Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cel puţin 28 de oameni au murit după prăbuşirea unei mine de aur operate ilegal în Angola, a anunţat poliţia sâmbătă, informează duminică dpa, transmite Agerpres.
Bărbaţii, cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, au fost îngropaţi într-o alunecare de teren în provincia Bengo, la nord-est de capitala Luanda, potrivit unui comunicat al poliţiei din ţara sud-vestică africană.
Accidentul s-a produs în satul Canacassala, la aproximativ 60 de kilometri de Luanda. Victimele extrăgeau ilegal aur acolo când mina s-a prăbuşit. Potrivit relatărilor, 13 membri ai aceleiaşi familii se numără printre morţi.
Echipele de salvare au continuat căutarea altor victime sau supravieţuitori. Potrivit guvernului provincial, acesta este primul accident mortal cunoscut legat de exploatarea ilegală a aurului în regiune.