Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Educației renunță la introducerea testelor noninvazive, pe bază de salivă, în școli. “Am înțeles argumentele Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). Testarea noninvazivă trebuie reconfirmată printr-o testare invazivă și ulterior cu una PCR. Am înțeles argumentul că testele noninvazive nu ar putea fi luate în calcul la monitorizarea ratei de infectare”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Antena 3, în ziua în care a semnat alături de noul ministru al Sănătății ordinul comun cu regulile de reîntoarcere la școală a elevilor, după vacanța de Paște.
“Trebuie să recunosc că, de data asta, argumentele INSP au fost pertinente“, a declarat Sorin Cîmpeanu.
“Am înțeles argumentele INSP potrivit cărora poate fi utilizat și un test noininvaziv, dar va trebui confirmat printr-un test rapid și un PCR. E vorba de o îngreunare a procedurilor. Trebuie să admit argumentul conform căruia testele noninvazive nu pot fi integrate în sistemul național, nu se pot contabiliza în calculul ratei de infectare cazurile confirmate prin aceste teste“, a declarat Sorin Cîmpeanu și la B1 TV.
Toxic personaj, Cimpeanu asta. Iese si pretinde testari de capul lui ca sa dea impresia ca se lupta pentru revenirea elevilor in scoli, insinuand ca altii ii pun piedici. Acum admite ce spune INSP, adica ceea ce spusese si o luna in urma.
Cât va mai fi ministru acest personaj sinistru ?
Probabil cât va fi premier și bâlbâitul din fruntea guvernului.
La astia nu conteaza criterii de competenta. Conteaza doar ca pot fi folositi.
Chiar daca are un trecut dubios sunt de acord si nu inspira incredere mie mi se pare pragmatic ministrul adica ce a facut a facut bine. A insistat pe deschiderea scolilor pe sustinerea examenelor si evaluarilor la toate clasele a simplificat scenariile. Sa vedem ce face cu concursurile de directori in scoli si in inspectorate cu refacerea programei de invatamant si cu invatamantul tehnologic