Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Banca centrală a Chinei a cerut băncilor să mărească împrumuturile acordate întreprinderilor, au declarat pentru Reuters șase bancheri informați în acest sens, în condițiile în care a doua mare economie a lumii se confruntă cu o încetinire a produsului intern brut, potrivit boursorama.com.
Solicitarea neoficială a fost trimisă în ultimele luni prin intermediul unor apeluri telefonice către bănci comerciale, cooperative și chiar instituții străine. Scopul este de a le încuraja să acorde mai multe credite pentru așa-numitele întreprinderi productive și să investească mai puțin în investiții financiare, au declarat sursele.
Apelurile telefonice au fost efectuate de Banca Populară a Chinei (PBOC) și de Comisia de Reglementare a Băncilor și Asigurărilor (CBIRC), acestea fiind cele mai recente măsuri luate de autoritățile chineze pentru a scoate bani dintr-un sistem financiar saturat de lichidități în beneficiul economiei reale.
După ce le-au făcut praf cu fraudele acum vor să le salveze economia!
China se clatină rău!
vestul a saracit au rams chinezii fara clienti…fara clienti vor avea o bomba economico sociala…
Sa se dea domne drumu’ la tiparnitza!!!