G4Media.ro

Ciucă – O spun răspicat: România este un stat democratic / Guvernul…

Sursa foto: captură video

Ciucă – O spun răspicat: România este un stat democratic / Guvernul pe care îl conduc are misiunea de a asigura stabilitatea politică, socială şi economică

Primul ministru Nicolae Ciucă a vorbit duminică, în discursul ţinut la Festivalul Săptămâna Haferland, despre egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor, indiferent de etnie sau cultură, potrivit News.ro.

El a spus că România a ales, după 1989, drumul societăţilor occidentale şi nu-l va părăsi. ”Învăţăm unii de la alţii şi luptăm împotriva oricăror forme de autoritarism, radicalizare, a exceselor fundamentate pe doctrine naţionalist-populiste, rasiste sau de clasă”, afirmă Ciucă.

”Libertatea este valoarea supremă a oricărui om care trăieşte în cadrul unei astfel de societăţi. Libertatea de a gândi, de a se informa, de a se educa precum şi libertatea de a-şi exprima indentitatea etnică, culturală, lingvistică şi religioasă sunt toate expresii ale libertăţii omului, protejate şi garantate deopotrivă de statul român. Vedem azi de consecinţe dramatice apar când aceste valori fundamentale sunt puse în pericol din cauza războiului pornit de Rusia în Ucraina, nu departe de graniţele noastre. Ştim că de modul în care gestionăm acum aceste crize, alături de partenerii noştri europeni şi trans-atlantici, depind viitorul şi bunăstarea noastră în anii care vor urma. De aceea, Guvernul pe care îl conduc are această misiune deloc uşoară de a asigura stabilitatea politică, socială şi economică într-o perioadă cu multiple crize interconectate şi cu un război la graniţă care a schimbat lumea în care trăim”, a afirmat Nicolae Ciucă în discursul ţinut, duminică, la festivalul cultural Săptămâna Haferland.

”O spun răspicat: România este un stat democratic care a făcut în ultimii 30 de ani eforturi considerabile ca să fie un partener de încredere în rândul societăţilor occidentale dezvoltate. Noi, românii, am ales acest drum când am îndepărtat de a putere regimul comunist şi nu vom părăsi acest drum. Democraţia este un regim politic complicat funcţionează cel mai bine prin consens şi cooperare. Desigur că într-o societate democratică există viziuni şi idei diferite, chiar opuse, care nu trebuie să se radicalizeze, ci trebuie să se tolereze pentru a ajunge la consens şi echilibru. Nicio democraţie nu este perfectă, dar se perfecţionează prin consolidare. Învăţăm unii de la alţii şi luptăm împotriva oricăror forme de autoritarism, radicalizare, a exceselor fundamentate pe doctrine naţionalist-populiste, rasiste sau de clasă. Totodată, democraţia trebuie apărată în ciuda tuturor obstacolelor , investind continuu energie şi încrederea noastră”, a adăugat primul ministru, citat de News.ro.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

71 comentarii

  1. O spun si eu mai raspicat! Un plagiator e un hot!

    • Nu e vina lui, altcineva ia scris teza si a comis furtul.
      Sa fim serioși, chiar crezi ca omul asta poate scrie o teza de doctorat, chiar si plagiata pe ici pe colo, câteva zeci de pagini?

    • Demonstrează. Altfel suporți consecințele legii!!!! Caști hâd gura , caști larg punga!!!

    • Mă Ciucă, schimbă numele tării in Republica Socialistă Democrată Romania, ca să fie clar !

    • Ciucă are dreptate: functionarii publici ne considera la fel pe tontzzi – (pfro$ti)

    • Mi-e rușine că am fost militar peste 20 de ani iar acest ordinar mă reprezintă îmtr-un fel😡

    • Ȋn nivciun stat democratic, nu se pune problema ca premierul să spună răspicat că acel stat este democratic. Sunteţi ridicol!

  2. E democratic să distrugi CNADTCU că așa vrea Iohannis.

    • doar justitia nu cdanundu

    • Este permis, doar e democrație originală, uniunea liberalilor cu socialiștii merge de minune…

    • Serviciile vor deveni si mai „democratice”. Trebuie spus raspicat, daca nu urlat in ureche!

  3. Si abuzul de putere tot democratic e ?

  4. Cand ati auzit ultima oara liderii unor state ca Norvegia, Irlanda, Noua Zeelanda, Danemarca, Japonia si asa mai departe sa spuna raspicat ca statele lor sunt democratice? Un semn ca democratia scartaie e faptul ca trebuie sa iesi la rampa si sa spui raspicat ca esti stat democratic.

    • Corect, daca cetateanul de rand ar simti si ar vedea ca traieste intr-o tara democratica nu ar mai fi nevoie sa iasa oficialii statului sa declare acest lucru.

    • Excelent punctat

    • 100% corect

    • De altfel, statul nostru este tot atât de democratic pe cât a fost avansarea lui Ciucă în fruntea PNL.

    • Correct!
      Toti am vazut cum si-a ales PNL conducerea in mod democratic, toti am vazut cum s-au luat deciziile dupa alegeri. Toti am vazut cum a fost pus un militar in fruntea tarii.
      Ar trebui ca din campania electorala sa se specifice ca ne propun sa fim condusi de militari, asa e democratic. Noi am votat altceva! Nu-i asa PNL?

  5. DA SA TRAITI, ROMANIKA E STAT DEMOCRATIC!!!
    SI PLAGIATUL NU E FURT!!

  6. Asta nu cunoaste sensul cuvintelor. Ar fi cazul sa repeti scoala pe bune nu copiind de la altii!

  7. Iar eu o spun și mai răspicat, mănânci kk,e un stat în curs de militarizare, cu o elită ultracoruptă care toacă banii contribuabililor în bătaie de joc…

  8. BLA, BLA, BLA, BLA ! BLA, BLA, BLA, BLA ! BLA, BLA, BLA, BLA !

  9. A inceput campania electorala ? Cu minciuni si promisiuni ?
    Ca Dragnea tot asa se plimba si minte

  10. Pentru linistea noastra, nu?

  11. A intrat un postac PNL platit de la partid # J care replica la toate comentariile .
    J tu lucrezi si Duminica ?
    Cat ai spor de weekend ?

  12. ge4 asa se scrie ? tu ai facut scoala noaptea ?
    Pentru expresii de pinguin ca tine normal ca este cenzura.
    Si este cenzura pe toate siteurile, sa nu in|uri ca un grajdar.

  13. Da de ce simti nevoia, mai Ciuca, sa ne anunti asa, raspicat?
    Se anunta iar vizite private ale oficialilor maghiari cu suport masiv UDMR?
    Poti, de exemplu, sa ne asiguri si ca Kelemen nu da doi bani pe voi si ca nu face jocurile lui Orban HU? Vezi, asta nu poti!

  14. Toașu’ wannabe,la cât mănânci zilnic pe G4gmedia, nu s-ar zice că te cenzurează cineva, așa că nu fi porc….

  15. O fi nu zic nu domnule CIUCĂ treaba asta cu ”stabilitatea” așa de fragilă ? Situatia de acum e ca cea in care unul dintre cei prezenți în biserica scapa câte una de se aude peste vocea preotului, desi nu pare ..cam strica linistea din biserica iar evacuarea este o optiune sigura.
    Acum mai pe de-a dreptu-n fata: Când un individ este pe fata rasist si un VICEPREMIER DIN GUVERNUL RĂMÂNIEI APLAUDĂ, cum să zic ? Cam pute !!! Mai mult după ce i se readuce aminte de realitatea ”contextului” iar o ia pe după corcoduș ! Cred că o mică remaniere ar fi un mic răspuns că suntem de nezdrucinat in calea spre lumea bună . Altfel e ca la Ploiești ! Iar trebuie să vă aduc aminte de ”maresalul” CÎȚU, era mai ferm și mai sigur pe el. Acum UDMR si PSD sunt mai siguri pe dumneavoastră !

  16. Bine ca o spui, ca de văzut nu se mai vede. Rusine plagiatorului cocoțat și păpușarului șef de la Cotroceni.

  17. Dar cea juridica??

  18. Foarte tare, un admirator al lui Putin, precum gicu bugetaru, e foarte ofuscat de cenzura.

  19. Si daca o spune raspicat? Asta nu inseamna ca am uitat de legile securitatii pe care a incercat sa ni le bage pe gat si cum a desfiintat o institutie pentru a scapa de acuzatia de plagiat, exact pe modelul inventat de Dragnea. Ciuca doar l-a perfectionat!
    Plus ca e penibil sa vorbeasca de democratie tocmai unul care toata viata a spus „sa traiti sefu” si care acum spune acelasi lucru lui Iohannis si lui Ciolacu.
    Si chiar daca ar fi el aparatorul suprem al democratiei, dar nu este, nu ar fi niciodata suficient. Vorbim de un personaj care abia leaga doua cuvinte si este vizibil depasit de functia de prim-ministru.
    Si s-ule, abtine-te de la comentarii! La fel aberai si despre Citu, fara sa fii capabil sa articulezi ceva. Chiar vrei sa ne arati ca nici penelistii nu gasesc vreun argument de bine despre Ciuca?

  20. Un gest ce scoate din joc intrega reprezentatie de prost gusut facuta la Tusnad . Maghiarii vor intelege si ei cit de umilit a fost textierul .

  21. mai ales de cand s-a legalizat hotia

  22. Democrație pentru dulăi, pentru căței e un stat sclavagist. Uită-te la pensiile lui Dorneanu și alți din aceeași făină, Ciucă !

  23. Si suina Napoleon din „Ferma Animalelor” declara tot atit de raspicat din adincurile soricului, ca ar fi democratie. Doar pentru porci(armata) si pentru dulai(militie/jandraknerie).

  24. si alte glume din repertoriul politicienilor

  25. 🥳🥳🥳🥳🥳🤣🤣🤣🤣🤣😂😂😂😅😅😅😅😅😅😅🤡🤡🤡🤡🤡🤡
    👿👿😈😈😈🐺🐺🐺💀💀💀☠☠☠☠☠🧨🧨🧨🧨🧨🧨🐺🐺🐺🐺🐺🐺
    🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑

  26. Povesti ma, ciuca!

  27. Stat democratic? Cu corupție cât încape? Cu pensii care de care mai speciale? Cu hoție nepedepsită? Cu legi făcute de avocata mafiei? Cu eroi ai revoluției la care li se retrage certificatul după o sută de ani? Condus de un militar în rezervă? Condus de unu care din meditații are peste șase case? Vezi, că pute a democrație, de rămâi fără nas…

    • Cate meditatie trebuie sa dai ca sa iti cumperi 7 case si cati bani ( impozit) ar trebui sa dai la stat din aceste meditatii?

    • Nu am o problema „ca ne conduce” Ciucà.
      Am o problema cu semnaturile pe care le da cand numeste su$pecți in functii de secretari de stat.
      Nu-mi plac oamenii care dau bani (aloca) fara sa le pese de ce primesc in loc. Ciuca cica ii are in subordine pe cei de la ANPC. dar altii îi coordoneaza. Si i se pare OK Așa? E o glumă?!
      Si cate astfel de cazuri la restul de ministere

  28. Tanti, nu intelegi politica, lobby-ul, e OK. Mergi la vot!

  29. Dacă eram o țară militarizata…eu pensionar militar nu aveam pensia plafonata…..cred ca te-ai prins. Asa ca imi pare rau sa iti spun ca domnul general este exact ca iohanis…doar pt el…..si nu ii pasa de nimic….numai de ordinele primite de la bruz6elles.

  30. Plagiatorul incompetent are intentii bune. Din pacate, insa, numai Dumnezeu are puterea de a crea prin cuvint. Daca exista.

  31. Pe vremurile apuse era un banc. Poate ne spune Ciucă și a cui stabilitate. Eu cred că doar a clasei conducătoare, ca pe vremuri.

  32. Da, dottore, stim si te credem, pe onoarea ta. Stabilitatea si vesnica perpetuare a privilegiilor si impunitatii clasei dulailor. Dupa Ponta si Cacarau, nu credeam ca o sa mai apara careva atat de nerusinat, obraznic si magar. La nerusinare, dupa parerea mea, l-a luat si pe Ponta. Macar Copy-Paste a avut bunul simt sa ceara anularea si s-a retras.

  33. ,, Democraţia este un regim politic complicat funcţionează cel mai bine prin consens şi cooperare,, …asa vb si tov ilici 😁 partidul e o familie fericita 😁

  34. Oare chiar te-ai lovit la cap?

  35. Indentitate?! G4Media a inventat un cuvant. I se zice ID pt ca identitate, fara primul n, desteptilor. 🤣

  36. Ok, daca nu crezi in puterea votului celor care nu voteaza incearca sa construiesti t00 ceva, o asociatie, cu avocati, a pagubitilor.
    Ca poate afli ca toti castiga oricum ceva din harababura asta si ca „merge si asa”.

  37. Stabilitate pentru hoti?

  38. Stabilitate pt toti mafiotii si talharii neamului,pt mafiotul mafiotilor Dragnea a carei societate Teldrum continua afaceri de milioane de euro din contracte cu statul si care a declarat ieri la Oradea ca scopul partidului sau e scoaterea tarii din Nato si UE,de ce înca mai traieste puscariasul asta? Acest mafiot trebuia sa putrezeasca in puscarie,pe viata condamnat

  39. Românii se pot bucura că, în sfârșit, au obținut ce și-au dorit la vot. Bucurați-vă, români, până nu vine iarna.