Clivajele social-ideologice ale Bucureştiului şi ce înseamnă ele pentru ţară

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

La alegerile de ieri electoratul bucureștean s-a grupat în două bule mari: Ciucu-Drulă, 50%; şi Alexandrescu-Băluță 42%. Separarea acestor bule pe cartiere e spectaculoasă, cu câteva periferii urbane unde suveranismul a ieşit pe locul unu: Rahova-Ferentari, Giuleşti-Sârbi, Colentina-Andronache, Pantelimonul de după blocuri. În sfârşit, după atâţia ani în care unii au prezis-o şi aşteptat-o, se conturează şi la noi o luptă de clasă cu clivaj teritorial.

Atâta doar că ea vine în versiunea post-modernă de secol 21, adică MAGA, în care săracii votează să fie reprezentaţi de o elită cu vile, epoleţi, conexiuni cu serviciile secrete, consilii de administraţie prin companii de stat şi, în general, o viaţă întreagă petrecută pe coridoarele puterii – Anca Alexandrescu, Petrişor Peiu, Dan Dungaciu etc.

Era previzibil să se întâmple şi la noi asta, după ce am văzut în Occident cum, după marile frământări sociale din timpul crizei economice 2008-2010, când clasa muncitoare şi precariatul au fost chemate să se răscoale împotriva inechităţilor, ele s-au dus la dreapta spectrului politic, nu la stânga cum sperau ideologii de bine. Doar că acolo mişcarea a generat lideri autentici, deşi toxici, care au preluat conducerea rebeliunii; la noi toxina vine chiar din măruntaiele statului profund.

Interpretarea standard pe care o aud zilele astea este că asistăm la o mare ascensiune AUR care fură voturi (şi primari) de la PSD. In lumina celor de mai sus, mă întreb totuşi dacă e chiar aşa, ori establishmentul de forţă reprezentat 35 de ani de PSD a început să infiltreze, cu concursul serviciilor, mişcarea AUR, plasându-i la vârf personaje tenebroase şi versatile ca Anca Alexandrescu, în vederea preluării discrete.

Altfel cum se explică non-combatul statului din ultimul an şi jumătate în tot ce înseamnă propagandă anti-democratică finanţată obscur, dar aliniată foarte disciplinat pe narativele Kremlinului şi derulată cu sprijinul străveziu al unor securişti din garda veche (vezi anturajul Dinamo; şi nu e singura grupare) ori cei din garda nouă precum Sebi Ghiţă?

Un alt punct în care mă despart de comentariile la cald de zilele astea e că PSD ar fi în corzi după eşecurile repetate la urne din ultimul an. Uităm că PSD a câştigat ieri 10 din cele 12 alegeri ţinute în ţară, din care cea mai grăitoare e cea de la CJ Buzău. Axa politică Grindeanu-Ciolacu e beton, după marea reconciliere cu trecutul de la congres.

Băluță va fi în continuare câștigătorul programului Saligny, deci nu-l văitaţi nici pe el prea tare: când stai pe un sac cu bani (sectoarele Bucureştiului au toate sursele locale de venituri; PMB are zero) şi eşti favoritul guvernului la transferuri, altfel treci peste mici accidente ca ăsta de ieri.

Sigur, partidul are mai nou o problemă cu alegătorii: aceştia îi cam resping liderii care ies în faţă la bătaie cinstită. Însă exemplul Buzău arată cum, cu o prezenţă la vot judicios de redusă şi o turbo-energizare a reţelelor clientelare locale, cărora lumea le-a cântat prea devreme prohodul, poţi să conduci în continuare bucăţi importante de patrie bazat pe o minoritate electorală, cu metode de democraţie dirijată, sud-americană, mai ales în locurile unde lumea s-a obişnuit cu aşa ceva.

În plus, o avea PSD această problemă cu votanţii, numai că că alegerile s-au cam încheiat pentru câţiva ani iar acum începe perioada de bătălie administrativă de uzură şi intrigăraie la care sunt maeştri. Nimeni nu ştie mai bine decât ei să transforme în şase luni înfrângerea într-o remiză confuză, pentru a continua să conducă ţara cu lideri detestaţi de electoratul general şi respinşi la urne, precum Ciolacu sau Grindeanu.

Nu uitaţi că peste un an şi ceva urmează rotativa la guvernare Bolojan-Grindeanu. Până atunci agenda PSD e să schimbe complet climatul de opinie pentru ca această rocadă nedemocratică inventată sub Iohannis, pe model rusesc, să fie înghiţită de popor la fel de placid ca şi data trecută.

În fine, există impresia că PNL-Bolojan e marele câştigător al episodului de ieri. Pe moment, poate este, însă cred că subestimăm ca şi la PSD rezilienţa aripilor toxice din aceste două partide mari şi multiforme. Aşa cum Ciolacu supreavieţuieşte politic bine-mersi după o cădere cinematografică în cap, vă imaginaţi că aripa Bode-Thuma-Hellvig a depus vreo clipă armele după fiasco-ul de anul trecut?

Aţi văzut cum s-au aliniat imediat în spatele lui Ciucu, în poza învingătorilor, Burduja şi Tuţă-SRI, primarul sectorului 1? Zic să nu ne grăbim cu concluziile deoarece în perioada non-electorală care urmează avantajul comparativ în politică se mută la loc către patronii acestora, care n-au plecat niciodată de la butoane.

Unul din testele de credibilitate ale reformei pe bune va fi revenirea la alegerile în două tururi la primării (şi, preferabil, pentru preşedinţi de consilii judeţene). Înţeleg că s-au dat termene scurte iar câştigătorii de ieri au zis că există majoritate pentru asemenea schimbare. Să vedem.