G4Media.ro

Cioloș și membrii fondatori ai Ro+ cer demisia lui Dragnea pentru amenințările…

Cioloș și membrii fondatori ai Ro+ cer demisia lui Dragnea pentru amenințările la adresa UE, NATO și a magistraților

Membrii fondatori ai Mișcării România Împreună (Ro+) îi cer lui Liviu Dragnea ”să demisioneze imediat” din funcția de președinte ale Camerei Deputaților, acuzându-l că și-a folosit puterea politică pentru a amenința magistrații, societatea civilă, precum și aliații strategici – UE și NATO.

”Amenințările au drept singură motivație lupta lui Liviu Dragnea cu dosarele sale penale și arată că pentru a scăpa de Justiție acest personaj este pe cale să scoată România de pe harta democrațiilor occidentale de care ne-am apropiat cu mari sacrificii în ultimii 30 de ani”, arată Ro+ într-un comunicat.

”Fondatorii Mișcării România Împreună (Ro+) atrag atenția că discursul violent, amenințător și plin de ură și invective folosit de Liviu Dragnea la adresa judecătorilor, procurorilor, președintelui României, societății civile și a altor cetățeni români este o încercare disperată și grotescă de a timora Justiția, administrația prezidențială, membri mișcărilor civice și alți cetățeni care apără valorile și principiile democratice în România. Acest lucru este inacceptabil și trebuie să înceteze de îndată prin demisia acestui personaj toxic pentru țară din toate funcțiile publice deținute”, mai arată comunicatul citat.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. Sper, ca pe 21 iunie sa-si primesca sentinta, fara alte amanari…

    • Mai puiut, pana atunci uiti ca domnul Werner pica, pe data de 20! Iar pana pe 21… se pot intampla multe. Doamne ajuta sa se intample odata si sa facem tara asta IN SFARSIT guvernabila!!!

  2. Ciolos fiul lui Soros se gudura pe lângă stăpâni,noroc că aia l-au mirosit că e mana moarta!

    • mai pudelule, mai bine cere-i lu’ tac-tu dracnea niste graunte, cred ca foamea te macina crunt.

    • Câți dintre cei care susțin că protestatarii rezist sunt finanțați de Soros au venit cu dovezi care să susțină astfel de acuzații? Când cei de la Antena 3 (televiziunea unui informator al securității și membru PCR) vin cu astfel de informații care nu sunt susținute de nici un fel de dovezi tu le crezi fără să îți pui nici un semn de întrebare?

    • Stai asa… tu chiar o crezi p-aia cu „fiul lui soros”?? Zi-mi ca gluemsti sau ca erai ironic, te implor!

  3. Bravo !!!.
    Asa se face politica reala,constructiva.
    Sa deschis un nou capitol in lupta contra desentatei politici PSD-ALDE de demolare a
    democratiei.
    Vor reactivarea fricii (toti suntem urmariti declara Dl.Dragnea) in societatea romaneasca pentru a putea guverna dupa modelul absolutist cunoscut , preluat de la inaintasii de trista amintire.

    Acum se cere o strangere masiva si rapida de semnaturi in sprijinul acestei actiuni, de o opozitie unita ,hotarata si perseverenta.

    Geniala concluzie a D-lui Mihaiescu in Contributors :
    ” Chiar dacă ar fi fost imaculat precum cămașa sa, președintele Dragnea ar trebui pus sub acuzare de înaltă trădare de țară pentru instigare calificată la ură. Discursul său, jucând bine calmul și determinarea, a fost ceva între predica unui preot care își îndeamnă enoriașii la dreapta credință (Suntem aleșii lui Dumnezeu? Suntem! – au strigat în cor masele de credincioși, dar parcă nu cu prea mare convingere…) și discursul unui dictator care se pregătește să mobilizeze poporul împotriva „dușmanului”, oricare are fi numele acestui „șobolan”.
    Perspectiva? Un război civil de uzură”.

  4. Când o sa înțelegeți ce înseamnă democrația, cum funcționează un stat democratic,poate nu veți mai scrie asemenea enormități.Putina cultura(de toate felurile) și multă ura

    • Cum a fost samabata? Te-ai simtit ca acasa langa ceilalti, nu? Si cu apele cum a fost? Ca la ratia de pe vremuri, nu?
      Nostalgia asta…

  5. Eu cred ca acum este momentul ca NATO sa activeze punctul 5 impotriva lui Dragnea.

  6. Pudila, daca Soros ii masonul sef pe Europa de est si predecesorul lui a fost Iliescu ( mason de gradul 32 spun sirse oculte :)) ), dupa tine, cam care ar fi oamenii lui Soros. Vreau raspunsul argumentat si fara injuraturi. Vreau sa imi spui si deasemenea din ce partid face parte nea Ion ca nu mai stiu

    • Argumentat,caută poza lui Macovei cu Soros,toate așa zisele ONG uri care sprijină rezist sunt finanțate de fundația lui Soros!

  7. Pudila,eu am fost apolitic pana acum,un fel de ignorant pana la urma pentru ca au fost multi ca mine si uite in ce hal s-a ajuns…sa fim condusi de cei mai mari banditi sustinuti de cea mai josnica categorie de oameni din tara.Ce soros?ce stat paralel vorbesti tu acolo?lucrez de cand ma stiu la privat si nu am apelat o ORA din viata mea la Stat gen somaj pomana etc.
    Tii cu PSD-ul? foarte bine,este parerea ta si nu ma complic sa ti-o schimb pentru ca pur si simplu nu imi pasa.Asa cum nu imi pasa de nici o scursura de cersetor borat care ALEGE sa stea degeaba decat sa munceasca.Dar daca noi,astia care traim decent in tara,pentru ca muncim in plm,alegem sa plecam naibii si sa lasam pleava sa isi plateasca unul altuia pensia/asistenta sociala,si o sa ajunga sa se manance de vii ca niste gandaci,atunci tot Statul paralel va fi de vina?