G4Media.ro

Cercetătorul Octavian Jurma: În valul 4, România este “într-o zonă de risc…

Cercetătorul Octavian Jurma: În valul 4, România este “într-o zonă de risc mai apropiată de India și Indonezia decât de Marea Britanie”, unde sunt mult mai mulți vaccinați / Părinții să facă presiuni “pentru ca siguranța copiilor sa fie luată în serios” în școală

“Valul 4 (Delta) nu va fi atât despre numărul de cazuri noi cât despre numărul de internări și decese”, scrie, într-un material publicat duminică seară pe Facebook, cercetătorul Octavian Jurma. El face comparație între situația României și cea din Marea Britanie, unde valul 4 al pandemiei Covid-19 înseamnă un număr similar de cazuri, dar mult mai puține decese decât în valul 3, respectiv cu situația din Indonezia, unde numărul de cazuri și de decese este mult mai mare. România “este într-o zonă de risc mai apropiată de India și Indonezia decât de Marea Britanie” din punct de vedere epidemiologic, apreciază el. Și îndeamnă: “în privința școlilor este important ca părinții să facă presiuni în continuare pentru ca siguranța copiilor să fie luată în serios de data asta”.

“Este pentru prima dată când [aparent] școlile se vor deschide în format fizic indiferent de situația epidemiologică și deci nu știm care va fi consecința acestui experiment social”, notează el.

Citește mai mult pe Edupedu.ro

Sursă grafic: Facebook – Octavian P. Jurma

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

33 comentarii

  1. Valoros, integru și implicat. Vă apreciez domnule Jurma!

    • da, sigur, ca si prognoza sa din primavara, cum ca in mai vor fi 20.000 de cazuri. din cate stiu eu, raspnadirea de informatii false sa sanctioneaza cu dosar penal? oare, cum de scapa marele jurma, de dosare? oare, printr-o mita?

    • Daca am testa pe bune, ca englezii am ajunge la alte rezultate. Sau tu esti din cei care sustin ca infectiile detectate pot depasi testele? Mare e gradina ta, Doamne!

    • @ stanel

      jurma e ala de prevedea morti pe strada luati cu camionul , e bolnav saracul

    • Plătit la kilogram, ca să împărtășească agenda globalista, în rest nu știu cum se face, dar tarile care au vaccinat mai mult, chiar ele au probleme mari acum

    • O nulitate profesională care își face faimă cu aprecieri alarmiste, niciodată confirmate. Nici măcar nu este virusolog/epidemiolog.
      Școlile au funcționat în format fizic, fără probleme, toată pandemia, în țări precum Franța sau Germania. Cam ce “presiuni” să facă părinții??!! Un idiot! Cum puteți disemina un astfel de personaj, G4Media?! Întrebați pe Adrian Marinescu, pe Virgil Musta, pe Rafila. Sunt mulți alți specialiști, reali, nu medici mediocri în căutare de celebritate.

    • la el ce minciuni scrie… La MVM ma refer.
      In Germania scolile au fost INCHISE iarna trecuta de pe 16 decembrie pana la finalul lunii februarie! Apoi au revenit la scoala, pe grupe, elevii din anii terminali, cei care aveau examene de sustinut. Doar in landurile unde incidenta cazurilor a fost scazuta au revenit, tot pe grupe, si ceilalti elevi.

    • saracul om, se crede cercetator, desi e somer

      bine ca nu se crede napoleon sau arafat

  2. Asta chiar nu are pic de rusine? Poate stam bine, poate stam rau. Dar cand el cu previziunile lui nu a nimerit nimic pana acum, ar trebui sa mai taca din gura.

    • Adevarul este că sînt prea mulți șoșokari, de aceea are dreptate cu procentul.
      Poate va da greș după ce ”vor ieși natural din evidențe” aceștia…

    • Unde a gresit? Urmaresc prognozele acestuia de ceva timp, si singurii care au masluit cifrele(infectii, decese) sunt autoritatile. In timp ce ne indemnau sa iesim la alegeri erau peste 260 de decese pe zi si oficial recunosteau 199. Iar excesul de decese era la 400 pe zi, ca noi nu prea testam.

      Deci cine e mincinosul in cifre?

    • Jurma tu esti?
      Cum adica unde a gresit? A dat doar predictii/informatii false si cifre aberante, a propovaduit cresteri grave la cazurile de covid si decese cu miile. Niciuna din teoriile dansului nu s-au regasit in realitate. De aia s-a dat la fund pana acum. Acum simt ca au o noua sansa cu asa zisul val 4. Atentie mare Jurma, Chereches, Mahler, Rafila, etc, valul asta o sa va rastoarne daca mai veniti cu aberatii.
      Sa retinem din articolul complet ca Jurma prezice maxime de 5000 cazuri in octombrie.
      Nu zic ca autoritatile sunt sfinte. Dar nu va mai uitati in gura tuturor agaricilor platiti sa faca reclama vaccinarii (direct sau indirect).

  3. Domnul Jurma s-a consacrat prin mesaje fataliste

    • A avut dreptatea tot timpul. Pacat ca antentistii si sosocii vorbesc mai mult decat gandesc.

      Tragi linie si vezi ca statul a mintit de fiecare data. Sau tu sustii ca avem un stat care spune adevarul? De obicei au fost executati cei care au dat transparenta… Stiu un caz recent.

  4. Delta Lambda , mai inventeaza oculta niste nume pentru virusi , se pare ca nu reusesc sa convinga turma sa se vaccineze.

    • Gandeste-te mai mult la tine si mai lasa grijania pentru altii.
      Sau pt. asta esti platit?

    • Normal ca pt astia cu scoala pe tiktok ‘delta’ si ‘gama’ sunt niste nume sofisticate inventate de oculta mondiala. Sunt litere din alfabetul grecesc, mestere. Se folosesc pentru ca se presupune ca tot globul a auzit de ele..altfel pt tine trebuiau sa fie : blonda, bruns, chilot etc.

  5. Jurma de ce exista? A ratat toate previziunile lui apocaliptice pe langa faptul ca ce spune n-are nicio logica sau baza statistica. A!! Uitasem de ce exista: e prietenul antenelor

  6. Cine-i jumara asta?
    Am ajuns sa ne uitam in gura tuturor securistilor acoperiti, aia de erau ultimii la invatatura in fiecare clasa!
    Marsh mah, du-te si inchide-o in casa pe ma-ta si pe tac-to, tu cu Barna, si toti oamenii sistemului de rahat securistoid roman, voi care ati bagat tara asta in mizeria asta globalista! FMM de infecti !!!

    • Dupa tine România poate exista si fara sa fie condusa sau condusa doar de o mâna forte gen Ceaușescu.
      Pun pariu ca nu stii ce vrei, probabil doar scandal ca aia de la 9

    • lol, the hate is strong in this one.
      Un comentariu epic, intra direct in top 5.

      Hai sa vedem cele mai tari faze.

      1. Un tip care a terminat medicina si are studii postuniversitare in US in neurostiinte si biologie moleculara este ‘ultimul la invatatura in fiecare clasa’.

      2. fara nici o dovada sau circumstante, i se aplica urmatoarele epitete : jeg securist, jumara, om al sistemului, mizerie globalista, infect.

      3. Printr-o legatura doar de el stiuta – si poate de oculta mondiala- aflam ca e mana in mana cu Barna

      4. Intr-un crescendo apoteotic, comentariul se termina pe el in apoplexie cu o injuratura de cea mai fina mahala.

      Daca mai bagai ceva CAPS LOCK si mai multe semne !!!!!!! puteai fi chiar premiant. Asa, doar mentiune.
      Dar ai mare talent de hater, nu te lasa.

    • 🤣 Tree fitty 👍🏻 Prea rafinat pentru acești trolli!

  7. Sunteti unul dintre putinele ziare pe care le citesc..chiar nu înțeleg de ce îl băgați in seama pe mascariciul asta panicard ? Prin primăvara ne zicea ca o sa avem 20 000 cazuri pe zi și sa purtam masti și sa nu ieșim din casa, iar nevasta sa făcea excursii cu turistii, era ghid prin Africa :))chiar ne luați de prosti, de unde a mai apărut și mascariciul asta de îl luați in seama ? România nu o sa depășească 1000 cazuri pe zi valul acesta. Proporția celor care au trecut prin boala adunat cu cea a vaccinărilor este cât de cât ok. Hai sănătate!

  8. Nu am nimic cu domnul jurma sau cu doamna Mahler sau cu domnul Gheorghiță. Dar mi se pare pur și simplu fake news pentru un site sa publice doar părerile celor care propovăduiesc un nou val de infectaari care nu poate fi combătut decât prin vaccinare sau prin carantina.
    Deontologia jurnalistica ar fi trebuit sa permită și prezentarea opiniilor mai moderate (exista și acelea) în ceea ce privește amploarea valului.

    Apropo, doctorul musta, rafila, etc sunt în concediu? Ca nu au mai apărut de mult cu opinii. Iar r chereches tocmai ce da apa la moara antivaccinistilor cu situația din Islanda.
    Și ca o informație comica, un alt expert vaccinisti, Vlad mixich (care în 2009 făcea presiuni pentru cumpărarea vaccinului contra gripei porcine care s-a dovedit periculos) distribuia un studiu care spune negru pe alb ca eficienta măsurării temperaturii în depistarea covid este nula… Cum e și eficienta pașaportului „verde”

    • Unde crezi ca trăiești sa ți se prezinte și cealalata fata a monedei? Hai sa fim serioși..nu găsești presa echilibrata, ori doar articole panicarde ori teorii ale conspirației..jurnalismul a murit de mult, pandemia asta vine ca și confirmare..ascultam de toți panicarzii și facem articole cu ce spun ei..

  9. Jurma la Digi24, 05 noiembrie 2020: „Ce urmează o să ne năucească, spune Octavian Jurma, medic și cercetător. Acesta spune că din calculele făcute de el reiese că epidemia de COVID-19 din România și-a accelerat evoluția, în ciuda restricțiilor impuse de autorități.”
    https://www.youtube.com/watch?v=_ifufbNcHZQ
    Ghinion pt dl Jurma: cifrele au mai stat la acelasi nivel inca vreo saptamana apoi au scazut drastic. Deci am fost intr-adevar naucit, ma asteptam sa creasca cazurile si in schimb au scazut.
    A prezis 50.000 cazuri, au fost maxim 10.200 (aprox). Asta ca sa vedeti cati bani face Jurma.

  10. Jurma la Digi24, 05 noiembrie 2020: „Ce urmează o să ne năucească, spune Octavian Jurma, medic și cercetător. Acesta spune că din calculele făcute de el reiese că epidemia de COVID-19 din România și-a accelerat evoluția, în ciuda restricțiilor impuse de autorități.”
    Nu ma lasa sa pun linkuri, cautati pe Youtube dupa „Jurma DIGI24” sau codul vodeo-ului ifufbNcHZQ.
    Ghinion pt dl Jurma: cifrele au mai stat la acelasi nivel inca vreo saptamana apoi au scazut drastic. Deci am fost intr-adevar naucit, ma asteptam sa creasca cazurile si in schimb au scazut.
    A prezis 50.000 cazuri, au fost maxim 10.200 (aprox). Asta ca sa vedeti cati bani face Jurma..

    • cum am spus, miroase a dosar penal. pentru raspandirea de informatii false. nimeni nu are chef sa-i faca vreo plangere acestui impostor?

  11. Octavian Jurma este medic dar nu are nimic de-a face cu virusologia. Nimic, nicio pregătire.
    De ce este atunci preluat când zice de pandemie, deși a dat constant rateuri? Pentru că alarmează? Pentru că presa românească, de la un capăt la altul, nu știe decât să alarmeze, să sperie și apoi să facă bani din audiență.

  12. @Zorca
    De obicei apreciez ca incerci sa scrii argumentat, dar aici nu vad acelasi ton.

    Dupa 05 noiembrie numarul de cazuri a continuat sa urce inca doua saptamani, cu un varf pe 19 Noiembrie de peste 10 mii pe zi.
    Dupa care a urmat un platou de inca doua saptamani pana pe 05 Dec, cand erau inca peste 8 mii de cazuri.
    Doar apoi a urmat o scadere, la o luna dupa acel interviu.
    Decesele au ramas in continuare pe un platou de peste 200 pe zi pana la 01 ianuarie.

    Si aici vorbim de cifrele oficiale, care dupa cum stim deja sunt departe de realitatea din teren atat la nr. de infectari cat si la cel de decese.
    Altfel nu am vorbi cu aplomb despre acea ‘imunizare naturala’ care e mai raspandita decat vaccinarea in anumite locuri din tara cum ar fi Suceava.

    Jurma are un ton exagerat, compensand probabil pentru miserupismul populatiei si cinismul autoritatilor.
    Care vor continua si in valul 4 sa ascunda decesele sub pres si sa refuze sa creasca testarea pcr, ca oricum doar se prefac ca ii intereseaza.

    Dar in ciuda felului in care se exprima cifrele nu l-au contrazis, chiar si astea jumulite pe care ni le-au facut publice Orbanii si Cîții.

    Nu stiu cam cine crezi ca il plateste, nimeni nu da doi bani pe graficele lui. Scrie aceleasi lucruri inca de la inceputul anului trecut cand nu era cunoscut de nimeni si avea cateva sute de urmaritori pe fb.

    Il poti acuza ca e fraier ca se consuma pe gratis, dar ca il plateste Soros si cabalul globalist e cam mult.

    Interesul financiar este in directia opusa – sa fie ascuns cat mai mult, sa nu se inchida nici o bodega de partid indiferent de infectari.
    Si vor reusi. Vom infrânge si in valul asta si vom numara decesele reale doar la anul si la multi ani, cand coruptia nu va mai fi la putere.

  13. mii de ani n-am avut nici o treaba si de-odata o raceala e motivul sa ne intoarcem la totalitarism…niste mosnegi ce nu ii mai vezi in 20 de ani decid directia omenirii pentru urmatorii 100