
Cerere de autorizare depusă în Japonia pentru un tratament împotriva maladiei Parkinson pe bază de celule stem
Compania japoneză Sumitomo Pharma a anunţat marţi că a depus o cerere de autorizare privind lansarea pe piaţă a unui tratament împotriva maladiei Parkinson ce constă în transplantul unor celule stem în creierele pacienţilor, în urma unui studiu clinic cu rezultate concludente, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Studiul a arătat că acest tratament, care utilizează celule stem pluripotente induse (iPS), este sigur şi eficient pentru ameliorarea simptomelor, au declarat cercetătorii de la Universitatea din Kyoto.
Celulele iPS, create în laborator din celule adulte, sunt reprogramate genetic pentru a se dezvolta în orice tip de celule, în funcţie de locul din organism în care sunt apoi transplantate.
Studiul a fost realizat pe un grup de şapte pacienţi diagnosticaţi cu maladia Parkinson, cu vârste cuprinse între 50 şi 69 de ani, iar fiecare dintre ei a primit între 5 milioane şi 10 milioane de celule implantate în ambele emisfere ale creierului.
Celulele iPS, provenite de la donatori sănătoşi, au fost transformate în precursori ai celulelor cerebrale producătoare de dopamină, care nu mai sunt prezente la persoanele diagnosticate cu maladia Parkinson.
Pacienţii au fost monitorizaţi timp de doi ani şi niciun efect secundar major nu a fost constatat, potrivit autorilor studiului. Patru pacienţi au prezentat o ameliorare a simptomelor, au precizat ei.
Rezultatele studiului, desfăşurat de Universitatea din Kyoto, au fost publicate în revista ştiinţifică Nature în luna aprilie. Sumitomo Pharma desfăşoară, de asemenea, un studiu clinic în Statele Unite.
Parkinson, care este alături de boala Alzheimer una dintre principalele patologii ale creierului, este o maladie neurologică cronică şi degenerativă care afectează sistemul locomotor, provocând adeseori tremurături ale membrelor şi dificultăţi motrice.
Mai mult de 10 milioane de persoane sunt afectate de maladia Parkinson la nivel mondial, a precizat Fundaţia Parkinson, una dintre principalele organizaţii americane dedicate luptei împotriva acestei boli.
Terapiile actuale disponibile „ameliorează simptomele fără a încetini şi nici stopa progresia bolii”, precizează aceeaşi fundaţie americană.
Celulele iPS sunt create prin stimularea unor celule mature, deja specializate, cu scopul de a le readuce într-o stare juvenilă, ceea ce echivalează cu clonarea fără a utiliza un embrion.
Ele pot fi transformate apoi în diferite tipuri de celule, iar utilizarea lor este un domeniu-cheie al cercetării medicale.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.