
Coadă la Mausoleul lui Lenin din Moscova, pe fondul zvonurilor că ar putea fi ultima zi în care se poate vizita
Numeroşi cetăţeni ruşi s-au adunat joi la Mausoleul lui Lenin din Piaţa Roşie pe fondul zvonurilor că ar putea fi ultima zi în care se poate vizita înainte de închiderea acestuia timp de doi ani pentru renovări, informează agenția EFE, preluată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Înaintea orei de deschidere 10:00 (07:00 GMT), câteva sute de vizitatori stăteau deja la coadă pe panta pietruită, flancată de zidurile Kremlinului şi de Muzeul Istoric de Stat, conştienţi de faptul că clădirea din marmură roşie este deschisă doar timp de trei ore şi că se vor număra printre puţinii norocoşii care vor apuca să vadă mumia liderului bolşevic pentru mult timp.
Pe lângă locuitori ai capitalei ruse şi turişti veniţi din toată ţara, la coadă au putut fi văzuţi şi vizitatori chinezi, foarte interesaţi de Lenin, întrucât fondatorul Republicii Populare Chineze, Mao Zedong, este şi el îmbălsămat.
În principiu, mausoleul va fi închis doar în zilele de vineri şi sâmbătă, dar presa rusă speculează că s-ar putea să nu îşi mai redeschidă porţile până la mijlocul anului 2027.
Serviciul Federal de Protecţie, care este responsabil pentru securitatea din Piaţa Roşie şi a Kremlinului, s-a rezumat să anunţe că că nu vor fi vizite în zilele de sâmbătă.
În luna mai, autorităţile ruse au anunţat semnarea unui contract cu o companie pentru renovarea placajelor exterioare şi interioare, deoarece pereţii clădirii sunt într-o stare de degradare.
Renovarea nu va afecta mumia lui Lenin, care va continuă să fie adăpostită în mausoleu. Trupul îmbălsămat al lui Lenin a părăsit Mausoleul din Piaţa Roşie doar în timpul Marelui Război Patriotic (1941-1945), când a fost mutat în Siberia.
Deşi nu a fost confirmată încă data închiderii Mausoleului lui Lenin pentru o perioadă de doi ani, unii ruşi şi presa speculează că Kremlinul ar putea ordona închiderea sa permanentă.
Majoritatea ruşilor şi Biserica Ortodoxă susţin înmormântarea lui Lenin, aşa cum, de altfel, a fost şi dorinţa sa. Preşedintele Vladimir Putin a exclus însă această variantă, care continuă să fie un subiect ce divide societatea rusă.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.