Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
China a anunțat marți că Hamas și Fatah, două grupări palestiniene rivale care se află de mulți ani în conflict, au purtat discuții de pace la Beijing, potrivit Le Figaro.
„La invitația Chinei, reprezentanți ai Mișcării Naționale pentru Eliberarea Palestinei (Fatah) și ai Mișcării de Rezistență Islamică (Hamas) au vizitat recent Beijingul pentru discuții aprofundate și sincere privind promovarea reconcilierii intrapalestiniene”, a declarat Lin Jian, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe.
„Cele două părți și-au exprimat pe deplin voința politică de a realiza reconcilierea prin dialog și consultări, au discutat multe aspecte specifice și au făcut progrese”, a declarat acesta în cadrul unei conferințe de presă.
Blinken vizitează Iordania pentru a discuta despre ajutorul umanitar pentru Gaza
În același timp, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, se deplasează marți în Iordania pentru a discuta despre modalitățile de creștere a ajutorului umanitar în Fâșia Gaza și pentru a mulțumi discret regatului pentru sprijinul acordat în timpul atacului fără precedent al Iranului asupra Israelului de la jumătatea lunii aprilie.
El a zburat spre Amman în cursul dimineții, după ce a purtat discuții cu liderii țărilor arabe din Golf la Riyadh, în Arabia Saudită, în cadrul celui de-al șaptelea turneu în regiune de la 7 octombrie.
În Iordania, șeful diplomației americane urmează să se întâlnească cu regele Abdullah al II-lea și cu omologul său iordanian, Ayman Safadi, precum și cu Sigrid Kaag, coordonatorul umanitar al ONU pentru Fâșia Gaza.