Home » Articole » Circulaţie feroviară oprită între staţiile Valea Lungă (Alba) şi Copşa Mică (Sibiu), în urma unei viituri puternice / Trei trenuri, oprite în cele două staţii

Circulaţie feroviară oprită între staţiile Valea Lungă (Alba) şi Copşa Mică (Sibiu), în urma unei viituri puternice / Trei trenuri, oprite în cele două staţii

Circulaţie feroviară oprită între staţiile Valea Lungă (Alba) şi Copşa Mică (Sibiu), în urma unei viituri puternice / Trei trenuri, oprite în cele două staţii
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Traficul feroviar este oprit, miercuri seara, între staţiile Valea Lungă, judeţul Alba, şi Copşa Mică, judeţul Sibiu, în urma unei viituri care a adus aluviuni pe calea ferată. Trei trenuri de călători sunt oprite în cele două staţii până la îndepărtarea aluviunilor, transmite News.ro.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunţat că traficul feroviar este oprit temporar între staţiile Valea Lungă şi Copşa Mică, deoarece ambele fire de circulaţie au fost acoperite de aluviuni, în urma unei viituri puternice care a provocat creşterea debitului râului Târnava Mică.

- articolul continuă mai jos -

”Personalul de specialitate al Regionalei CF Braşov este pe teren pentru evaluarea situaţiei şi intervenţiile necesare îndepărtării aluviunilor – nămol şi vegetaţie – din gabaritul căii, astfel încât traficul feroviar să fie reluat în condiţii de siguranţă. Până la redeschiderea circulaţiei între Valea Lungă şi Copşa Mică, trenurile de călători R 3514, care circulă în relaţia Teiuş – Mediaş, R 10031, care circulă în relaţia Braşov – Cluj Napoca şi R 10518, care circulă în relaţia Cluj Napoca – Sibiu, staţionează temporar în Valea Lungă şi Copşa Mică”, a arătat sursa citată.

Pentru curăţarea căii de rulare se va interveni cu două drezine pantograf, una din Blaj şi cealaltă din Mediaş.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.