Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un scurtcircuit electric s-a produs, marți, la un panou de iluminat cu led din blocul operator al Institutului de Urologie al Spitalului Clinic Județean Cluj, potrivit unui anunț al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Personalul spitalului a intervenit imediat, reușind să stingă panoul led cu mijloace proprii, și a mutat un pacient care se afla în blocul operator într-un alt salon, conform aceleiași surse.
Pacientul nu a fost rănit în urma acestui eveniment și nu au fost necesare măsuri de evacuare pentru ceilalți pacienți sau pentru personalul spitalului.
La momentul sosirii pompierilor, panoul respectiv nu mai ardea.
ISU Cluj anunță, totodată, că Institutul de Urologie nu are autorizație de securitate la incendiu. A fost controlat în luna ianuarie 2020 când au fost sancționați cu amendă și al doilea control a avut loc în luna noiembrie 2020 ca urmare a ordinului primit.
Sursa foto: ISU Cluj
👎
Autoritatile locale sunt moral responsabile! (c) KWI 2020
Dl. Vela stie bine ca mafia MAI condusa de Iamandi, elibereaza dezvoltatorilor imobiliari avize de securitate la incendii ce isi pierd valabilitatea la incendii.
Maaarș cu ”dezvoltatorilor imobiliari” afiliați la mafia PCR-FSN-PSD.
Nici la #colectiv nu era .
Si nu fost indeajuns sa moară niște oameni.
Avem acu’ #colectiv in toată țara.
Dar ce să vezi, acu’ #corupția nu mai ucide.
Ucide insă nesimțirea și impostura ordinară.
Cum, nu ”avem acu’” de la mafia PRO-USL-PSD că parcă programul ăla ”din scoarță-n scoarță” a fost după ”#colectiv”? Sau a fost doar ”nesimțirea și impostura ordinară” și nu i-a interesat pe interlopi după 2016, cum nu i-a interesat nici între 1990-2015 cât au guvernat? ”Dar ce să vezi”, din partea cu ”#corupția ucide”, securiștii s-au ocupat doar de” #corupție”, să o legalizeze, dar n-au avut timp și de altceva.
Phew, that was close! 😀
Si acolo avem medici demiurgi, care lasa omul sa sufere chiar daca stiu ca… Numa sa arate ca ei sunt cei care decid daca te vindeci sau mori. In fine treaba aia s-a rezolvat, dar amintirile raman!