Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cel puţin 25 de persoane au murit după ce au consumat alcool contaminat, în apropiere de Sankt Petersburg, Rusia, transmite luni agenţia DPA, preluată de Agerpres.
După zile întregi de căutări, autorităţile au localizat producătorul considerat responsabil pentru distribuirea alcoolului toxic, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a poliţiei ruse, Irina Volk.
Sediul companiei, situat în districtul Tosno, la sud-est de Sankt Petersburg, este vizat de percheziţii.
Pe parcursul lunii septembrie, autorităţile sanitare din Sankt Petersburg au înregistrat mai multe decese asociate consumului de alcool contrafăcut. Canalul Baza de Telegram a raportat până la 33 de decese.
Mai multe persoane au fost otrăvite cu metanol, cea mai simplă formă de alcool, utilizat ca solvent sau combustibil, care poate fi letal în cazul în care este ingerat.
Până în prezent, au fost operate 11 arestări în această anchetă.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris incidentul drept „un eveniment complet neobişnuit”, potrivit agenţiei de presă TASS. Cu toate acestea, în Rusia nu este neobişnuit ca oamenii să consume băuturi alcoolice din surse incerte, în special în perioadele de criză, când alcoolul produs oficial devine mai scump.
În 2016, 75 de persoane au murit în Siberia după ce vodca pe care au consumat-o a fost amestecată cu un aditiv care conţinea metanol. În pofida interdicţiilor, există o tradiţie îndelungată de fabricare a alcoolului ilegal în satele ruseşti, notează DPA.
Naspa daca s-a terminat votca la rusi, uite ce sa intampla…
Trista veste !