Home » Articole » Cod galben de viituri şi posibile inundaţii locale în Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Sălaj

Cod galben de viituri şi posibile inundaţii locale în Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Sălaj

Cod galben de viituri şi posibile inundaţii locale în Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Sălaj
Sursa foto: INHGA
Ascultă articolul

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare Cod galben de viituri şi posibile inundaţii locale în judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Sălaj, valabilă de luni, ora 10:00, până marţi, ora 8:00, transmite Agerpres.

Ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi a propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, precum şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

- articolul continuă mai jos -

Atenţionarea hidrologică vizează anumite sectoare de râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Sălaj, în bazinele hidrografice: Vişeu, Lăpuş, Iza, Tur şi Someş, cu menţiunea că fenomenele hidrologice prognozate se pot manifestă cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din judeţul Maramureş.

Hidrologii recomandă populaţiei să evite deplasarea în apropierea cursurilor de apă, traversarea râurilor prin vaduri sau prin zone inundate şi să nu staţioneze pe poduri ori în apropierea malurilor şi a versanţilor instabili.

Evoluţia situaţiei hidrometeorologice este monitorizată permanent, iar prognoza hidrologică va fi actualizată în funcţie de intensitatea şi evoluţia fenomenelor.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.