Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Polițiștii din Bacău au identificat și indisponibilizat cinci autovehicule și o motocicletă, în valoare totală de peste 100.000 de euro, toate sustrase din țări ale Uniunii Europene, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Iași.
”Vehiculele erau urmărite de autoritățile judiciare din Olanda, Belgia, Suedia, Italia și Germania. Polițiștii au demarat procedurile de cooperare cu autoritățile străine pentru clarificarea tuturor aspectelor semnalate, fiind totodată întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. Acțiunea polițiștilor băcăuani se înscrie într-un efort mai amplu de combatere a criminalității transfrontaliere și de recuperare a bunurilor provenite din infracțiuni”, spune comisar de poliție IPJ Bacău, Cătălina Crețu.