, chiar par să îşi facă un titlu de glorie din asta, afectând instituţii fundamentale şi capacităţi democratice de apărare şi protecţie a statului român. Poate ar fi bine cu toţii să reflectăm la acest episod biblic şi la altfel de personaje”, a spus Coldea la finalul audierilor din Comisia SRI.

La doar câteva minute, Traian Basescu a declarat la România TV că „Ameninţarea făcută la sfârşit nu are nimic în comun cu o dezbatere publică. Nu vă ascund că eu în mod repetat am cerut colaborare între instituţii. De aici probabil a plecat ideea protocolului, ceea ce în mod normal se întâmplă în toate statele, dar ideea e ca protocoalele să respecte legea.(…) Sincer, m-a şocat pur şi simplu povestea cu Iuda. (…) E o ameninţare pe care ar putea să o utilizeze serviciul împotriva lor, ceea ce e nepermis. M-a şocat pur şi simplu. Ameninţarea cu Biblia, cu Iuda, nu e în regulă. Dacă are ceva de spus, să spună public, „L-am avut ofiţer pe X şi a încălcat statutul de ofiţer şi a vorbit public”. Nu aş vrea să speculez, dar cred că a fost prost sfătuit pentru ieşirea publică. Această ameninţare este inacceptabilă” (via Stiripesurse.ro).

„Astăzi, urmare a acestui asalt fără precedent asupra problematicii cooperării cu Ministerul Public, pentru realizarea atribuțiilor pe care serviciul le are, inclusiv în ceea ce privește decizia CCR, serviciul este în imposibilitatea de a lucra pe baza unui protocol în ceea ce privește infracțiunile la adresa securității naționale, cum ar fi spionajul și trădarea, parțial și terorismul. Astăzi nu avem protocoale. Cum acționăm pentru a proteja interesele României și ale aliaților noștri, în situația unor probleme pe aceste zone deosebit de sensibile?”, a spus Coldea, citat de Agerpres.

La rândul său, jurnalista Sorina Matei, care a publicat pe blogul său în ultimele zile un interviu cu Daniel Morar şi precizări ale fostului şef DNA, a scris pe Facebook că Florian Coldea s-ar fi referit la Daniel Morar când a vorbit despre Iuda: „În 2016, SRI/ Coldea credea, potrivit mai multor surse, după decizia 51 a CCR, că Daniel Morar este “Iuda”, pentru că a “trădat”, scoțând SRI din cercetarea penală, Morar fiind unul dintre puținii oameni care știau cu exactitate cum s-a infiltrat SRI în Justiție printr-o singură sintagmă “alte organe specializate ale statului”, pe care CCR a declarat-o neconstituțională. În 2018, domnul Coldea, public și în văzul întregii lumii, reia aceeași acuzație halucinantă la adresa lui Daniel Morar, după ce a văzut că Morar a vorbit, amenințându-l pe Daniel Morar că “nu o să sfârșească bine”. Să ameninți public un judecător CCR, fost șef al DNA, este efectiv nebunie curată!”, a scris Sorina Matei.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

25 comentarii

  1. Eu cred ca Iuda este de fapt Basescu. Totodata este ingrijorator ceea ce spune domnul Coldea ref la tradare, etc insa daca vezi ce se intampla in Romania in ziua se azi tind sa i dau dreptate 100% .Este f clar ca spionii rusi impreuna cu tradatorii romani s au pus pe desfiintat bucata cu bucata din statul Roman.

    • Demult am am avut senzatia cel putin Tariceanu e agent KGB.Nu am nicio dovada dar in tot ceea ce face pare ca vrea sa distruga orice posibilitate ca tara sa se apere.

  2. Coldea are dreptate.Desi apreciez pe basescu aici greșește si nu ar trebui sa se faca portavocea grupului iuda pentru ca nu este numai unul cum afirma sorina

  3. 1. „…serviciul este în imposibilitatea de a lucra pe baza unui protocol în ceea ce privește infracțiunile la adresa securității naționale, cum ar fi spionajul și trădarea, parțial și terorismul”
    Cum asa? Daca nu exista protocoale, serviciul nu poate sa lucreze?
    Cred ca dl Coldea ar trebui sa reformuleze, altfel sugereaza ca serviciul de informatii roman e incapabil sa isi faca treaba pentru care exista si pe care ar trebui sa fie pregatit, indiferent de situatie, sa o faca.

    2. „Evident, ca orice trădător, destinul lui a sfârşit tragic. Din această perspectivă, constat cu îngrijorare faptul că unii, în mod vizibil, practică, astăzi, acelaşi lucru cu interesele statului român”.
    Cam asa gandea si Plesita, caruia romanii au acceptat sa-i plateasca pensie pana cand s-a dus la sfinti.
    Dar faptul ca dl. Coldea ameninta atat de direct ca tradatorii statului roman vor muri „tragic” este recunoasterea unei anumite conduite oficiale. Cred ca dl. Coldea nu isi poate controla emotiile si ma intreb cum de a ajuns general cu nu stiu cate stele in cel mai important serviciu de informatii ale statului roman.

    3. „Ba mai mult, chiar par să îşi facă un titlu de glorie din asta, afectând instituţii fundamentale şi capacităţi democratice de apărare şi protecţie a statului român”.
    Imi pare foarte rau pentru dl. Coldea, insa ceea ce ne spune pare ca, daca unii striga in targ niste lucruri s-a terminat cu institutiile statului. Este incredibil ca tocmai dansul, persoana cu functie extraordinara, spune cetatenilor romani ca niste spuse de televizor pot sa distruga institutii fundamentale si capacitatea lor de aparare. Pai, d-le Coldea, ne spuneti ca ati construit castele de nisip????

    4. Parerea mea este ca dl. Coldea nu isi avea locul nici in functia in care a fost si nici nu avea vreo obligatie sa vorbeasca despre ceva. Despre nimic si nimanui. Ce-i putea face comisia parlamentara daca tacea?
    Daca tot a existat cooperare intre SRI si procurori, dl. Coldea putea afla cel mai simplu lucru: ca procedura penala ii da dreptul la tacere. Asadar, nimic nu-l impiedica sa taca, sa taca, sa taca , sa taca! Pentru ca, in realitate, consecinta a ceea ce spune este aceea ca participa in mod direct la afectarea insitutiei pe care a condus-o.
    Ca ofiter de informatii de rang inalt, cu experienta si cu o minima atentie putea sa spuna foarte simplu urmatorul lucru: ma voi prezenta ori de cate ori ma vor chema toate autoritatile competente si indreptatite sa ma cheme, insa obligatiile mele de militar imi impun sa-mi rezerv dreptul la tacere publica si sa las institutiile competente dupa lege sa faca investigatiile necesare. Ce s-ar fi intamplat? Ar fi urlat si mai tare presa? Si ce daca? Presa nu are responsabilitati oficiale, insa militarii au.

    In fine, dl. Coldea ar trebui sa se gandeasca cu seriozitate la absolut tot ce a spus si la consecintele produse de spusele lui. SRI nu merita asemenea expunere negativa si, daca are profesionisti adevarati, ar trebui sa faca ce e necesar sa se extraga din discutiile publice.
    Eu sunt convins ca in serviciul asta exista oameni suficient de inteligenti cat sa-i spuna dlui Coldea sa nu mai vorbeasca despre aceasta institutie.

    • „Area” vine cumva de la „Area 51”, varianta mioritica..? Intreb deoarece nu ma dumiresc nici in ruptul capului ! Macar la mine situatia e clara, am pacatuit candva , demult iar „a-L Batran” m-a pedepsit sa-i bantui pe cei ”saraci cu duhul”…! Oare sunt si alte ”entitati” care pedepsesc in acelasi mod….?!

    • Area ,cred ca esti unul din securistii prieteni ai lui Voiculescu.Nu sunt specialist dar am tot mai mult convingerea ca Tariceanu,Dragnea, Voiculescu si altii sunt tradatori de tara si ca actioneaza la comanda Rusiei.Au reusit sa decredibilizeze lupta anticoruptie si sa vulnerabilizeze institutiile de baza ale statului.

    • Marele patriot col. Dragomir?

  4. “Scara”, ce-ai vrea sa stii exact? Sa-ti confirm sau sa-ti infirm daca-i “mioritica”?
    Tu ce crezi, mai sunt ai alte “entități” care pedepsesc in același mod?
    Daca te uiti la tastatura, vei constata ca sunt litere înscrise pe taste alăturate…

    • Hmm…, raspunsuri evitate prin folosirea intrebarilor…! Oare unde am mai intalnit eu metoda asta…, tot asa candva, demult…?
      Tastez telepatic, nu prea mai vad literele de la tastatura… Varsta , bat-o vina…! Dar daca esti dragut si imi indici ”area” exacta in care sunt amplasate literele despre care vorbesti, atunci e posibil sa le dibuiesc…

  5. ” 1. “…serviciul este în imposibilitatea de a lucra pe baza unui protocol în ceea ce privește infracțiunile la adresa securității naționale, cum ar fi spionajul și trădarea, parțial și terorismul”
    Cum asa? Daca nu exista protocoale, serviciul nu poate sa lucreze? ”

    Imi permit sa va detaliez cele de mai sus si eventualele consecinte legat de ce-a spus d-l Coldea cu niste exemple concrete.
    Pe teritorul Romaniei, sunt/pot exista firme/entitati care pot sprijini terorismul /eventuale miscari separatiste / interese ale unor puteri straine / etc
    Firmele respective genereaza tranzactii finaciare, plimba banii prin diferite firme spre/dinspre alte firme offshore.
    Tranzactiile bancare din RO ajung la Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor ( ONPCSB) ca multe alte sute de mii de tranzactii. ONPCSB nu stie/nu are de unde stie ca tranzactiile respective sunt sau nu in sprijinul unei entitati inamice pe teritoriul RO. De ce ? Pentru ca poate fi mascata de o activitate ce pare in regula (distributie, import, etc, etc). Si poate ca nu sunt mii de tranzactii ci doar cateva zeci pentru a sprijini o actiune punctuala (de ex. sa finantezi niste proteste impotriva Chevron)

    https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/raport-cum-s-a-folosit-rusia-de-preotii-romani-857930

    Firmele paravan folosite pentru asta au niste actionari care se gasesc inscrisi la Registrul Comertului (ONRC) pe care nu-l intereseaza la ce sunt folosite. Are actele depuse, a platit taxa de infiintare, etc ? Deci e in regula si pentru ei.

    Cu toate astea, privit altfel, nu este in regula ceva legat de securitatea nationala a tarii. Un guvern strain incearca sa influenteze o decizie in RO, sa genereze o situatia de pe urma careia sa profite.

    In baza protocoalelor cu ambele institutii, SRI avea acces atat la datele de la ONPCSB cat si la cele de la ONRC si putea sa coreleze date din ambele institutii astfel incat sa-si poata atinge scopul – securitatea nationala. Ce ar trebui sa faca SRI fara asta ? Sa stea la coada la un ghiseu un om de la ei, sa depuna o cerere si sa primeasca raspuns in X zile lucratoare ? Sau sa trimita un fax sa ceara date despre firma X ? Care apoi e legata de firma Y ? Mai trimite un fax ? Mai sta cineva la ghiseu ? E o gluma sinistra si cred ca si inamicii Romaniei se tavalesc pe jos de ras. Au o oportunitate grozava de a influenta o multime de decizii din RO si de a-si consolida prezenta si forta aici.
    Pentru ca niste penali ajunsi la varful politicii au vazut in aceste protocoale o portita prin care sa poata cere rejudecarea/re-examinarea dosarelor in baza carora au fost condamnati sau risca condamnarea.

    Alt exemplu.
    Sa zicem ca cineva din Agentia Nationala de Resurse Minerale (ANRM) vinde/furnizeaza in urma unor foloase /santaj harti legate de resurse aflate in subsolul tarii unor indivizi conectati la servici secrete straine.
    Servicul descopera asta si actiunea se incadreaza evident la spionaj.
    Evident anunta un procuror – vezi ca acolo se intampla asta. Procurorul strange probe/ poate propune retinerea pe 24h, prelungire pe 29 zile, etc si genereaza un rechizitoriu pentru a-l trimite in judecata. Dar daca procurorul de ex. descopera ca acel X din ANRM e o pila cu spate politic puternic ? Poate sa zica..nu fac nimic ca vanez o functie de conducere la un moment dat si Min. Justitiei e si el un om politic din acelasi partid si nu vreau probleme. Sau, sunt foarte ocupat, mai in setar 200 se dosare in care lucrez. Sau..sau oricare alt scenariu, inclusiv acela ca si el este corupt. De aceea e undeva un termen de 60 de zile in care tu ca procuror spui cum ai valorifcat informatia primita de la SRI . Gen, am inceput sa strangem probe suplimentare ca e un caz mai complex cu ramnificatii, am inceput urmarirea penala, lucrez la rechizitoriu, etc

    Daca raspunsul dupa 60 de zile e ..nu am facut inca nimic, trebuie facut altceva. Si atunci ai optiunea sa te adresezi sefului ierarhic al procurorului, etc..
    Poate se aloca dosarul unui alt procuror, poate cel care a primit cazul s-a dus in concediu medical si a lasat o multime de dosare nelucrate inclusiv asta cu cazul lui X.
    In timpul asta X da in continuare informatii de siguranta nationala unor inamici ai Romaniei.
    Atentie, SRI nu face arestari. Doar nu o sa-l salte pe X. ca sa-i impiedice accesul la informatii senzitive. Doar nu o sa se duca la seful lui sa-l roage frumos sa-l mute in alt departament..etc.
    Ar fi o gluma impinsa mult prea departe.
    Da, au fost prinsi diferiti cetateni care incercau sa iasa cu astfel de harti din RO.

    http://romanialibera.ro/actualitate/eveniment/spion-rus-prins-cu-documente-secrete-pe-aeroportul-otopeni-vezi-ce-masuri-s-au-luat-impotriva-suspectului-si-ce-minerale-rare-erau-de-interes-pentru-rusi-282076.html

    sau asa:

    https://revista22.ro/70251155/spionaj-sau-dna-sri-verifica-cupru-min-dupa-ce-angajatii-au-gasit-microfoane-in-pereti.html

    Altfel spus, poate Servicul sa lucreze fara protocoale ? Poate, dar tocmai i se pun niste piedici majore. Pana la urma este responsabil cu siguranta nationala. Bataliile mari la nivelul asta cu diferite entitati straine nu sunt la vedere si nu respecta nici o regula.

    Nu SRI te condamna daca esti un politician corupt cuplat la interese specifice unui grup infractional. Ei cel mult au cules date si le-au transmis unui procuror. Nici procurorul nu te condamna. Ci judecatorul pe baza datelor din dosar, iar tu ca politician corupt si destul de bogat iti iei avocati scumpi care sa te apere, faci recurs, apel, etc..etc si abia apoi un alt complet de judecata cineva decide daca te condamna sau nu. Deci sunt multe filtre.
    Ce ii supara asa tare pe politicieni implicarea SRI aici ? Pai e simplu..ei culegeau date eficient astfel incat condamnarea era cam certa. Visul oricaror indivizi corupti cuplati la banul public e sa nu aiba cine sa-i urmareasca, sau daca chiar se intampla, cine o face sa fie eventual un gigel cu uniforma si cascheta care sa-l urmareasca transpirat la vedere pe strada (orele 08.00-16.00). Si sa nu aiba voie sa se apropie la mai mult de 500m, ba chiar sa-l sune inainte sa-i spuna ca azi si maine vezi ca te urmaresc 🙂

    Ce nu trebuie sa se intample niciodata este faptul ca SRI nu trebuie sa se implice in politica. Cum ar fi sa afli ceva despre un individ care va candida la presedentie si sa furnizezi informatia asta inamicilor politici ? Pentru asa ceva daca este prin cineva trebuie eliminat din sistem cu tot conducerea care nu l-a supervizat.

    Legat de tradare, si eu sunt sigur ca se va plati. Intotdeauna se plateste.

    Salutari !

    • Hopa…! Primim sprijin nesperat de la persoane ducumentate si extrem de…combative…!

      ”W” vine probabil de la „War Department ”…!

      Felicitari…!

    • Felicitari!

  6. Fratilor , apararea Nationala al Romaniei (NATO)este sub asalt masiv ! Zii de Zii ataca inamicul Romaniei (Nr. 1=KGB -PSD ) SIGURANTA NATIONALA si Institutile cheie . De facto am intrat in phasa 2 a Rasboiuliu hibrid condus de Rusia (acoperit de China) si declarat de Moscova oficial ca plant de atac pe toata Linea in potriva Tarilor NATO .

  7. Codlea este singurul patriot din toata tevatura asta. Este baiat destept si stie foarte bine ce sa spuna si ce sa nu spuna. Nici nu are nevoie de sfatuitori ca altii care se dau mari pe aici. Din pacate a intrat pe mana tradatorilor de neam si de tara . Asa s-a intamplat si dupa revolutie sau ce o fi fost aia. Intodeauna hotii si mafiotii si-au batut joc de tara asta. Se mai gaseste cate-o tata gen sorina matei care , in incecarea disperata de a-si salva niste „colegi” cu ochi albastri, isi da cu presupusul. Este foarte „desteapa” ca orice gospodina care se respecta si mai ales cititoare de ganduri. A citit ea in stele sau in horoscop si a aflat ca Morar este cel vizat de Codlea. Basescu face si el ce poate sa- si apere pupilele ( nu ma refer numai la copilele lui). Din pacate este era prostiei, a grosolaniei, a mitocanilor, a mincinosilor ,a hotilor si a tradatorilor de orice fel. Cam asa arata conducerea tarii si multi , prea multi ” acoperiti” sau nu din presa de toate felurile. Toti vor sfarsi asa cun zice Codlea. Din pacate nimanui nu-i va fi bine in Romania. Asa ca dragi romani daca nu mai vreti sa fiti partasi la mizeriile care ingenuncheaza o tara, plecati unde vedeti cu ochii. Si nu vreau sa aud ca vezi doamne nu asta este solutia. Din pacate nu a fost niciodata altfel. Nici macar pe timpul regelui care a tradat pentru binele lui si al familiei lui, indiferent ce spun istoricii mai mult sau mai putin documentat. Tot tradatorii au avut castig de cauza.

  8. RGV, ma bucur pentru tine ca tu crezi ceva… înseamnă ca ești credincios…. si cand te gândești ca pe aici este si “Scara” ….
    Dar ce ma nedumerește pe mine e următorul lucru: de unde ați tras voi concluzia ca “sunt unul dintre securiștii lui Voiculescu” si ca “folosesc metode… asa, demult”?
    George, pe ce criterii ai evaluat tu ca “Coldea e singurul patriot din tevatura asta”? In ce au constat exact dovezile de patriotism? In faptul ca a implicat serviciul intr-o disputa despre care vorbește acum poporul? Avea Coldea dreptul sa facă asta?

    • Da, RGV sunt si eu pe aici si te indemn sa crezi, dar sa si ..cercetezi, totodata…! Dintotdeauna v-au indemnat, in mod sigur manati de interes , sa credeti orbeste fara sa cercetati…! Va felicit pentru performanta de a fi tot mai multi cei ce nu mai plecati urechea la vorbele lor pline de mieroasa linguseala: ”noi crestem pensiile si salariile romanilor”; ”Programul de Guvernare bla,bla,bla – Biblia si Manifestul partidului” ; ”nu ne vindem tara…!”; ”mandru sa sunt roman…!”….

    • Asa-zisa disputa nu este creatia lui Coldea, ci este o diversiune nascocita in laboratoarele PSD/ALDE si propagata prin televiziunile lor de casa.
      Ea nu reprezinta un caz singular, ci se inscrie intr-o serie de asemenea atacuri la adresa SRI sau DNA, toate izvorand din aceeasi zona mocirloasa a unor personaje care au probleme cu Justitia. Dau ca exemplu lunga telenovela a „dezvaluirilor” lui Ghita, lansata in perioada imediat anterioara Ordonantei 13 cu scopul de a deruta si demobiliza populatia si a anihila astfel inca din fasa o eventuala reactie civica.

      In pofida piedicilor necontenite puse de adversarii lor redutabili (care controleaza o mare parte a politicului si a mass-media), DNA si SRI au reusit succese notabile in decursul anilor, lucru vizibil atat prin dosarele grele finalizate cu condamnari pe merit, cat si prin aprecierile totdeauna pozitive venite din exterior din partea diverselor institutii si organisme independente din statele democratice.

      Incercarile unora de a decredibilizare a SRI si DNA, desi motivate in primul rand de ratiuni de ordin intern (subordonarea fata de puterea politica), duc din pacate si la consecinte nefaste pe plan extern prin slabirea statului roman in ansamblul sau si facilitarea imixtiunii unor state care nu ne sunt aliate (Rusia, China).

  9. Iata, compromisurile si iertarea, fara masura, nu fac bine.

    Cel care a beneficiat de clementa sistemului, care nu l-a anchetat [inca, nici macar] pentru foloasele necuvenite primite de la inculpati, are tupeul sa-si ameninte in primul rand chiar seful, care a desecretizat „protocolul” [alaturi de toti ceilalti care au curajul sa … vorbeasca].

    Adica, toti magistratii care au demnitate si incearca sa desluseasca cum a fost posibila o atat de flagranta incalcare a constitutiei si a legilor sunt tradatori. Tot tradatori ar fi si cei care vorbesc despre abuzurile care au avut loc cu concursul lui Coldea.

    Tupeu tipic securist. Pai, nu in primul rand el si cei cu care s-a inhaitat la incalcarea ordinii constitutionale sunt, de fapt, marii tradatori? Nu ei si-au incalcat juramintele si misiunea?

    De unde tupeul? Din faptul ca stie ca nu a facut toate tradarile singur. Ii mai are la mana pe multi din cai cu care a fost/ este inhaitat.

    Apoi, el si gasca lui au inca multi aparatori in spatiul public. Unii, cu care probabil mai este inca in cardasie si altii care o fac, cu abnegatie, din ignoranta/ prostie/ rea credinta [in orice caz, din imposibilitatea de a aprecia pericolul incalcarilor grave ale principiilor statului de drept].

    • Du-te bre cu apararea statului de drept!Voi vreti sa-l aparati pe Dragnea, pe Voiculescu si pe toti hotii care s-au imbogatit jefuind tara de 28 de ani.Va durea pe voi de cetatenii cinstiti?!

  10. “W”, mișto explicația pentru… necunoscători.
    Pot doar sa-ti spun ca, prin lege, accesul la baza de date e asigurat si ca întregul trafic de date e filtrat.
    Prin lege toti operatorii si furnizorii de servicii de comunicații si telecomunicații, de orice fel, sunt conectați la un singur Centru…. iar acest singur Centru “local” e deja conectat la FiveEyes.
    Deci, daca nu noi, sigur alții știu exact si știu si cum.

    • Cred ca faceti o confuzie. Accesul Servicului la date de genul baze de date se face in baza unor protocoale bilaterale intre institutii. Daca toate protocoalele de colaborare vor fi denuntate, atunci accesul la aceste date va trebui oprit. Traficul de date poate fi inspectat pentru ca legaturile in/out din RO au port mirroring. Date de interes capturate acolo pot ajunge in FVEY daca ii ajuta pe partenerii din alianta.
      Dar, ce sa faca Servciul in acest caz legat de institutiile din tara ? Sa inspecteze traficul real-time si sa incerce sa captureze datele care indica de exemplu o tranzactie de spalare de bani sau in sprijinul unei entitati inamice care actioneaza in RO ? Pai nu sunt ambele institutii parte din statul roman ? Statul care se doreste a fi protejat nu poate concepe o forma astfel incat sa faciliteze colaborarea intre aceste institutii ? Pentru ca tehnic vorbind, traficul real-time este filtrat si mai sus in upstream de catre alti operatori/servicii prin care trece. Adica tocmai obligi Servicul sa se comporte ca o entitate straina care culege date de intelligence. Numai ca de la institutia din RO platita din bani publici ai pretentia sa te si apere ca stat.
      Tehnic vorbind se poate urca muntele si doar cu rucsacul in spate si cu rucsacul in spate plus 3-4 caramizi adaugate in plus. Doar ca in cazul al doilea e mai greu.

  11. Pentru RGV, replica la comentariul: ”Marele patriot col. Dragomir?”
    In niciun caz, respectivul colonel a fost facut la ”norma”, prin metoda ”fara frecventa, doar cu multa…inclinatie si dorinta”…! Nu pot insa sa spun acelasi lucru despre…colegul, se vede ca au avut ceva mai multa rabdare…

  12. “W”, te rog sa verifici existența CNIC si accesul la baze de date, de orice fel si pe orice suport, inclusiv Legea 535/2004… ca sa nu mai vorbesc de legea privind STS

    CNIC – Centrul Național pentru Interceptarea Comunicațiilor

  13. Felicitari, REDACTIE!
    Bravo, Coldea!