G4Media.ro

Cîţu, despre numirea noilor miniștri în locul celor de la USR PLUS:…

sursa foto: Facebook/ Florin Cîțu

Cîţu, despre numirea noilor miniștri în locul celor de la USR PLUS: Suntem în procedură de remaniere. Constituţia spune foarte clar că mergi pentru votul miniştrilor. Premierul pleacă prin demisie

Premierul Florin Cîţu afirmă că Executivul se află în prezent în procedură de remaniere şi că va merge în Parlament pentru a fi votaţi noii miniştri, el menţionând că, dacă propunerile de miniştri pentru portofoliile lăsate libere prin ieşirea USR PLUS de la guvernare nu vor fi votate în Parlament, va face alte propuneri.

  • „Eu voi respecta Constituţia – şi suntem în procedură de remaniere – Constituţia spune foarte clar că mergi pentru votul miniştrilor, nu pentru întregul cabinet. E foarte simplu”, a afirmat Florin Cîţu sâmbătă dimineaţă înainte de şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.
    Premierul a precizat, răspunzând unei întrebări, că dacă propunerile nu vor fi votate în Parlament, va merge cu noi nume de miniştri în faţa Legislativului.
  • „Bineînţeles, voi veni cu noi propuneri, asta spune Constituţia. Este foarte simplu de citit Constituia în România astăzi, nu ştiu de ce avem astfel de dezbateri. Premierul pleacă prin demisie, sau Guvernul pleacă prin demisia premierului sau moţiunea de cenzură”, a adăugat primul ministru.

Acesta a adăugat că votul pentru noii miniştri „nu are nicio legătură cu încredere”.

Întrebat cum interpretează sintagma „schimbarea structurii guvernamentale” din Constituţie, primul ministru a răspuns: ”Eu nu îmi permit să interpretez Constituţia, noi aplicăm Constituţia şi vă spun că voi merge în Parlamentul României aplicând Constituţia, nu interpretăm Constituţia”.

Potrivit articolului 85 din Constituţie, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului. iar dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea numi noi membri numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.

sursa: News.ro, sursa foto: Facebook/ Florin Cîțu

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

64 comentarii

  1. Omul presedintelui si al serviciilor trebuie sa plece…

    • Ați înlocuit ciuma roșie, cu cancerul galben pedelisto penelist, pe ăștia nunai cu o revoluție în strada ii mai arunci, sau cocoțat la ciolan acești derbedei

    • Pentru asta trebuie demis…USR trebuia sa retragă moțiunea cu semnături scanate și să o depună luni, încă odată…..acum aveam pe Catu demis sau era alianta cu PSD pe fata, nu se mai ascundeau după CCR…dar se pare ca totul e o mascarada pentru Congresele PNL și USR,…iar PSD-ul e complice, haosul lucrează pentru ei…Catu președinte PNL e legat pt ei, se dezinteresează, PSD sta pe margine si culege roadele…..asistăm la o piesă de teatru penibila…

    • @pr la maxim dacă depui o moțiune și o retragi.. (sa zicem pt semnături) ți se duce dreptul de a depune moțiune în aceeași sesiune parlamentară

  2. BRANSATI CHILOTZARI PARTIDULUI . PAR TOTI NISTE PIXURI PUSE ACOLO SA SEMNEZE CONTRACTE PENTRU baieti.

  3. Citu are legile lui, procedeele lui, guvernul lui, tara lui. Toate pe persoana fizica. O sa lase prapad in urma lui!

  4. Cu cat mai repede ne vom debarasa de acest individ, cu atat mai bine. Indiferent cine va veni in locul lui.
    Nu poti mentine intr-o astfel de pozitie un individ pentru care fentarea legilor este un mod de viata.
    S-a facut prea mare valva despre faptul ca a fost prins beat la volan, la o varsta cand multi fac prostii pe care le regreta a doua zi si le tin minte toata viata, ca sa nu se bage de seama ca are in palmares fraude cu carduri si speculatii financiare. Un aventurier lipsit de scrupule care poate duce tara intr-o prapastie din care va fi greu de iesit.

    • Serios??? Pai Citu-Matu avea 28 de ani cand a comis-o!!! Cuie Matu!!!

    • Tot 20+ e si 28 …
      De cate ori te-ai facut manga ? Ai mai repetat-osi dupa 30+? Nu cred, finca te rejecteaza „anturajul” (daca nu este unul care are asta ca ocupatie principala, dar nu e cazul aici). In plus iti calibrezi si „goarna” si inveti cand sa te opresti. 🙂
      Ideea e ca asta e nimic, pe langa masluirea cardurilor.
      De betii poti sa te mai lasi, fiindca cu timpul observi ca te cam faci de ras si te excluzi din lumea buna, dar de escrocherii te tii in continuare pentru ca miza creste mereu.
      Si de fiecare data crezi ca poti mai mult. Si mereu se gasesc pelicani care sa inghita „oferta” si sa-ti puna la dispozitie ceva. Acum i s-a pus pe tava guvernarea Romaniei.
      Culmea e ca chiar de catre USRPLUS. La insistentele lor a fost numit Citu in locul lui Orban.
      Acuma, cred ca-si dau palme in fata oglinzii. Pe cine nu lasi sa moara…

    • Oricine sa vina ..numai PSD si AUR ..nuuu

  5. Un speculator fara scrupule. Dar si fara niciun dram de responsabilitate.
    Se face ca nu stie ca, conform cu programul de guvernare aprobat prin votul de investitura de Parlament, inlocuirea ministrilor demisi trebuie sa se faca cu persoane din acelasi partid, altfel este alt guvern chiar daca este acelasi PlM

    • Spui bălării. În primul rând trebuie să respecte constituția. Înțelegerea între partide e altă treaba

  6. Structura înseamnă înființarea/ desființarea de ministere, după părerea mea. Ceea nu s-a întâmplat. Dar compoziția politică e cât se poate de limpede că s-a schimbat. Nu este interpretabil, trebuie să treacă prin parlament.

  7. Dupa ce au schimonosit ani de zile pesedistii Constitutia, a venit randul Citofrenicilor PNL sa faca acelasi lucru.
    Omul asta are atat de prajit creierul de droguri si bautura incat nu pricepe ca nu poate avea ministri interimari mai mult de 45 de zile? Ca guvernul si-a schimbat compozitia dupa alungarea USRPlus si trebuie un nou vot de incredere?
    Penelistii (dar si pesedistii si ungurii, care voteaza cot la cot cu ei) intind coarda pana cand va plesni. Cand vor fi alungati pe strada cu pietre sa nu intrebe de ce!

    • Cu cat mai repede ne vom debarasa de el, cu atat mai bine, indiferent cine va veni in locul lui.
      S-a facut mult caz despre problema cu bautura, care ar putea pur si simplu sa fie un accident de tinerete, multi fac prostii pe la 20 de ani, pe care le regreta a doua zi, si care poat sa nu se mai repete nicicand, daca tragi invatamintele de rigoare; supra medierea asta, e facuta probabil in mod deliberat ca sa trecem peste faptul ca in trecutul sau sunt activitati de frauda cu carduri, speculatii financiare etc, genul de escrocheriicare este incompatibil cu pozitia de raspundere pe care o are.
      O institutie financiara care descopera un astfel de trecut, il concediaza instantaneu.
      Dar nu, PNL (adica mafia care se afla in spate, inclusiv grupari de interlopi si alte clanuri interesate de mentinerea unei stari in care legea poate fi incalcata dupa interesele de moment) il mentine in functia de prim rang in Romania, ca sa pastreze, macar pe termen foarte scurt, puterea. Acum!!! Ca maine, cine stie!!
      Halal partid! Se sinucide din prostie si din lacomie de putere, mergand pe mana unui astfel de individ.

    • Da, liberalii au niste „idei” in privinta Constitutiei care depasesc cu mult mizeriile unora ca Nicolicea si Florin Iordache. Parca il vad pe Iordache cum isi da palme, nervos, in fata oglinzii: „Mie cum de nu mi-a trecut asta prin cap? Cum?? Ca si acum era Dancila premier, daca ma gandeam la asta”

    • Bati câmpii, constituția e aceeasi. A inodat mucii la tot partidul de profesioniști usr.

  8. Citu face ce vrea, fiindca stie ca veti vota PSDNL din nou.

  9. Asta are scop distrugerea PNL! Nici 5 la suta nu mai iau

  10. Ba zevzecilor voi nu cititi textul de lege sau aveti scurcircuitata capatina

  11. Citu face ce a facut Grindeanu dar la un alt nivel. Amandoi din aceeasi generatie, s-au aliniat planetele la nasterea lor. Doar o persoana santajata se comporta in acest fel. Iar Citu are multe probleme. Betia, inchisoarea, tepele, studiile sunt doar refulari ale budei.

  12. Dar care este noul presedinte al USR? Nu au fost alegeri ?

  13. Nebunul ăsta de PM are senzația că e zeu! Să sune cineva la 112!

  14. sa cheme cineva ambulanta, cacitzu pirtzu e deja in sevraj, delireaza :))

  15. De ce va este frica de motiune , domnule Citu ?
    Ce schelet aveti in dulap , domnule Citu ?

    De ce ati deviat de la „valorile asumate ” , domnule Citu ?

    Devierile nu fac parte din fisa postului premierului , domnule Citu !!!

    Rusine , domnule Citu !
    Ati atuncat tara in aer pentru congresul rusinii , domnule Citu !

    Devierile nu fac parte din fisa postului premierului , domnule Citu !!!

    De ce nu amanti congresul rusinii , domnule Citu ?

    Intr-o saptamana ati impins tara inapoi cu 3 ani , domnule Citu !

    Devierile nu fac parte din fisa postului premierului , domnule Citu !!!

    Ati mutilat tara pentru congresul rusinii , domnule Citu !

    Devierile nu fac parte din fisa postului premierului , domnule Citu !!!

    Speram ca partenerii sa nu mai vireze bani PNRR !!

    De ce va lasati tras de sfori de Iohannis ,
    domnule Citu ?
    Ce schelet aveti in dulap , domnule Citu ?

    Speram ca partenerii sa nu mai vireze bani PNRR !!

    De ce va este frica de reformele din justitie , domnule Citu?
    Ce schelet aveti in dulap , domnule Citu ?

    De ce va este frica de desfintarea SIIJ ,
    domnule Citu ?
    Ce schelet aveti in dulap , domnule Citu ?

    De ce va este frica de concursuri si
    in special
    de concursul pentru posturile cheie la DIICOT , DNA si Parchetetul General , domnule Citu ?
    Ce schelet aveti in dulap , domnule Citu ?

    Romanii nu se tem de reforme in justitie , domnule !

    Voi ,
    domnule Citu ,
    domnule Iohannis , de ce va temeti de reformele din justitie
    in asa hal
    incat ati produs o criza cat tara ?
    Ce schelet aveti in dulap , domnule Citu , domnule Iohannis ?

    Speram ca partenerii sa nu mai vireze bani PNRR !!

    De ce va este frica de reformele din justitie , domnule Iohannis ?
    Ce schelet aveti in dulap , domnule Iohannis ?

    De ce va lasati tras de sfori de oameni din servicii secrete , domnule Iohannis ?

    Speram ca partenerii sa nu mai vireze bani PNRR !!

    De ce ati demis pe Laura Codruta Kovesi , domnule Iohannis ?
    Ce schelet aveti in dulap , domnule Iohannis ?

    De ce ati stopat reformele numind pe Predoiu la justitie , domnule Iohannis ?
    Ce schelet aveti in dulap , domnule Iohannis ?

    De ce ati numit-o pe Hosu la DIICOT , domnule Iohannis ?
    De ce ati facut praf si pulbere dosarul 10 august , domnule Iohannis ?
    Ce schelet aveti in dulap , domnule Iohannis ?

    De ce va este frica de concursuri si
    in special
    de concursul pentru posturile cheie la DIICOT , DNA si Parchetetul General , domnule Iohannis ?
    Ce schelet aveti in dulap , domnule Iohannis ?

    De ce ati scos coruptia din strategia nationala , domnule Iohannis ?
    Nu puteti pacali partenerii daca scoateti coruptia din strategia nationala , domnule Iohannis !
    Partenerii stiu ca dumneavoastraati produs o criza cat tara , domnule Iohannis !

    Speram ca si partenerii sa nu mai vireze bani PNRR !!

    De ce ati deviat de la „valorile asumate ” , domnule Iohannis ?

    Devierilenu fac parte din fisa postului presedintelui , domnule Iohannis !

    Ati mutilat tara pentru congresul rusinii , domnule Iohannis !

    De ce nu amanati congresul rusinii ,
    domnule Iohannis ?

    Intr-o saptamana ati impins tara inapoi cu 3 ani , domnule Iohannis !

    Asta nu face parte din fisa postului presedintelui , domnule Iohannis !

    De ce va bateti joc de romani , domnule Iohannis ?

    De ce sa platesca cetatenii , patronii presedintelui , salariu si privilegii ca fost sef de ,
    stat sub forma de :
    – automobil ;
    – indemnizatie lunara in cuantum de 75% din indemnizatia acordata Presedintelui Romaniei in exercitiu ;
    – locuinta de protocol cu post de consilier si secretar incadrat ,
    daca dumneavoastra nu respectati fisa postului din contractul-juramant , domnule Iohannis ?

    Ati aruncat tara in aer , domnule Iohannis si asta nu face parte din fisa postului presedintelui !

    Nimeni nu este de neinlocuit , domnule Iohannis !!

    Rusine , ca o persoana la/de dimensiunea dumneavoastra
    sa se sperie de reforme in justitie si
    de oameni din servicii secrete
    in asa hal
    incat sa produca o criza cat o tara !
    Rusine , om plin cu apa !
    Ce schelet ai in dulap , Iohannis ?

    Romanii nu se tem de reforme in justitie , domnule Iohannis !

    Voi ,
    domnule Iohannis ,
    domnule Citu ,
    de ce va temeti de reformele din justitie
    in asa hal
    incat ati produs o criza cat tara !
    Ce schelet aveti in dulap , domnule Iohannis ?
    Ce schelet aveti in dulap , domnule Citu ?

  16. Cine ia în seamă ce spune dezaxatul ăsta este la fel de toxic ca și el.
    Președintele este evident contaminat de Câțofrenie la fel ca și echipa de lunatici care se străduiește să țină țara în foame, beznă și frig.
    Instituțiile statului sunt într-o mare măsură disfuncționale. Gravitatea situației este fără precedent. Restaurarea statului de drept nu va fi posibilă fără măsuri extreme.

  17. Lăsaţi măi astea că deja ştim că dacă nu câştigi la congres bagi CCR pe fir şi face neconstituţional rezultatul şi te pune în funcţie, iar ăia de la USR-Plus vor sări că pinguinii în jurul tău că până atuncea se prostesc de cap iar românii…ăştia nu contează că încă nu vin alegerile.

    Lasă astea măi Cîţu şi spune când măriţi pensiile speciale că la inflaţia asta devin inutile azi mâine?
    Acuma că le băgaţi şi la primari pensii speciale tare mult le-ar prinde ca să te voteze la congres, iar dacă le şi măreşti toţi vor aplauda ca pinguinii în jurul tău.
    La UDMR le daţi tot Ardealu sau doar o parte ca ăştia nu fac pe gratis nimica că sunt scârţari, daţi-le Moldova că după o săptămână va dă şi Budapesta numai să scape de ei, iar dacă le daţi Oltenia vă promit că se mută înapoi în Mongolia.
    La PSD sunt speranţe că le daţi justiţia pe brazdă numai că o vor lua bilingv că o vor lua în stil suedez Basist că deja justiţia e luată numai nu ştiu ei.
    Oricum bănuim că vor fi investiţii masive în elicoptere că la câţi talibani vă aşteaptă pe unde bântuiţi azi mâine numai ca SuperMAN veţi mai putea bântui, daaaa.
    Măi frate o să facă cu schimbul sătenii de vor ajunge sătenii PSD-işti să zvânture la monarhii PNL-işti iar sătenii PNL-işti la politrucii PSD-işti şi când vor obosi vor face cu schimbul apoi o vor face bilingv să vă scoată imperiul AustroUSL din bostan, daaaa.

  18. Dar ce se intimpla in USRPLUS ? Parca au fost alegeri stie cineva cistigatorul ?La PNL totul este foarte clar .Nu se face alianta cu PSD singura solutie este in decizia USRPLUS (cine o fi cistigat ) ce tine de reintorcerea la guvernare . PNL ii mai invita o data sa puna in balanta binele natiunii versus interesele de partid si sa revina la guvernare .Ceea ce si-au dorit , adica refidelizarea unor alegatori si posibila dorinta de a lua de la AUR ceva votanti s-a realizat .Acum nu mai au nici un motiv de a nu reveni . PNL se dovedeste a nu fi ranchiunos si bine face . Greseala fundamentala a PNL a fost intinderea alegerilor interne ca durata .Dar cine stie cine a cistigat in USR sa ne zica – pe surse sau oricum .

    • Nici tu nu crezi balivrenele pe care le insiri!
      Daca ar dupa Rareshica, USR ar mai lua „Ministerul Cultelor, altele decat cele oficiale”, gen.

    • Ti-ai luat prosop si luminari?

    • Alta gogorita pusa pe piata de PNL. USRPLUS „aliat” cu AUR ca si cum ai fi ruda cu tot care merg pe trotuar o data cu tin in aceeasi directie.
      USR nu cauta sa ia votanti de la AUR fiindca ar fi pierdere de timp. Cel mai probail de la PNL – si asta e motivul pentru care s-a bagat asta pe piata, dar si de la cei ramasi pe dinafara, PMP, PRO etc care s-au trezit pacaliti de gargaragii ca Base sau Ponta.
      USRPLUS deja risca sa piarda din sustinatori daca merge cu PNL fie si cu alt prim ministru pus la misto ca sa nu fie citu. Si daca pierde ministerele pentru care s-a zbatut.

  19. Câțu se comportă așa deoarece are susținere totală de la Iohannis .

    • Deocamdata ajunge. Sustinerea lui Iohannis si a lui Ciolacu, sa nu uitam asta.

      Dar la sustinerea populara se gandeste? Sau zice ca nu conteaza, alegerile sunt tare departe, in 2024. Cred ca asa gandea si PNTCD-ul prin 1997.

    • ‘Neața!

  20. Pe scurt, despre revenirea USRPlus la guvernare. Eu cred ca se poate face, cu cateva conditii:
    – fara Citu premier. Asta e ne-negociabil. Daca viitoare orice om politic sa cugete daca merita sa incalce un acordul semnat chiar de el.
    – toate angajamentele scrise din programul de guvernare trebuie reluate in alt document. Trebuie adaugate termene clare pentru fiecare pas si pentru finalizarea acelui angajament. Daca partenerii nu se tin de cuvint – ura si la gara, sa guverneze mai departe cu PSD, daca gandesc la fel.
    – USRPlus nu cedeaza minister spre PNL dintre cele pe care le are

    Daca vor asa, bine. Daca nu, sa guverneze cu PSD-ul mai departe, ca, dupa cum ziceam, par ca gandesc absolut la fel despre sectia speciala, pensii speciale, legile justitiei sau legile electorale. Sau sa declanseze alegeri anticipate, sa vada ce zice poporul, daca ii roade democratia.

  21. Nici tu nu crezi balivrenele pe care le insiri!
    Daca ar dupa Rareshica, USR ar mai lua „Ministerul Cultelor, altele decat cele oficiale”, gen.

  22. Câțule, după 45 de zile ești pa.
    Trebuia deja de ieri să trimiți președintelui lista cu noii miniștri și mai sunt doar 4 zile până când Iohannis trebuie sa-si prezinte acordul/dezacordul pe liste. Dacă acest termen este depășit se cheamă că nu va îndeplini atribuțiile din codul administrativ.
    Sunteți deja ilegal pe funcțiile pe care le ocupați.
    Habar nu aveți către ce vă îndreptați.

  23. Praful sa se aleaga de PNL lui Iohannis. Sa se duca dracului acest partid care este aceeasi mizerie cu PSD.

  24. Necunoasterea temeinica a Limbii romane ridica probleme serioase celor care scriu si celor care citesc. Sa vedem ce zice Constitutia:
    (2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

    (3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.

    Care va sa zica, daca se schimba compozitia guvernului presedintele (cu p) isi poate exercita atributiile de la punctul 2, adica revocarea si numirea, numai cu aprobarea parlamentului.
    Cum ministrii au fost deja revocati fara aprobarea parlamentului, presedintele si primul ministru sunt in culpa de neconstitutionalitate. Poate ar trebui intrebat si Iorgovan ce a vrut sa spuna la alineatul 3.

    • Pentru Iorgovan ne-ar trebui, cred, o masa fara cuie – asa am inteles din cartile despre spiritism.
      Dar gramatica limbii romane n-ar trebui sa fie o problema …

    • Bai ciobane nici sa citesti nu stii ca de inteles nici vorba de asa ceva .

  25. Remanierea cu schimbarea structurii politice a guvernului s-a făcut odată cu înlocuirea lui Stelian Ion cu Bode. În plus USR a demisionat în bloc. Cu sau fara moțiune, în 45 de zile Câțu nu mai poate fi premier. Nu a făcut propuneri de noi miniștri și nicio solicitare de remaniere către președinte în termen de 15 zile. Nu are ce sa mai propună Parlamentului.
    Orice varianta cu Câțu premier nu va trece de parlament. Dacă PNL îl alege pe Câțu președinte, PNL va fi distrus și este posibil sa se ajungă la anticipate. Cel puțin 10 procente de la PNL vor merge către alte partide. Cel mai probabil înainte de a se declanșa alegerile anticipate Iohannis va fi suspendat și demis prin referendum.

    • esti habarnist total

    • Se creeaza proceduri de neconstitutionalitate ce au ca scop lamurirea la CCR a tuturor problemelor in baza dictului : loialitate intre institutiile statului in vederea functionarii statului nu a nefunctionarii lui atunci cind se trezesc vreo unii sa faca nefacute .Adicatelea nu merge cu azi zici una miine alta dupa cum iti dicteaza interesele si blochezi functionarea statului ca ti s-a nazarit tie AUR sau USR . Ce sa pricepeti voi nasi floreo sau monta cel cu capra la pasunat .

    • hai bai ca e cu dichis totul

    • Suntem in UE si lucrurile se schimba rapid . Nu mai putem functiona *dupa cum se vede )pe vechile principii si vechea Constitutie . Cum cetatenii nu au oferit posibiltatea unei aliante de a modifica Constitutia se face acest lucru prin proceduri ajutatoare ce redefinesc unele legi si cutnme .In cazul Romaniei activitatea guvernamentala trebuie sa fie functionala nu blocata din te miri ce capricii ale unuia sau altuia ce nu pot fi opriti niciodata . Poate ma gindesc ca intelegeti .

    • Daca inca mai credeti ca USRPLUS a iesit de la guvernare doar pentru ca un oarecare ministru a fost remaniat atunci pe fruntea voastra scrie : uimitoare naivitate .

    • Asa Gica, da-i si da-i, scrie si elucubreaza (a elucubra = a elabora cu truda enormitati!) poate iti maresc astia stipendia!

    • Ciobanas ti-am mai scris esti habarnist ca si mastroiani dealtfel . Inca mai crezi ca USR a plecat numai dupa citeva luni de la guvernare ca sa faca ce ?sau ca o simple remaniere a unuia de nu stiu unde a decis plecarea . Naivi total .Alegerile sunt peste 3 ani .

    • Adica USRPLUS e atit de aiurit incit iese de la guvernare ca sa stea linga aur si psd trei ani in opozitie timp ce PNL si UDMR cu un guvern minoritar si cu banii din PNNR si PDNL reconstruiesc tara . O prostie .Sau credeti ca se vor alia cu astia doi ?

    • La așa sărăcie de neuroni mă gândesc că e normal să crezi că poți face din caCâțu SupercaCâțu și din SupercaCâțu bici, dar caCâțu e praf.
      Cu alte cuvinte ați făcut caCâțu praf că p-aia cu echipa câștigătoare ați fumat-o deja.

  26. Don câțione e penibil, așa cum sunt și penalii care îl susțin.
    Cum ziceau trolii PNLprelor pe aici? Potaia nu se dă dusă de la măcelărie 😈