G4Media.ro

Cine sunt arabii israelieni – cetățeni loiali sau dușmanul din interior, tratați…

Foto: Facebook Hadash

Cine sunt arabii israelieni – cetățeni loiali sau dușmanul din interior, tratați în mod egal sau discriminați?

Circa 21% dintre cei cetățenii Israelului – două milioane – sunt arabi. Dintre aceștia 83% sunt musulmani, 9% creștini și 8% druzi.

Aceștia sunt cei care au rămas pe teritoriul statului Israel la crearea acestuia pe 15 mai 1948, și urmașii lor. Circa jumătate dintre acești cetățeni locuiesc în nordul Israelului, compact în localități cum este Nazareth.

În 2020, Jewish People Policy Institute (JPPI) a raportat „o creștere dramatică a procentului de israelieni arabi care își definesc identitatea primară ca fiind „israeliană” și un declin puternic concomitent al procentului celor care se autoidentifică drept „palestinieni””. În 2019, doar 35,9% se defineau ca arabi israelieni, comparativ cu 47,1% ca palestinieni în Israel și 14,8% doar ca palestinieni. Arabii israelieni au adeseori rude printre palestinienii care trăiesc în Cisiordania și Gaza.

Limba arabă a avut până în 2018 statul de limbă oficială alături de ebraică, dar în acel an Knesset-ul a adoptat un proiect de lege introdus de guvernul condus de premierul Benjamin Netanyahu care a redus statului limbii arabe la “special”.

Arabii israelieni nu sunt obligați să efectueze serviciul militar și numai circa 1.000 dintre ei sunt recrutați anual ca voluntari, mulți dintre ei beduini. În schimb druzii și circasienii sunt obligați să efectueze stagiul militar de trei ani. Din cauza acestui fapt mulți arabi israelieni sunt defavorizați pentru că nu beneficiază de avantaje ca burse oferite celor care au efectuat stagiul militar.

Deși reprezintă doar 21% din populație arabii israelieni, ei constituie 52% dintre pătura săracă. În ultimii ani violența în sectorul arab al populației reprezintă o problemă în creștere. În 2019 89 de arabi israelieni au fost victime ale omorurilor, față de 36 de evrei, iar în 2020 numărul arabilor uciși s-a ridicat la 113. Pe lângă aceasta, numai în 23% dintre aceste omoruri este găsit vinovatul, față de 71% la evrei, potrivit cotidianului Ha’aretz.

Cetățenii arabi ai Israelului au drept de vot, dar participarea lor la alegerile parlamentare este mai redusă decât la evrei: la ultimul scrutin legislativ din 1 noiembrie 2022 numai 55% dintre arabii cu drept de vot, față de 70% la evrei. Ca atare, partidele “arabe” – Ra’am (islamist) și Hadash (comunist) au obținut fiecare numai câte 5 deputați, în total 10 din 120 față de un potențial de 25, deși unii arabi votează pentru partidele “evreiești”.

În ultimii tensiunile dintre arabii israelieni și restul populației s-au amplificat. Atât palestinienii, cât și arabii israelieni comemorează uciderea a șase cetățeni arabi Israelului de către forțele de securitate israeliene în timpul protestelor din 1976 împotriva confiscării de terenuri de către guvern în nordul Israelului, un eveniment cunoscut acum sub numele de „Ziua pământului”.

Luna trecută Knesset-ul a adoptat o lege pentru a retrage cetățenia arabilor israelieni condamnați pentru terorism și care primesc ajutor financiar din partea Autorității Palestiniene, o reacție la implicarea cetățenilor arabi ai Israelului în atentate teroriste.

Cu toate că în multe privințe sunt cetățeni de categoria a doua, arabii israelieni beneficiază de avantaje democratice pe care cetățenii statelor arabe nu le au, potrivit unui cercetări a sociologului Sami Smooha din 2021. “În Israel, arabii sunt cetățeni care beneficiază de drepturi democratice, de beneficiile statului social, de acces la un mod de viață modern, de mobilitate socială continuă, de protecție împotriva fundamentalismului islamic, de scutire de serviciul militar și de imunitate la asimilare. Când sunt întrebați dacă s-ar muta într-un nou stat palestinian, ei spun fără echivoc că nu și se simt insultați și furioși în fața propunerii făcute de unii politicieni evrei de dreapta ca Triunghiul (o regiune arabă situată de-a lungul Liniei Verzi) să fie cedat statului Palestina. Majoritatea arabilor (57,2% în 2019) consideră că Israelul este un loc bun de trăit și preferă (55,6%) să trăiască în Israel decât în orice altă țară din lume. Spre deosebire de liderii lor politici și de elita academică, ei acceptă Israelul ca stat evreiesc (dar nu sionist), în timp ce doresc egalitate civilă pentru ei înșiși și un stat suveran pentru palestinieni.” este concluzia raportului Smooha.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...