Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Circulaţia feroviară a fost oprită temporar pe linia 316 Lunca Bradului – Răstoliţa (linie simplă electrificată), duminică, începând cu ora 14:40, pentru remedierea unei şine rupte, a anunţat Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, conform Agerpres.
Personalul de specialitate al SRCF Braşov intervine pentru remediere iar timpul estimat pentru reluarea traficului feroviar este de circa 90 de minute, precizează sursa citată.
Până la finalizarea operaţiunilor, trei trenuri de călători (IR 1646, R 4507 şi R 10736) sunt oprite temporar în gările adiacente.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA administrează infrastructura feroviară publică.