Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a publicat imagini video filmate de la bordul unui autoturism, prezentând stadiul actual al întregului drumul național DN 2L, care leagă stațiunile Soveja și Lepșa, după finalizarea lucrărilor de modernizare. Recepția finală a lucrărilor a fost făcut oficial la începutul lunii iulie, dar șoferii circulau pe acest drum încă de anul trecut. Tronsonul de 16 km din DN2L dintre Soveja și Lepșa (supranumit și „Transfăgărășanul Vrancei”) a fost închis circulației publice aproape două decenii, fiind grav afectat de inundații și alunecări de teren în 2004-2005.
Modernizarea acestui sector a fost o adevărată provocare inginerească din cauza reliefului dificil, a instabilității terenului și a complexității lucrărilor de consolidare necesare pentru a asigura siguranța traficului, după cum a explicat într-un interviu pentru Economedia, Dorin Constantin Duduță, director general adjunct al companiei gălățene Citadina 98 S.A. Pe lângă asfaltarea propriu-zisă, proiectul a inclus lucrări ample de sprijinire a versanților, refacerea podurilor și podețelor, dar și implementarea unor sisteme moderne de siguranță rutieră și colectare a apelor pluviale.
Modernizarea drumului a fost realizată la standarde europene, având următoarele caracteristici:
Lungime totală traseu: 16,243 km
Parte carosabilă: 2 benzi x 3,00 m lățime
Acostamente: 2 x 1,00 m
Benzi de încadrare: 2 x 0,25 m
Trotuare: realizate pe o lungime de 1,205 km (lățime 2 x 1,20 m)
Lucrări de artă: 2 poduri noi și 8 viaducte de coastă.
Lucrările au fost executate de o asociere de constructori români cu experiență: Asocierea S.C. LEMACONS SRL & S.C. CITADINA 98 SA și TRAMECO SA.
Valoarea totală a investiției se ridică la 226,391 milioane de lei (cu TVA inclus), fondurile fiind asigurate integral de la bugetul de stat. Proiectul beneficiază de o perioadă de garanție de 60 de luni (5 ani), timp în care constructorul va asigura remedierea oricăror eventuale defecțiuni apărute.
Articol preluat din Economedia