G4Media.ro

CERN întrerupe relațiile cu echivalentul său rus  în cercetarea nucleară / Doar…

Sursa foto: Facebook

CERN întrerupe relațiile cu echivalentul său rus  în cercetarea nucleară / Doar China și Coreea de Nord rămân aliați nucleari importanți ai Rusiei

CERN a întrerupt relațiile cu Institutul Comun de Cercetare Nucleară de la Moscova, creat la scurt timp după centrul de la Geneva, pentru dezvoltarea pașnică a energiei nucleare, cu participarea a 18 țări, printre care China, Ucraina și alte națiuni europene amenințate astăzi de Rusia, transmite Levante, citată de Rador.

Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN), care găzduiește cel mai mare accelerator de atomi din lume, a adoptat noi măsuri pentru a-și limita cooperarea cu institutele de cercetare ruse, după invadarea Ucrainei.

Consiliul CERN, organismul de conducere al organizației cu sediul la Geneva, a anunțat vineri că ai săi cercetători își vor suspenda participarea la toate comitetele științifice din Rusia și din Belarus, un aliat al Rusiei, care a facilitat invazia din 24 februarie.

La 8 martie, CERN a suspendat statutul de observator pe care îl avea Federația Rusă, statut acordat statelor care au adus contribuții semnificative laboratorului, și a indicat că nu va participa la noi colaborări cu instituțiile științifice (ruse), până la noi ordine, din cauza invaziei (ruse) în Ucraina.

Într-o nouă declarație, CERN anunță că suspendă participarea oamenilor de știință de la CERN la toate comitetele științifice ale instituțiilor din Federația Rusă și din Belarus, și invers; precum și la toate evenimentele organizate în comun între CERN și instituțiile din Rusia și din Belarus.

De asemenea, suspendă acordarea de contracte de asociere în calitate de membri asociați ai personalului CERN oricărei persoane noi afiliate instituțiilor de origine din Rusia și din Belarus.

Lovitură pentru centrul-vedetă rus în domeniul nuclear

Cel de-al doilea pachet de măsuri luate de CERN vizează în mod special Institutul Comun de Cercetare Nucleară (JINR), un centru rus de cercetare în domeniul științei nucleare, situat la nord de Moscova.

În ceea ce privește JINR, cu care CERN are statut de observator reciproc, Consiliul CERN a decis suspendarea participării oamenilor de știință de la CERN la toate comitetele științifice JINR și invers; precum și suspendarea sau, în lipsă, anularea tuturor evenimentelor organizate în comun între CERN și JINR.

În plus, a decis să nu se angajeze în noi colaborări cu JINR până la o nouă notificare; să suspende statutul de observator al JINR la Consiliul CERN și, de asemenea, să renunțe la statutul de observator la JINR.

În fine, Consiliul CERN avertizează că în luna iunie va lua mai multe măsuri legate de suspendarea acordurilor de cooperare internațională cu JINR, după ce va analiza mai multe informații și va stabili un plan de acțiune.

Cooperare nucleară

JINR este alcătuit din 18 state membre, pe lângă Rusia, printre care Ucraina, Cehia, Polonia, Moldova, Bulgaria, România și Slovacia, Ucraina fiind invadată de Rusia și celelalte amenințate direct de Kremlin.

În plus, membrii JINR sunt Armenia, Azerbaidjan, Belarus (aliatul Rusiei în invazia Ucrainei), China, Cuba, Georgia, Kazahstan, Mongolia, Coreea de Nord, Rusia, Uzbekistan și Vietnam. Împreună contribuie cu 1.200 de cercetători, printre care se numără și oameni de știință proeminenți din Franța, Germania, Italia și Statele Unite.

Institutul are șapte laboratoare, fiecare cu propria sa specializare: fizica teoretică, fizica energiilor înalte (fizica particulelor), fizica ionilor grei, fizica materiei condensate, reacții nucleare, fizica neutronilor și tehnologia informației. Institutul are o divizie pentru a studia radiațiile, pentru cercetarea radiobiologică și pentru diverse experimente în fizică.

Principalele instrumente de cercetare ale JINR includ un accelerator de particule, precum și un reactor de neutroni cu impuls rapid cu nouăsprezece instrumente asociate care primesc fascicule de neutroni.

Echivalentul CERN

JINR a fost fondat în 1956, la scurt timp după înființarea CERN, ca o încercare a fostei Uniuni Sovietice de a avea un centru de cercetare echivalent celui de la Geneva.

JINR a cooperat cu multe organizații de-a lungul istoriei sale. Una dintre cele principale a fost UNESCO, cu care a colaborat din 1997. Colaborează cu CERN din 2014.

De asemenea, a colaborat cu Ministerul Federal al Educației și Cercetării (BMBF) din Germania din 1991; cu Institutul Național de Fizică Nucleară din Italia din 1996; cu Universitatea din Torino din 1999; și cu Societatea Europeană de Fizică (EPS) din 1990.

Toate aceste relații sunt marcate de consecințele invadării Ucrainei de către Rusia. UNESCO avertizează asupra riscurilor războiului pentru moștenirea culturală a Ucrainei, în timp ce instituțiile italiene au rupt relațiile științifice cu Rusia, iar EPS s-a alăturat și suspendării colaborărilor cu cercetarea științifică rusă.

Aceasta înseamnă că relațiile științifice stabilite de JINR de-a lungul anilor au fost aruncate în aer, ca urmare a invaziei ruse în Ucraina, într-un domeniu de cercetare care a fost orientat încă din anii 1950 spre utilizarea pașnică a energiei atomice.

Singurii parteneri importanți ai Rusiei pentru cooperarea științifică în domeniul nuclear sunt China și Coreea de Nord.
Cu China, Rusia are proiectul de a construi patru noi reactoare nucleare în țara asiatică, precum și de a dezvolta cooperarea pentru realizarea fuziunii nucleare.

Coreea de Nord, care a sprijinit invadarea Ucrainei de către Rusia, tocmai a lansat o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) interzisă de moratoriile internaționale. Este un aliat cu care cochetează atât Rusia, cât și China.

Sursa: Levante/ Rador/ Traducerea: Cristina Zaharia

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...