Home » Articole » Clotilde Armand: Procesele verbale au fost schimbate din pix. Peste 1000 de voturi se evaporă / Am depus cereri la biroul electoral și plângeri la Parchetul General

Clotilde Armand: Procesele verbale au fost schimbate din pix. Peste 1000 de voturi se evaporă / Am depus cereri la biroul electoral și plângeri la Parchetul General

Clotilde Armand: Procesele verbale au fost schimbate din pix. Peste 1000 de voturi se evaporă / Am depus cereri la biroul electoral și plângeri la Parchetul General
Sursa foto: Facebook/ Clotilde Armand
Ascultă articolul

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a declarat, miercuri, în fața sediului Biroului Electoral Sector 1, că procesele verbale la care cheile nu se închid „au fost schimbate din pix”, iar peste 1000 de voturi se evaporă. Clotilde Armand a declarat că a depus cereri de renumărare la biroul electoral și plângeri la Parchetul General.

„Am venit la Biroul Electoral de Sector pentru că am suspiciuni că au fost niște fraude în timpul scrutinului. Acum o zi, erau 110 procese verbale cu chei care nu se închid (…) Numărul buletinelor votate plus numărul buletinelor care sunt nule nu este egal cu numărul oamenilor care au venit să voteze. Apoi avem buletine votate plus voturile nule plus buletinele anulate nu sunt egale cu numărul buletinelor care au fost primite”, a declarat Clotilde Armand.

- articolul continuă mai jos -

Ea a susținut că „procesele verbale sunt schimbate din pix, fără ca voturile să fie renumărate. Din pix sunt voturi care dispar. Înseamnă peste 1000 de voturi care se evaporă și despre care nu știm ce se întâmplă”.

Armand a spus că „dovezile concrete sunt procesele verbale pe care le avem în momentul în care au fost numărate voturile și procesele verbale care au fost încărcate”.

„Toate aceste lucruri sunt sesizate prin cereri de renumărare care sunt justificate prin ce v-am explicat. Aceste cereri sunt depuse la Biroul Electoral de Sector și la Biroul Electoral Central și nu am primit niciun răspuns. Au fost depuse și plângeri la Parchetul General”, a mai susținut Clotilde Armand.

Chestionată în legătură cu faptul că parchetul a anunțat că nu a primit nicio plângere de la ea, Clotilde Armand a subliniat că a depus plângere penală la Parchetul General.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole