Cercetătorul Virgil Iordache: Filosofia și religia sunt compatibile și complementare

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Oare care ar fi fost reacția mass-media și a cetățenilor dacă guvernul Orban ar fi fost suprins în fotografia de vineri fără măști sau cu ele lăsate, cu un ceai negru și o țigară de foi fine sau o pipă la îndemnână, discutând unii cu interes ceva din Biblie prin prisma omiliilor vreunui sfânt, iar alții problema conceptului de număr cu un volum de Frege în mână și fișe de lectură risipite peste tot? Miza fiind, conform declarațiilor ulterioare pentru scuzare în fața cetățenilor, un banchet intelectual cu ocazia zilei de naștere, pentru relaxare, depresurizare. Amenda ar fi fost aceeași, dar mesajul despre profilul național altul.

În mod curios, în fața evidenței preferințelor preponderent materiale ale majorității cetățenilor, zilele acestea s-a reactivat în lumea românească a celor care citesc un clasic conflict dintre filosofie și religie. În acest text, propun un cadru analitic și arăt prin prisma lui care este zona de conflict, care e zona de interes comun, și sugerez o atitudine diferită (figura 1).

Cadrul analitic presupune că pentru a produce cunoaștere (indiferent ce înțelegem prin ea) de tip filosofic și religios e nevoie de resurse și de o cerere pentru această cunoaștere. Producția se face în organizații sau unități funcționale ale unor organizații (A1, B1, stânga). Cunoașterea poate fi folosită ca întreg (mai rar), fragmentar (mai des) sau ca materie primă pentru a produce alte resurse și servicii (cel mai adesea). Unele organizații din lanțul de producție și consum privilegiază cunoașterea filosofică (A2), altele cunoașterea religioasă (B2), iar altele sunt generaliste (C și D, jos). Beneficiarul final al produselor de cunoaștere (sau al unor consecințe practice ale lor prin alte resurse și servicii) corespunde în model compartimentului din dreapta (E, contribuabilii). Elementele de cunoaștere sunt trăsături culturale care conferă avantaje specifice persoanelor juridice sau fizice, pentru diferite tipuri de probleme de rezolvat, în anumite medii socio-naturale (în alte medii și/sau pentru alte tipuri de probleme trăsăturile pot fi dezavantajoase).

Cadrul analitic nu epuizează regularitățile tipice și constrângerile care există asupra modului de funcționare și legitimare a instituțiilor statului și în societate. De exemplu, nu include nimic despre aspectele simbolice, nici despre faptul că procesele economice de felul celor din schemă sunt imersate în procese culturale de evoluție a mentalităților care au o scară timp caracteristică mult mai mare, nici despre faptul că relațiile de schimb economic nu sunt proprii modului de viață religios, uneori nici celui filosofic, nici despre faptul că în modul religios creștin de gândire producția nu poate avea loc decât în întregul ca atare, al Bisericii (însăși separarea pe module fiind un semn al unui mod de viață căzut), și se poate continua.

Cadrul analitic ne arată, totuși, câteva lucruri relevante pentru subiectul în discuție, cum ar fi:

1. La nivelul producției propriu-zise a cunoașterii (A1 și B1) există o relativă decuplare între filosofie și religie. Cine dorește să vadă forumurile în care se validează pe plan internațional cunoașterea tip A1 de acest fel poate să exploreze sistemul de eligibilitate de la competiția Proiecte de Cercetare Exploratorie, 2020 (în esență, reviste și edituri de prestigiu). Pentru un eșantion concret se pot citi rezumatele din revistele Synthese sau Ethics, de exemplu, care sunt o picătură din oceanul a ce înseamnă azi cunoaștere filosofică. La ele se pot adăuga lucrări specifice de referință din cultura română.
2. Din punct de vedere academic, modulele A1 și B1 sunt adesea integrate pe orizontală, ca facultăți diferite în universități, dar există și în mod independent ca instituții publice și private. În universități ele sunt obligate la tolerare reciprocă și chiar cooperare în interesul instituției care întreg, nu se poate pune problema unui conflict explicit.
3. Modulul B1 (de producție) este decuplat puternic de B2 (de instituțiile care folosesc cunoașterea religioasă) numai în spațiul (neo)protestant. În cele creștin ortodox, catolic și islamic este integrat pe verticală cu modulul B2 (adică producția se face în subunități din organizația mai mare). Datorită integrării pe verticală între B1 și B2 de facto în România toată producția de cunoaștere religioasă, cu tot cu mecanismele naționale de validare a ei (ex. prin CNATDCU) este controlată top-down, ceea ce nu este cazul cunoașterii filosofice (dar a fost cazul în bună măsură în perioada comunistă).
4. Modulul C de educație preuniversitară transferă elemente de cunoaștere filosofică și religioasă către tineri, într-un mod unitar la stat (dar fără să caute o coerentizare a informațiilor) și cu o diversitate de abordări în privat. Există o presiune permanentă la scară istorică pentru includerea/excluderea unor părți din cunoașterea filosofică sau religioasă din acest modul nu datorită conținutului efectiv, ci datorită intereselor grupale și instituționale.
5. Modulul D, pentru popularizare, are o dinamică în România de azi exclusiv în funcție de cererea pieții, a contribuabililor (dar a fost puternic controlat și el de stat în comunism). De exemplu, lucrarea recentă “Isus al meu” a domnului Liiceanu răspunde unei cereri concrete a cititorilor prin producție în acest modul (cât de performantă e lucrarea va reieși din vânzări, cu consecințe asupra succesului editurii Humanitas, iar pe termen mediu și lung din impactul asupra mentalităților și culturii românești).
6. Conflictul dintre religie și filosofie în modulul C (educație preuniversitară) este fie un conflict al intereselor celor care formează resursa umană în modulele A1 și B1, fie un conflict al unora dintre beneficiarii finali (care pot avea preferințe foarte diferite, nesatisfăcute complet la nici unii dintre dânștii în prezența cvasi-monopolului de stat), fie, eventual, unul al instituțiilor intermediare care se ocupă de politici publice (când persoanele de aici au un anumit nivel cultural cu preferințe clare în aceste chestiuni, mai rar în România de azi, dar nu lipsit de importanță datorită impactului mare prin reglementări și politici publice).
7. Conflictul dintre filosofie și religie în modului D (popularizare) este unul datorat competiției economice pentru atragerea consumatorilor, uneori și între cetățenii cu preferințe diferite, sau între angajații (resursa umană) din instituțiile de stat care încurajează legitimări diferite la statului (filosofică vs. religioasă). O altă sursă de conflict care nu este surpinsă de cadrul analitic de tip economic folosit vine din percepția persoanelor din instituțiile religioase că anumite feluri de popularizare a filosofiei pot eroda capitalul simbolic al instituțiilor religioase (și în acest caz e vorba de ceva exterioar cunoașterii filosofice și religioase efective).

Revenind la întrebarea din titlul (“Oare care ar fi fost reacția mass-media și a cetățenilor dacă guvernul Orban ar fi fost suprins în fotografie fără măști, sau cu ele lăsate, cu un ceai negru și o țigară de foi fine la îndemnână, discutând unii cu interes ceva din Biblie prin prisma omiliilor vreunui sfânt, iar alții problema conceptului de număr cu un volum de Frege în mână și notițe risipite peste tot ?”) putem observa că toate conflicte de la punctele 6 și 7 de mai sus sunt irelevante pentru cvasi-totalitatea populației României, ponderea oamenilor care se angajează în ele de o parte sau de alta fiind prea mică pentru a avea vreo consecință politică serioasă. 

• Citește pe Edupedu.ro analiza integrală semnată de Virgil Iordache, profesor și cercetător la Universitatea din București – Facultatea de Biologie