Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele Ciprului, Nikos Christodoulides, a declarat vineri că, în urma recentelor atacuri cu drone iraniene, ţara sa şi-ar fi dorit să solicite aderarea cât mai curând posibil la NATO dacă condiţiile politice şi relaţiile cu Turcia i-ar permite, relatează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.
„Dacă ar fi posibil, am depune o cerere chiar mâine”, a remarcat Christodoulides într-un interviu acordat postului de televiziune grec SKAI.
Cipru face deja pregătiri pentru o posibilă aderare la Alianţa Nord-Atlantică, cu activităţi la nivel militar, operaţional şi administrativ, astfel încât ţara să fie pregătită să avanseze în această direcţie atunci când contextul politic o va permite, a afirmat preşedintele cipriot.
Cu toate acestea, Christodoulides a subliniat că, deocamdată, acest pas nu se poate concretiza din cauza refuzului Turciei, care ocupă din 1974 partea de nord a Ciprului.
În calitate de ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice, Turcia poate bloca aderarea oricărei ţări candidate.
Cipru a fost vizat luni de un atac cu drone îndreptat asupra zonelor suverane ale Regatului Unit în insulă, cum ar fi baza aeriană din Akrotiri.
Chiar dacă atacul nu a făcut victime, incidentul a ridicat alerta de securitate şi a arătat expunerea crescândă a Ciprului la tensiunile regionale legate de conflictul din Orientul Mijlociu, întrucât se află la doar 220 de kilometri de coastele Libanului, de unde au fost trimise dronele.
Pe de altă parte, ministrul de externe al Ciprului, Constantinos Kombos, a declarat vineri într-un interviu acordat canalului britanic SKY că se aşteaptă la un conflict de lungă durată în Iran. „Predicţia nu va tocmai liniştitoare: nu cred că ne putem aştepta la încheierea conflictului în viitorul foarte apropiat”, a avertizat şeful diplomaţiei cipriote.