Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Florin Cîțu a anunțat, sâmbătă, că propunerea sa pentru funcția de ministru al Finanțelor, Dan Vîlceanu.
Întrebat cine va fi următorul ministru al Finanțelor, premierul Cîțu a răspuns: „O să îi cer președintelui să convoace, propunerea mea e Dan Vîlceanu”.
Dan Vîlceanu a declarat joi la Antena 3 că ”domnul Ludovic Orban avea de acum două luni documentul despre Florin Cîțu și l-a arătat unor colegi”.
Dan Vîlceanu este deputat PNL de Gorj și cel mai apropiat colaborator al premierului.
În urmă cu o lună, Vîlceanu a fost ales președintele PNL Gorj. ”Mă dusei la Gorj şi câştigă Dan Vîlceanu. Dan este prietenul şi colegul meu, de când am intrat în Parlament, în 2016”, a declarat atunci Florin Cîţu.
Sursa foto: InquamPhotos / Alexandra Pandrea
Dan vâlceanu :)))))))))
Seamana cu Nicu Ceausescu…
Sa ne traiasca!
Doamne fereste-ne de prosti si de derbedei! O sa ne ia Gaia!
Nu cred ca exista o varianta mai proasta decat Valceanu. Cred ca nici un alt partid n-ar putea sa propuna ceva mai jos decat un golan ca Valceanu.
Dan Valceanu, fost baron PSD, cu tata PSDist notoriu cercetat penal, cu afaceri ale familiei ca la orice baron PSD-PNL, devenit baron PNL!
Ia cititi, ca sa pricepeti cu cine va „reforma” Zombie Romanica PSDista:
https://romanialibera.ro/investigatii/deputatul-pnl-vilceanu-razbunari-de-tip-mafiot-ministrul-citu-implicat-819372
Și asta a studiat in SUA ca și Câțu? Au fost colegi de “clasa”?
Valceanu – penelist cu trecut PSD si PDL. Reprezentativ pentru „noul” PNL al lui Citu… 😀
Dan Valceanu, traseist notoriu: presedinte la Tineret in PSD(cu tatuc prefect PSD!), apoi la PDL, iar acum in „noul” PNL!!!
Jigodiilor!
Gasiiti pe internet afacerile dubioase uluitoare ale mamei lui Dan Valceanu cu Statul roman!!!
Afaceri de zeci de MIlioane de Euro cu Companii de stat controlate de PSD!!!
O familie de mafioti pe model PSD!
Totul e pregătit și plec din țară!
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣sa ne trăiască Pendulul și Co.🤣🤣🤣
?
Who the f… is Van Dâlceanu?
Hoți să aleg între ei că doar așai sistemul în colonie de sclavagism
Reunirea pnl cu PSD.usl. visul lui Iohannis și pnlisti
Acum înțelegeți de ce Cîțu este susținut de pușcăriașul antenelor.
Incredibil cum un mafihot ajunge tocmai la Ministerul Finantelor. Catu asta ori este prost ori marioneta. Parca as opta pentru ultima varianta.
NU rezisti altfel intr-un partid!
Din acest motiv, unul care poate a intrat in politica cu bune intentii(cum eu l-am crezut initial pe Zombilica, gasiti pe DIGI 24 atacul din 2019 al lui Zombie la bugetari!) ajunge sa se inhaiteze cu mafioti ca Dan Valceanu, altfel ramane izolat in PNL pentru ca TOTI ceilalati sunt ca Dan Valceanu si mana-n mana toti cuu totii!
Asa a ajuns deja si Zombilica!
NU poti rezista curat si cu dorinta de a SCHIMBA cand in jurul lui Zombie TOTI se lupta sa-si mentina PRIVILEGIILE!
TOTI, ca d-aia au intrat in politica: NU ca sa SCHIMBE Romania asa incat INTERESUL Cetatenilor sa fie preocuparea lor!
Zombilica e deja terminat, mafia din PNL l-a capturat, el oricum e pe duca, la un vor DIRECT pe Zombie asta NU cred ca il voteaza peste 5%!!!!!!!!!!!
Ce bine le sta,desene animate,pik si pok sau lolek si bolek atat e de capul lor,desene animate. Astia au ajuns sa ne conduca si noi suntem mai fraieri ca ei pentru ca i lasam sa si bata joc de noi.
Un hotz numeste un alt hotz. Iar voi tot pe astia ii votati.
„Propunerea mea e Dan Valceanu”.
Atat.
CE il recomanda pe traseistul Dan Valceanu pentru inalta fucntie de Minsitru de finante?!
Simplu: e prietenul lui Zombilica!
Zombie NU a spus un cuvintel care sa justifice numirea; DE CE si pentru ce il propune pe acest traseist sa fie Minsitru de Finante, CE marete realizai are Dan Valceanu pentru a ocupa inalta fucntie?!
Nici una: dar e sustinatorul si prietenul Premeirului, acesta e singurul argument, singurul criteriu!!!
Zombilica, meritocratia s-a dus, e data disparutta si in guvernarea PNL-USR PLUS-UDMR, desi pe site-ul PNL troneaza sfidator PRINCIPIILE GUVERNARII LIBERALE, cu MERITOCRATIA printre „printipii”!!!
MizarabililoR!!!
Poate vreun sutinator sa spuna CE A FACUT remarcabil la viata lui acest traseist Dan Valceanu, ceva care sa il recomande pentru inalta fucntie?!
Doar prietentii il mai pot ajuta: Zombilica e terminat politic, chiar daca deocamdata va ramane Premier al Romaniei, PNLeii stiu ca el NU mai are nici o sansa sa ajunga viitorul presedinte!
Miza PNL e si de a pregati viitorul candidat la Presedintie, a explicat aseara Profesorul Cristian Pirvulescu: Zombilica e terminat politic!
Se vor debarasa PNLeii de el, fix cum s-au debarasat PSDeii de Dragnea, ia uitati-va cum nici nu-l mai cunosc pe Dragnea PSdeii desi ii pupau talpile!
Asta e politica, e simpla chestiune de TIMP pana ce il vor arunca ca pe-o masea stricata!
Zombilica, esti terminat!!!
Iar la marete REFORME cu un premier sub talpa PNLeilor sa nu va asteptati!
Ieri l-a anuntat pe viitorul Minsitru de finante: un traseist si atat!
NU a spus o vorbulita: CE il recomanda pe Valceanu in inalta functie de Minsitru de finante, CE REALIZARI importante are acest polittruc, baron de Gorj, la concurenta cu baronii de Gorj ai ciumei rosii!!
E membru in Comisia pentru Buget, finante si banci, CE marete REALIZARI il recomanda?!
NIMIC!
Un politruc care toata viata a lucrat la firmele infloritoare ale familiei PSDiste cu Contracte banoase cu Statul si imediat ce-a intrat in politica a primit evident functii peste functii la Stat!
Pai, fix asa arata CVurile oricarui PSDist!!
Astept sa-i verifice Emilia Sercan acel Doctorat, probabil nu ar fi o surpriza sa auzim de-un plagiat…
Ti[pul e anost, ca oricare politruc, NU il vad mare Doctor in Economia afacerilor.