Home » Articole » CNAIR: Emiterea rovinietei va fi suspendată temporar, pe 11 martie / Achiziţia prin SMS, întreruptă în perioada 11-21 martie / Actualizări în sistem

CNAIR: Emiterea rovinietei va fi suspendată temporar, pe 11 martie / Achiziţia prin SMS, întreruptă în perioada 11-21 martie / Actualizări în sistem

CNAIR: Emiterea rovinietei va fi suspendată temporar, pe 11 martie / Achiziţia prin SMS, întreruptă în perioada 11-21 martie / Actualizări în sistem
Sursa foto: pexels.com
Ascultă articolul

Emiterea rovinietei va fi suspendată temporar pe data de 11 martie, de la miezul nopţii, timp de circa trei ore, în vederea actualizării informaţiilor privind perioadele de valabilitate ale acesteia, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă transmis, vineri, Agerpres.

„Începând cu data de 11.03.2024, ora 00:00, pentru o perioadă de aproximativ 3 ore, emiterea rovinietelor în punctele de distribuţie, prin intermediul portalurilor web/aplicaţiilor dezvoltate pentru sistemele de operare ale telefoanelor mobile şi a dispozitivelor de procesare a plăţilor numerar/electronice (terminale) nu va fi posibilă. Acest lucru este necesar pentru actualizarea informaţiilor privind perioadele de valabilitate ale rovinietelor şi a nivelului tarifelor pentru acestea în Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control al Rovinietei – SIEGMCR, ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor Ordonanţei nr. 14/2024 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România”, se precizează în comunicat.

- articolul continuă mai jos -

De asemenea, în perioada 11 – 21 martie 2024, emiterea rovinietei prin intermediul serviciului de mesaje scurte (SMS) va fi suspendată, ca urmare a modificărilor ce trebuie realizate la nivelul fluxului de emitere de către dezvoltatorul aplicaţiei.

Reprezentanţi CNAIR menţionează că, pentru evitarea aplicării unor sancţiuni contravenţionale, utilizatorii reţelei de drumuri naţionale au posibilitatea de a achita în avans rovinieta cu valabilitate pentru data de 11 martie 2024.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.