Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un atac aerian israelian a lovit joi o secţie de poliţie din Jabalia, în nordul Fâşiei Gaza, ucigând cel puţin 10 persoane, cel puţin alte 16 persoane fiind ucise în lovituri separate, au anunţat autorităţile sanitare din enclava palestiniană, relatează agenția de știri Reuters, citată de News.ro.
Două rachete israeliene au lovit secţia de poliţie din apropierea pieţei locale din Jabalia, rănind, de asemenea, zeci de persoane din cartier, au declarat medicii.
Într-o declaraţie care se referă aparent la acelaşi eveniment din Jabalia, armata israeliană precizează că a atacat un centru de comandă şi control operat de Hamas şi de grupuri aliate Jihadului Islamic. Armata israeliană, care susţine că luptătorii foloseau locul pentru a planifica şi a efectua atacuri împotriva sa, a acuzat în repetate rânduri Hamas şi alte facţiuni că folosesc drept scut civilii şi clădirile civile, ceea ce grupările palestiniene neagă.
Autorităţile sanitare din Gaza au adăugat că loviturile israeliene au ucis cel puţin alte 16 persoane în atacuri aeriene separate care au avut loc joi în enclavă, ridicând bilanţul morţilor la 26.
Potrivit autorităţilor sanitare din Gaza, mai mult de 1.900 de persoane au fost ucise de când Israelul şi-a reluat operaţiunile militare împotriva enclavei, la 18 martie, punând capăt unei încetări fragile a focului convenite în ianuarie.
Fiecare fată de pe WECIARY18 e gata să fie luată tare.