Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a transmis miercuri că ‘nu există o nevoie urgentă’ de administrare a unei doze suplimentare de vaccin pentru întărirea imunităţii împotriva COVID-19 în populaţia generală, relatează Agerpres, conform AFP.
Într-o notă tehnică publicată miercuri seară, ECDC recomandă în schimb, în linie cu poziţia OMS, aceste doze suplimentare pentru persoanele cu sistem imunitar slăbit.
‘În stadiul actual al cunoştinţelor, nu există o nevoie urgentă de a administra doze ”booster” pentru persoanele vaccinate integral, în populaţia generală’, indică ECDC într-un comunicat.
‘Prioritatea trebuie să fie de a vaccina persoanele eligibile care nu şi-au terminat încă vaccinarea’, adaugă sursa citată.
În schimb, ‘doze suplimentare trebuie deja să fie avute în vedere pentru persoane cu un răspuns limitat la prima serie de vaccinare, precum unele categorii de indivizi cu sistem imunitar compromis (spre exemplu, cei care au primit un transplant de organ)’, adaugă agenţia cu sediul la Stockholm.
OMS a denunţat pe 18 august graba statelor bogate de a administra o a treia doză de vaccin, subliniind că datele ştiinţifice nu au demonstrat necesitatea acesteia în stadiul actual.
Inocularea unei a treia doze echivalează cu ‘distribuirea de veste de salvare suplimentare unor persoane care au deja una, în timp ce lăsăm alte persoane să se înece fără nicio vestă de salvare’, a subliniat directorul programului pentru urgenţe sanitare al OMS, Mike Ryan.
Potrivit ECDC, ‘toate vaccinurile autorizate în UE sunt actualmente înalt protectoare împotriva spitalizării şi a formelor grave legate de COVID-19, în vreme ce un adult din trei nu este încă vaccinat integral’.
sursa foto: Facebook/ RO Vaccinare
Bah,voi nu va jucati cu waxerii,noi vrem doze multe si dese. 🤡🤡🤡🤡🤡
Atata o mai freaca pe toate fetele cu boosterul asta; bineinteles ca nu exista nevoie urgenta inca, pt ca mai intai trebuie anuntata valabilitatea schemei “complete” cu primele doua doze; si anuntul asta trebuie impachetat bine de tot si frumos, nu merge chiar asa usor.
Dupa aia, o sa vina de la sine si boosterul, si boosterul la booster si asa mai departe, ca doar avem comandate cel putin sase doze per capita.