Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Poliţiştii de frontieră constănţeni au oprit intrarea în ţară a cinci autoturisme avariate, aduse din Statele Unite ale Americii, acestea figurând cu daună totală, iar legea un permite înmatricularea lor în România sau vânzarea pieselor acestora, transmite News.ro.
Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, o echipă comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Registrului Auto Român, a verificat, în ultimele zile, mai multe containere sosite în Portul Constanţa.
Acestea erau încărcate, conform documentelor, cu cinci autoturisme avariate, importate din state din SUA.
“Poliţiştii de frontieră au făcut verificări specifice cu privire la autoturismele respective, provenite din Statele Unite ale Americii, constatând faptul ca acestea figurează cu daună totală. Având în vedere faptul că legislaţia din România prevede că autoturismele cu daună totală nu pot fi înmatriculate, iar piesele acestora nu pot fi folosite ca piese second-hand, Biroul Vamal de Frontiera Constanţa Sud a dispus indisponibilizarea acestora, până la definitivarea cercetărilor”, se arată în comunicat.
Autorităţile continuă verificările în acest caz.
Sursa foto: Poliția de frontieră
Maşinile au fost ale unei bątrâne care le-a ţinut numai în garaj şi le folosea doar în weekend. E nou nouţe, fratele meu!
se scrie „fratele meleu”
Hopa. Asta de când se întâmplă? Ah, da. O fi fost un caz de necotizare. In rest… Vin multe masini din Germania cu stampilă pe carte de daună totală fără nici o problemă. Mai mult, un prieten are o Skoda la care s-a plătit de 2 ori daună totală,aici in România. Și încă e pe drum.
Pentru ca la noi fraudele cu asigurari sunt o practica curenta.
Este si unul din motive pentru care avem asigurari scumpe.
Acea masina dauna totala trebuia casata.
Asa nu se mai repara, nu se mai face frauda.
Bine, aici e o poză cu-n bembeu, dar e plină țara de Ford Mustang făcute din 2 bucăți și ce fuduleală e pe apropitari…
Pentru ca prostii care le-au luat la licitatie nu au stiut ce documente sa ceara… Masinile luate la salvage pot fi inmatriculate fara probleme, daca ceri americanilor sa schimbe titlul de dauna totala in nustiuce. Cautati pe youtube si aflati, sunt niste chichite juridice.
au dorit sa faca concurenta estonienilor care importa epave din america, le repara si apoi le vind cu succes pe mobile.de
probabil de asta vad eu in ultima vreme in trafic masini aduse din estonia. chiar ma intrebam de cand e estonia asa mare piata. are sens ce zici tu.