Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Prințul Harry a „sfidat-o” pe Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, prin faptul că a anunțat „distanțarea” sa și a lui Meghan Markle de Casa Regală britanică, deși regina îl rugase inițial să nu facă publică această decizie, informează CNN, citat de Digi24.ro
Astfel, regina l-a rugat pe prințul Harry să nu anunțe public decizia drastică prin care ducii de Sussex au renunțat la rangul de membri „seniori” ai familiei regale. Cu toate acestea, Harry nu a ținut cont de rugăminte și a decis să facă publică decizia.„
„După multe luni de reflecţie şi discuţii, am ales să facem o tranziţie anul acesta prin configurarea unui nou rol progresiv în instituţie”, au scris Harry și Meghan pe Instagram.
„Intenţionăm să renunţăm la statutul de membri seniori ai Familiei Regale şi să muncim pentru a deveni independenţi financiar, dar vom continua să o susţinem deplin pe Majestatea sa regina”, se arată în mesajul celor doi.
Cei doi îşi vor împărţi timpul între Marea Britanie şi America de Nord.
Familia regală a Marii Britanii s-ar fi simțit „rănită” de anunțul prinţului Harry şi al soţiei sale, ducesa Meghan de Sussex, privind renunțarea la rangul de membri „seniori” ai casei regale, potrivit BBC.
Sursa: Digi24.ro
Sursa Foto: world.smiilee.com
Citește și
Hari, tati, vezi mai ușor cu sfidarea aia că poate o superi pe duamna regina și te trezești că nu-ți mai merge login-ul la internet banking. Intri în Costa, îți iei o cafea, dai cu cardul și zice insufficient funds.