Home » Anchete » Clanurile Pian și Purcel, vizate de percheziții ale procurorilor DIICOT. Mai mulți interlopi sunt acuzați de trafic de persoane și spălarea banilor

Clanurile Pian și Purcel, vizate de percheziții ale procurorilor DIICOT. Mai mulți interlopi sunt acuzați de trafic de persoane și spălarea banilor

Clanurile Pian și Purcel, vizate de percheziții ale procurorilor DIICOT. Mai mulți interlopi sunt acuzați de trafic de persoane și spălarea banilor
sursa foto: IPJ
Ascultă articolul

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și poliția au făcut miercuri 38 de percheziții în București, Ilfov, Argeș și Buzău într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism și spălare a banilor, potrivit unui comunicat al parchetului.

- articolul continuă mai jos -

Dosarul vizează membri ai clanurilor interlope Pian și Purcel, potrivit informațiilor G4Media. Mai mulți membri ai grupărilor interlope au fost găsiți de autorități în timp ce jucau barbut.

Ei sunt suspecți că au constituit două grupări de criminalitate organizată care colaborau pentru exploatarea sexuală a mai multor tinere, trimise să se prostitueze în țări din UE.

Victimele au fost recrutate prin inducere în eroare și simularea unor sentimente de iubire (metoda loverboy), care le-au creat stări de dependență emoțională, după care au fost transportate și adăpostite în diferite locații din Elveția, Austria, Spania, Germania, Olanda, Danemarca, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Irlanda, Slovacia și Cehia, dar și din România, unde inclusiv prin acte de constrângere psihică și fizică au fost determinate să practice prostituția în folosul material al suspecților, potrivit DIICOT.

Sunt puse în aplicare peste 30 de mandate de aducere, urmând ca audierile să se desfășoare la sediul DIICOT – Structura Centrală.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.