Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cinci persoane au fost grav rănite într un accident produs duminică dimineaţă, pe centura municipiului Galaţi, între două autoturisme, unul fiind un taxi care transporta clienţi. Toate cele 5 victime au fost transportate cu salvările, în stare critică, la spitale din Galaţi, relatează News.ro.
Potrivit ISU Galaţi, accidentul a avut loc pe Drumul de Centură, în jurul orei 2.00.
„Echipaje specializate de prim-ajutor si descarcerare din cadrul Detaşamentului de pompieri Galaţi, au fost solicitate in zona „Depozitelor” pentru a interveni în urma unui accident dintre două autoturisme: un taxi marca Skoda cu trei victime încarcerate, si un Mini Cooper cu două victime, toate încarcerate” au transmis reprezentanţii ISU Galaţi.
Pompierii au acordat primul-ajutor si au reuşit descarcerarea tuturor persoanelor implicate în accident, astfel: cele două victime din Mini Cooper care a lovit Skoda, si anume soferul de 35 de ani cu politraumatisme si femeia de 25 de a ani cu şoc hemoragic, fractură de femur si traumatism cranio-cerebral, au fost preluate de ambulantele SAJ si transportate la Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă Galaţi.
Cele trei victime din autoturismul Skoda răsturnat, şoferul si un cuplu cu vârste de 55 si 60 de ani, au suferit multiple traumatisme şi au fost preluate de ambulanţele SMURD şi SAJ şi transportate la aceeaşi unitate spitalicească pentru a primi îngrijiri medicale specializate.
Ambele autoturisme au fost avariate în proporţie de 90%.