Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Liderii coaliţiei de guvernare, premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, s-au întâlnit marţi la Palatul Victoria, cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, pentru a discuta despre proiectul de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare, înainte de şedinţa de Guvern în care va fi luată o decizie cu privire la amendamentele depuse de parlamentari, transmite Agerpres.
La întâlnirea de la Palatul Victoria mai sunt prezenţi preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, şi secretarul general al PNL, Lucian Bode.
Potrivit unui anunţ al Executivului, şedinţa de Guvern va avea loc la ora 15,00.
Ulterior, Parlamentul se va reuni la ora 18,00 într-o şedinţă comună în cadrul căreia Guvernul îşi va angaja răspunderea asupra acestui proiect de lege.
De 3 luni tot negociază….
Pai la cate clase au….sa zicem mersi ca stiu sa citeasca.
Ageamii cu 2 clase, plagiatori si revolutionari inchipuiti au ajuns sa ne puna biruri ca au ramas „pe drojdie” dupa jaful pe care l-au facut dupa ce au scos USR de la guvernare.
negociaza ciuca de sar scantei. e posefectiv de demonii liberalismului si de bratieni ))
Scântei a sărit direct la CCR!
Din 2024, cu PSD si AUR la guvernare, Romania o sa fie Germania 2 in Europa!!
Inapoi la gogoserie, Marcele
Stie sa vanda gogosi pr0stimii ca l-a votat si care de 34 de ani voteaza FSN(PSD+PNL) si se plang ca sunt saraci.
Vesel tare Marcel, în dialog cu kour@a maghiară. Pretinie pe viață.