Cercetătorul Virgil Iordache: Exploatarea doctoranzilor și regulile eticii academice

Singura cale de formare a unei relații firești echilibrate, între coordonator și doctorand, este ucenicia academică. Ucenicia e procesul de scară mică, având durată de câțiva ani, înscris într-o tradiție instituțională. Tradiția instituțională este combinația subtilă de reguli informale și formale, amestecul de cunoaștere tacită și explicită deja funcțional, productiv și aflat în permanentă evoluție. Fenomenul exploatării poate apărea în absența unui astfel de context instituțional, în care profesorul nu este mentor, iar doctorandul este o resursă umană.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Sunt două variante de absență a contextului necesar uceniciei, una în care tradiția s-a degradat și una în care tradiția nu a existat niciodată. României îi este specifică situația absenței tradiției.

Exploatarea doctoranzilor și post-doctoranzilor în occident are alte mecanisme ca în România. În occident acest fenomen este rezultatul degradării tradiției sub influența propriei poveri, exprimată prin schimbări ale valorilor în mediul extern social și cultural. O cauză tipică a exploatării în occident este transformarea tipului dominant de universitate către unul cu accent pe valorile pieței economice. Marketizarea universităților e inevitabilă când ierarhiile de valori împărtășite de oameni se dizolvă. Piața este un fenomen util numai în producția anumitor bunuri și servicii, unde e acceptabilă o rată mare a falimentelor și apariției de noi organizații. Pentru universități, care sunt hub-uri esențiale în funcționarea societății civilizate, o astfel de strategie nu este utilă, ea poate fi folosită numai pentru eficientizare internă, nu pentru a fundamenta direcția mare strategică.

Să trecem la situația României. În absența tradiției universitare și de cercetare și în condițiile forțării procesului de apariție a ei apar câteva fenomene tipice, care nu există în occident:

Refuzul total al schimbării în comunitatea profesori/cercetători – studenți, provincializarea de comun acord într-o ucenicie autarhică. Nu există exploatare pentru că nu se produce nimic relevant științific. Comunitatea este pseudo-științifică. Cu cât diferența dintre ce face comunitatea și ce se întâmplă în alte comunități crește, apare și se dezvoltă o tradiție conștientă a incompetenței și fraudei. Fenomenul se manifestă la scări mai mici sau mai mari, de la grup de cercetare, la facultate, institut sau chiar domeniu disciplinar. Grupul nu poate evolua prin mecanisme interne.
Acceptarea generală a schimbării practicilor în condiții de competență a profesorilor, măsurabilă în raport cu standarde de producție academică. Este un caz nu foarte frecvent în România, dar cu exemple de succes. Exploatarea doctoranzilor poate apărea numai într-o abordare de piață a actului educațional. Grupul poate evolua prin mecanisme interne.
Acceptarea generală a schimbării practicilor în condițiile incompetenței coordonatorilor. Este un caz nu foarte frecvent în România. În astfel de situații exploatarea doctoranzilor este un fenomen dominant. Pentru a ține la suprafață grupul incompetent toată povara eșecului este transferată doctoranzilor. Aceștia muncesc mult pe teme nerelavente, nu pot produce, nu au de la cine să învețe cercetarea reală. Când susțin, tezele le pot fi respinse la nivelul superior. Dacă trec de acest nivel au șanse mici de dezvoltare. Tensiunile sunt mocnite și acoperite prin metode de management top-down, în special prin eliminarea celor care semnalează situația. Grupul nu poate evolua prin mecanisme interne.
Acceptarea heterogenă a schimbării practicilor atât de către coordonatori, cât și de către studenți. Acest e cazul real cel mai frecvent. Situația e caracterizată de tensiuni interne inevitabile datorită atitudinilor diferit. Tensiunile vin din interese diferite, strategii profesionale diferite și sunt constructive, în sensul că permit evoluția grupală internă. Exploatarea doctoranzilor există, dar poate fi adusă la un minim pe cale naturală. Grupul poate evolua prin mecanisme interne.

Citește analiza integrală pe Edupedu.ro

Virgil Iordache predă și cercetează la Universitatea din București – Facultatea de Biologie, din 1993; este licențiat în biologie specializarea biochimie, doctor în ecologie pe probleme de ecotoxicologie și licențiat și în filosofie pe probleme de evoluția instituțiilor. Este autorul a numeroase cărți și articole, este directorul Centrului de Cercetare pentru Servicii Ecologice din Universitatea București. Membru al CNECSDTI și al Consiliului de administrație al INCD pentru Ecologie Industrială.

2 comentarii

Ion

24.4.2021 la ora 10:58 am

Dl dr Ponta s-a calauzit in viata dupa etica si morala academicienilor romani de renume mondial.
quovadis

24.4.2021 la ora 1:13 pm

Chiar daca autorul a incercat sa separe problematica universitara ce cuprinde doctorandul si coordonatorul de doctorat si a dorit sa arate cum ucenicia academica este o etapa din intregul sistem de traditional institutional , totusi fiecare particica ,din parcursul studentului , este aproape in totalitate coordonat de catre cel numit coordonator de doctorate . Din momentul in care -dubla alegere- a celui ce doreste a avea un doctorat este acceptata de coordonator incepe fenomenul de exploatare al doctoranzilor si a celor care reusesc sa devina doctori -ca reprezentare stiintifica a diverselor domenii .La nivelul de virf al experimentarii post universitar,parcursului celui acceptat in formatul legal ce tine de obtinerea unei diplome de doctor , intervine multitudinea formelor de interese .Aceste interese , aparute de o parte si de alta, sau dovedit uneori purtatoare de nonvaloare ,raportata la individ si transformata in valoare prin girarea actului personal de prezentare a unei lucrari doctorale fara valoare stiintifica ba chiar uneori purtatoare de interese ce tin de controlul in perspectiva a persoanei devenita doctor -sensibil marcat si constient de presupusa forma usor ilegala de optinere a diplomei -marcat fiind intreaga viata de consimtamintul personal dat coordonatorului . Controlul ce trece , astfel sau in acest fel, dincolo de presupusul format in doi – doctorand- coordonator – poate prezenta ,in multe dintre cazuri , si nuante de interes politic . Este evident cum fara o schimbare punctuala ce tine de optinerea unor diplome post universitare sau a diplomei finale obtinute la finalul parcursului universitar , lucrurile nu pot evolua .Singura solutie este responsabilizarea doctorandului si a coordonatorul de lucrare raportata la asumarea unei raspunderi si penale in caz de nerespectare a pasilor stabiliti printr-o noua lege .